Modelele occidentale de trai, care ii sufoca pe oraseni, au patruns chiar si in locurile cele mai renumite pentru lucrarile mesterilor sau pentru obiceiurile populare. Tinerimea satelor e lipsita de disponibilitatea de a continua traditiile populare.

Putini sunt cei interesati sa duca mai departe mestesugurile sau obiceiurile ce au innobilat existenta bunicilor lor si care au dat identitate satelor rominesti. Costumele populare sunt tot mai rare, la fel ca si obiectele pe care batrinii le mestereau cu pasiune.

Mestesuguri uitate

Comuna Prajesti este renumita pentru traditiile populare si mestesugurile taranesti. Cei citiva care mai practica mestesugurile din mosi stramosi sunt sateni ajunsi la senectute.

Bolog A. Petrea, de 67 de ani, din Prajesti, s-a ocupat toata viata lui de fierarie. Avea virsta pentru buletin, cint tatal lui i-a pus prima data ciocanul si nicovala in mina. Aproape jumatate de veac a lucrat potcoave, feronerie pentru carute, roti pentru fintini. De voie, de nevoie a invatat sa sape si fintini. Nu le mai stie numarul, vreo cincizeci, isi aminteste el.

„Te urci pe luna pentru bani si cobori si in fundul pamintului pentru ei”, a motivat omul.

De zece ani sanatatea nu l-a mai lasat sa se ocupe de toate acestea. Pe fata i se asaza o umbra de tristete cind vine vorba de dezinteresul tinerilor pentru mestesugurile vechi taranesti. „Tinerii nu mai iubesc munca. Le place banul. In strainatate fac de toate si, cind vin acasa, nu le mai place nimic. Toti zboara afara, nu poti sa-i tii de haina sa nu plece.

Nu le place sa invete meserie acasa pentru ca nu le convine. Pai de ce sa lucreze potcoave, ca sunt de vinzare...”, a spus Petrea Bolog cu tristete.

Fratele mai mic al acestuia, Bolog A. Neculai, de 64 de ani, a fost toata viata lui renumit mester butnar si rotar. Mestesuguri vechi si semnificative pentru comuna Prajesti, din pacate lasate uitarii de tinerii care prefera sa ia calea strainatatii pentru un trai decent.

Omul a modelat sute de butoaie la viata lui si a pus roti din lemn la nenumarate carute care si acum mai umbla pe ulitele satului. Din asta a trait toata viata. „Tata si bunicul au fost timplari. Bunicul facea usi si geamuri. Imi amintesc cum tata m-a intrebat cind aveam vreo 15 ani daca vreau sa lucrez cu el. Nu erau pe atunci scoli de meserii. De la tata si de la bunicul am invatat.

Nu-mi pare rau pentru ca mi-a folosit in viata. Toata gospodaria asa am facut-o”, a spus Neculai Bolog.

Desi de citiva ani incoace s-a reprofilat pe cresterea animalelor, barbatul nu a dat cu totul la o parte preocuparea pentru timplarie. Mestereste de drag, mai mult pentru uz casnic, pentru ca lucrul cu lemnul i-a intrat ca un microb in singe. „Acuma am de facut trei stupi. Am prins drag de albine si nu stiu de ce. Imi place mierea ca-i dulce”, a gasit barbatul explicatia.

Cei patru feciori ai lui Neculai Bolog au ales sa plece la munca in Italia. Toti patru lucreaza in constructii pe santierele italiene. De la tata au mostenit priceperea care le-a folosit peste tot pe unde au umblat. „Doi baieti de-ai mei au fost si la sirbi. Un batrin de acolo a ramas uimit cit de priceputi sunt. Stiau sa faca de toate”, a spus sateanul cu mindrie.

Ar fi vrut ca feciorii lui sa duca mai departe mestesugul timplariei dar, pe de alta parte, e de acord cu alegerea lor de a munci in alta tara pentru un trai mai bun.

„Sa vina inapoi tinerii!”

Un alt mester priceput din Prajesti e Bolog P. Martin. La cei 74 de ani pe care ii are, nu mai este dispus sa bijutereasca lemnul, asa cum facea in tinerete. Meserie a invatat tot de la tatal sau. „Am lucrat toate fleacurile. Si butoaie si timplarie. Am facut si sicrie. De multe ori munceam si noaptea. Cind faceam butoaie buzunarele erau indesate cu bani. Era plina ograda de butoaie.

Lucram ziua si butoiul. La inceput am cioplit doage din barda. Cind au venit masinariile nu as mai fi lucrat manual nici pentru un miliard”, a spus barbatul.

Primul butoi pe care l-a facut a fost, de fapt, o putinica. „Aveam 16-17 ani si tata mi-a spus: «Uite, baiete, fa tu putinica asta si iei tu banii». Zis si facut. Din bani am luat un fier de calcat de pe la Saucesti”, si-a amintit batrinul primul contact cu ustensilele de timplarie. De doi-trei ani, a renuntat sa mai lucreze.

Cei trei fii pe care ii are si doi gineri au invatat de la el aceeasi meserie. Numai ca doar un fiu a ramas sa o practice in satul natal. In drumul lor spre Italia, doi dintre fiii lui au luat cu ei si mestesugul invatat de la parinte. Piinea si-o cistiga tot din modelarea lemnului. Martin Bolog e mihnit ca tinerii zboara la munca in alte tari: „Care au fost priceputi, toti au plecat.

Cu cine sa faci treaba? Sa vina inapoi tinerii plecati afara si sa fie platiti bine”, a gasit omul solutia ca mestesugurile vechi sa scape de la pieire.

Eugen Antica, edilul comunei Prajesti, spune ca tinerii sunt interesati mai mult de lucrurile moderne, chiar si cei care au crescut cu traditiile in casa.

Faptul ca tatii si bunicii lor erau mari mesteri odata nu si-a pus amprenta si asupra flacailor de azi, cu exceptia celor care vad in perpetuarea traditiilor populare un mijloc de trai, cu atit mai mult cu cit occidentalii nu sunt obisnuiti cu asa ceva.

Din nefericire acestia sunt prea putini, pentru ca pe linga pricepere, tinerii de azi mai au nevoie si de ceva noroc in afacerile pe care ar putea sa le dezvolte. Interesant este ca edilul a promis tot sprijinul, desi legislatia il cam leaga de miini si de picioare. „Insa nimeni nu ma impiedica sa organizez, de exemplu, parada Matahalilor, acuma, de Lasatul Secului.

Este un bun prilej ca tinerii sa mai vada si altceva decit discoteci, baruri si fum de tigara. Speram sa avem printre noi si oaspeti de peste hotare si, mai stiti, poate ca vreunul vrea sa sa investeasca ceva bani pentru confectionarea de masti, obiecte populare pur rominesti de care noi suntem tare mindri.

De undeva trebuie sa incepem, trebuie sa facem ceva, sa aratam si noi Europei cine suntem, ca ce vine din afara stim deja”, a aratat primarul din Prajesti.

Cit de justificat este optimismul primarului se va vedea in timp. In fond, oamenilor trebuie doar sa le deschizi ochii si sa le explici ce si cum. Mai departe, alegerea le apartine. Un lucru este insa sigur: europenii nu au nevoie de fast food-uri, ci mai curind sa descopere traditia unei tari atit de pitoresti ca a noastra.