Sibienii se inghesuie sa plece in strainatate. Dar nu la plimbare. Aderarea la Uniunea Europeana a adus pentru toti promisiunea unor slujbe mai bine platite si a unui nivel de trai la care nu puteau decit visa inainte de 1 ianuarie.

Putini dintre ei ajung sa si traiasca povestile de succes. Dar speranta ii mina. Daca, in alte parti ale tarii, cererile pentru eliberarea pasapoartelor aproape ca s-au injumatatit, in ultimele saptamini, sibienii inca merg pe vechiul sistem.

Planuri de viitor

Autoritatile spun ca cei mai multi dintre cei care vor neaparat sa-si faca pasaport, desi acesta nu mai este obligatoriu pentru calatoria in statele Uniunii Europene, au de gind sa-si incerce norocul pentru o viata mai buna.

Cum, pina nu demult, vecinii nostri din vest mentinusera obligativitatea prezentarii pasaportului la vama, acesta este un motiv in plus pentru ca sibienii sa nu riste. „Lumea e mai precauta si merge cu pasaportul, ca sa nu aiba probleme.

Cred ca sint foarte multi cei care pleaca si cu gindul sa se angajeze in strainatate, sa obtina drept de sedere in alte tari europene, ceea ce nu se poate face numai pe baza cartii de identitate", explica chestorul Liviu Vanga, seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor (SPCEEP) Sibiu.

Scadere nesemnificativa

Sibienii mai au nevoie de pasapoarte. Asa ca lucratorii SPCEEP au, inca, o activitate intensa. „Nu e chiar asa o mare scadere. Fata de anul 2006, am scazut cu citeva sute de cereri, dar sint niste cifre nesemnificative.

De la inceputul acestui an, am primit 1.980 de cereri de eliberare a pasapoartelor, iar in aceeasi perioada din 2006 au fost 2.198 de cereri", precizeaza chestorul Vanga. Nici in perioada urmatoare, autoritatile nu se asteapta ca numarul solicitarilor sa scada prea mult.

Program de lucru

SPCEEP primeste cereri pentru eliberarea pasapoartelor in fiecare zi lucratoare, dupa programul 8,30 - 13,30, iar miercurea si de la 16 la 18. Eliberarea pasapoartelor se face miercurea, intre orele 15 si 16, respectiv 18 si 18,30, iar in celelalte zile lucratoare, in intervalul 15 - 16,30.

Audientele au loc in fiecare miercuri, intre orele 13 si 15, iar cetatenii romani care au domiciliul in strainatate se pot adresa Serviciului zilnic, dupa orarul 14 - 15. Eliberarea unui pasaport costa 64,2 lei noi, iar in cazurile de urgenta, 100 de lei.