Scandal in Zona Industriala provocat de proiectul firmei MBB Constructii SRL de a construi o statie de betoane. Obiectivul este ridicat pe o platforma a firmei Mecanex si se afla chiar langa casele si blocurile din zona Manolesti Deal, de langa fabrica de lapte.

Ieri dupa-amiaza, cateva zeci de persoane care locuiesc in acea zona s-au adunat in fata statiei de betoane a MBB Constructii si au protestat fata de construirea acestui proiect. „Aici sunt blocuri si case, in spate sunt iar blocuri, iar ei construiesc o statie de betoane. Sa se mute ei aici, sa locuiasca ei si cu copii lor aici. Nu este normal ce se intampla.

Nu stiu daca lor le-ar placea sa aiba o statie de betoane langa casa, iar copiii lor sa se joace pe langa basculante si masini grele. Oricand se poate intampla o tragedie. Pana acum domnul Bidasca ne spunea ca nu se construieste nimic aici, dar azi (n.r.

ieri) nu a avut curajul sa vina si sa ne spuna acelasi lucru”, a declarat unul dintre botosanenii care are in spatele casei o statie de betoane.

Garda de Mediu nu stie daca MBB are autorizatie de mediu

Reprezentantii Garzii de Mediu Botosani au declarat ca ieri a avut loc dezbaterea publica legata de proiectul de investitie al firmei MBB Constructii. Comisarul Lucia Ureche, purtatorul de cuvant al institutiei, a spus ca abia astazi se va interesa daca societatea a obtinut autorizatia de mediu inainte de a demara constructia.

„Este normal ca atunci cand te apuci de construit sa ai si autorizatie de mediu si acordul de mediu. Eu nu stiu daca firma in cauza detine asa ceva, dar ma voi interesa. Astazi (ieri - n.r.) a avut loc dezbaterea publica a acestui proiect, dar a fost un vacarm de nedescris din cauza nemultumirilor oamenilor care locuiesc in acea zona”, a declarat Ureche.

Potrivit acesteia, constructia statiei de betoane in Manolesti Deal este cu adevarat o problema sociala deoarece acolo locuiesc sute de botosaneni, in ciuda faptului ca este si zona industriala. Problema va fi disecata in zilele urmatoare de catre autoritatile de mediu.

Patronii MBB Constructii, indiferenti la protestele botosanenilor

Constantin Bidasca, administratorul MBB Constructii, a refuzat sa spuna care este solutia pentru a aplana conflictul dintre firma pe care o conduce si botosanenii care locuiesc in vecinatatea statiei de betoane. „Nu discut cu voi aceste probleme. Acolo este zona industriala, iar daca Mecanex ar functiona la capacitatea intreaga ar polua mai mult decat statia de betoane.

In plus, nici macar nu am pus in functiune statia. In ceea ce priveste autorizatia de mediu, nu va priveste pe voi asta, oricum scrieti ce vreti”, a declarat Bidasca.

Administratorul firmei MBB Constructii nu a precizat inca de ce lipseste de pe panoul informativ al obiectivului numarul autorizatiei de constructie obtinute de la Primaria Botosani, de ce nu se specifica data inceperii si a finalizarii constructiei, aspecte impuse obligatoriu prin lege.

MBB Constructii si Mecanex sunt controlate de familia Bidasca, cea care detine mai multe afaceri in judetul Botosani. In ciuda acestui aspect, Florentin Bidasca, unul dintre cei care controleaza Mecanex SA, a spus ca nu stie nimic despre constructia statiei de betoane pe platforma din Manolesti Deal si ca nu cunoaste pe nimeni de la MBB Constructii.