Sibienii sau turistii care vin sa-si bea cafeaua la „Amber Cafe" din Piata Mare pot admira pe peretii cafenelei peisaje din natura, indragostiti sau chiar picturi abstracte. Putini stiu insa ca la aceste picturi au lucrat circa 15 bolnavi internati la Spitalul de Psihiatrie „Gh. Preda" din Sibiu.

Potrivit directorului medical al spitalului, medicul Mihai Canciu, aceste picturi au fost facute de catre bolnavi la cursurile de ergoterapie, cunsocuta si sub denumirea de terapie prin munca. „Prin intermediul ergoterapiei bolnavii psihic sint ajutati sa se reintegreze in societate.

La acest tip de terapie alternativa participa doar cei care sint intr-o faza de stabilizare buna, atunci cind bolnavului i se administreaza doar tratament medicamentos. Prin pictura ei isi exteriorizeaza sentimentele, iar medicii pot analiza evolutia bolii lor chiar si prin aceste picturi", arata medicul Mihai Canciu.

Mii de picturi

La Spitalul de Psihiatrie se face ergoterapie de zeci de ani, insa, dupa multi ani de munca, picturile bolnavilor „au iesit la lumina". Toate acestea cu ajutorul Clubului Rotary din Sibiu, care a sponsorizat inramarea picturilor, si bineinteles cu ajutorul administratorului de la Amber Cafe, care a acceptat ca aceste picturi sa fie expuse pe peretii cafenelei.

„Pina acum, aceste picturi erau expuse in sala raportului de garda. De cind se face ergoterapie au fost facute multe picturi, iar noi, cadrele medicale, am avut sarcina sa selectam cele mai frumoase picturi pentru a fi expuse. Toate sint speciale in felul lor, si ma uimeste talentul pe care-l au unii pacienti", a marturisit directorul medical al Spitalului de Psihiatrie.

Vor o sera

In prezent, exista 4 ateliere la Spitalul de Psihiatrie unde se face ergoterapie, respectiv de croitorie, de modelare a lutului, de informatica si de pictura. Conducerea spitalului isi doreste ca in viitorul apropiat sa repuna in functiune sera, care din motive financiare a fost inchisa. Mai mult, se vrea si un atelier de timplarie. Aceste ateliere sint foarte folositoare pentru spital.

In atelierul de croitorie femeile reusesc sa scuteasca bani prin reconditionarea lenjeriei rupte sau a pijamalelor folosite in spital. Masinile nu au mai fost schimbate de ani de zile, insa mesterii le repara pentru ca femeile sa poata coase lenjeriile tocite, care se rup in timp. De ceva timp, bolnavii pot intra si pe internet.

Conducerea spitalului le-a oferit bolnavilor posibilitatea de deslusi tainele computerului. Potrivit coordonatorului cursului de ergoterapie, majoritatea bolnavilor sint pasionati de jocurile pe calculator.

Expozitie cu vinzare

Muncesc chiar si citeva zile pentru o amuleta din ceramica sau pentru un tablou. Din pacate, conducerea spitalului nu le poate oferi nicio recompensa pentru munca depusa, in afara de satisfactia lor sufleteasca si de faptul ca bolnavii se simt utili pentru societate. „Vrem sa mutam expozitia de la Amber Cafe la Galeriile Art Vo.

Urmeaza sa discutam cu directorul de acolo pentru a ne pune spatiul la dispozitie. Vrem ca de aceasta data expozitia sa fie cu vinzare. Deocamdata, nu ne-am gindit la niste preturi, insa cu banii obtiunuti din vinzare vom cumpara cele necesare pentru atelierul de pictura si le vom face suprize bolnavilor care au lucrat pentru aceste tablouri", mai spune Canciu.