Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, ca "s-a simtit umilit" cind a aflat din presa de aranajmentul facut de PD-L cu Vadim Tudor, deoarece ii vine greu sa uite atitudinea acestuia din momentul condamnarii comunismului. Seful statului a atacat dur trusturile de presa conduse de Voiculescu si Vantu, acuzindu-le ca duc o campanie denigratoare impotriva sa, inclusiv prin intermediul unor comentatori. "Oameni care, altfel, cind tac le iese pe gura propaganda mirosind a Rompetrol si a bani de la FNI", a spus Basescu, facind referire si la Mircea Dinescu, fara sa-l nominalizeze.

UPDATE: Sorin Ovidiu Vantu ii raspunde presedintelui Traian Basescu, spunindu-i ca nu a creat trustul Realitatea pentru a-l "agresa pe el".

Traian Basescu a declarat la TVR 1 ca "aranjamentul clasic" dintre PD-L si PRM nu trebuia facut deoarece era vorba de Corneliu Vadim Tudor.

"M-am simtit umilit pentru ca o sa-mi vina foarte greu sa uit ce a facut cind presedintele Romaniei, nu Traian Basescu, a fost in Parlament si a prezentat raportul despre comunism, mi-e foarte greu sa uit ca i-am fost actor principal de denigrare in de cind ma stiu, si eu si sotia si copiii mei, daca pe altii nu i-a durut, problema este a lor".

Seful statului a negat ca a avut vreo implicare in aceasta intelegere, pe care a catalogat-o drept "anormala". " Nu s-a facut intelegerea intre partide, ci cu o persoana si este anormal ca s-a facut acest aranjament".

In cursul zilei de marti, Emil Boc a dezvaluit faptul ca liderii PD-L au avut o intilnire cu seful statului in care i-au explicat acestuia motivatiile intelegerii cu Vadim Tudor, spunind ca acesta "nu s-a lasat convins de argumentele lor" si ca nu a fost de acord cu aranjamentul.

Propaganda mirosind a Rompetrol si FNI

In acest context, Traian Basescu a atacat in termeni duri trusturile Realitatea si Intact, acuzindu-le ca duc o campanie de denigrare impotriva sa.

"Campania dusa impotriva seful statului legata de episodul PD-L cu Vadim a aratat cum se vor pozitiona si cum se vor comporta trusturile acestea doua, prin oamenii pe care ii platesc, pe timpul campaniei. Minciuna va fi axa fundamentala, minciuna la adresa oamenilor pe care nu-i simpatizeaza Vantu si Voiculescu", a spus Basescu la TVR1.

Traian Basescu a avut aprecieri dure la adresa celor care continua sa-l denigreze "ca sa-si slujeasca stapinul pentru bani". "Oameni care, altfel, cind tac le iese pe gura propaganda mirosind a Rompetrol si alta mirosind a bani de la FNI". Desi nu i-a nominalizat, Basescu a facut referire la diferiti comentatori care il ataca constant, printre care si Mircea Dinescu. "Vezi oameni care au pretentia ca au fost dizidenti, dar miros a benzina cind vorbesc".

Seful statului i-a invitat pe cei care spun ca ar fi avut vreo legatura cu aranjamentul de la Senat, sa-si probeze afirmatiile si, daca acestia reusesc, atunci va veni si el si va proba de unde isi iau ei banii.

Vantu catre Basescu: "Aveti o parere exagerat de buna despre propria persoana"

Intr-un comunicat remis Mediafax, Sorin Ovidiu Vantu, actionar majoritar al trustului Realitatea TV, ii raspunde presedintelui Traian Basescu, spunindu-i ca are o parere exagerat de buna despre propria lui persoana.

"Trustul Realitatea-Catavencu este o institutie media cu 2.133 de angajati si are la baza o investitie de cca. 180.000.000 euro, probabil cea mai mare investitie facuta de un roman in Romania. Daca dumneavoastra, Domnule Presedinte, credeti ca am investit atitia bani pentru a va agresa, inseamna ca aveti vis-a-vis de propria persoană o parere exagerat de buna", afirma Sorin Ovidiu Vantu in replica data presedintelui Basescu.

Nu este prima oara cind Traian Basescu ataca aceste doua trusturi de presa, acuzindu-le ca duc campanii impotriva sa. El a vorbit in repetate rinduri despre " mogulii de presa", iar afirmatia despre "tonomate" a generat un imens scandal mediatic.