Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în continuare pentru ca veniturile” celor ce asigură servicii publice esenţiale să crească. Senatoarea a adus și un platou cu croasante pentru angajații STB.

Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ciolacu s-a aflat miercuri, alături de candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, la Depoul Dudeşti. Premierul a transmis un mesaj de 1 Mai celor care muncesc fără întrerupere pentru a asigura servicii publice esenţiale, fie că sunt la stat sau în privat.

„De 1 Mai, împreună cu Gabriela Firea, am fost alături de angajaţii din transportul public bucureştean pentru care astăzi este o zi obişnuită de muncă. Am stat de vorbă la Depoul Dudeşti cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Sunt oameni deschişi şi harnici, care îşi doresc o schimbare majoră de la administraţia acestui oraş: un plan de investiţii mult mai curajos pentru un transport public modern'', a scris Ciolacu pe Facebook.

Acesta a transmis şi un mesaj de Ziua Muncii.

„De 1 Mai, le transmit tuturor celor care muncesc fără întrerupere pentru a asigura servicii publice esenţiale, fie că sunt la stat sau în privat, că efortul lor este preţuit şi că, alături de colegii mei social-democraţi, voi lupta în continuare pentru ca veniturile lor să crească. După ce am depăşit Ungaria, sunt convins că putem ajunge şi Polonia, iar românii să ajungă, în scurtă vreme, cei mai bine plătiţi angajaţi din această parte a Europei! Fiindcă o merită din plin!'', a spus liderul PSD.

Gabriela Firea a mers la depoul Dudești din Capitală cu croasante pentru angajații STB, „cei pentru care nu există libere de sărbători, care muncesc permanent”.

„De Ziua Internațională a Muncii mă înclin în fața tuturor oamenilor care, de multe ori pe nevăzute, țin în mișcare Capitala și această țară. Toți oamenii muncii merită întreg respectul nostru. Niciodată nu este un efort prea mare să ne gândim la condiții moderne de muncă și la salarii mai bune”, a scris Firea pe pagina sa de Facebook.