În timp ce Traian, Crin si Victor se ceartă pe… ei ştiu pe ce tot se ceartă, haidem ca noi să ne retragem în acest colţ pe Contributors.ro şi să discutăm despre lucruri mai serioase, despre acele lucruri despre care ar trebui să discute cei trei şi cei din anturajul lor de la partid şi din executiv. Şi pentru a da un punct de plecare dezbaterii la care vă invit, mai înainte o să vă povestesc două episoade legate de subiectul pe care vi-l propun şi care m-au ajutat să înţeleg mai bine un aspect care ne afectează calitatea vieţii şi pentru care s-ar cere o politică publică iniţiată de Ministerul Mediului: PET-urile.
PET în limba engleză este denumirea prescurtată a materialului din care sunt făcute ambalajele destinate îmbutelierii unor produse lichide (eng. polyethylene terephthalate, rom. polietilena tereftalata). Materialul are multe alte intrebuintari dar eu ma voi referi la ambalaje.
Primul episod. Eu, oengist din 2003, mă ocup cu diverse proiecte care urmăresc la finalul implementării acestora îmbunătăţirea vieţii oamenilor într-un fel sau altul. Practic, dezvolt o idee care-mi aparţine sau aparţine altcuiva, o pun în metodologia ciclului de proiect şi o propun spre finanţare unui finanţator public sau privat. M-am specializat în chestiunea acesta aşa cum au făcut-o mulţi oengişti care au implementat proiecte cu finanţare internaţională (căci cea naţională este floare rară). În fine, în timp am achiziţionat competenţele acestea şi unii au aflat că mă pricep şi au decis să mă angajeze să scriu un astfel de proiect. Trec peste alte detalii direct la idee. Aceştia sunt un patronat mare, cu mulţi bani, cu capacitate de lobby, din domeniul industriei alimentare. Problema lor pe atunci consta în faptul că Ministerul Mediului cocea o iniţiativă prin care să introducă o taxă pe PET-uri aşa cum a introdus taxă pe pungile de plastic. Din banii colectaţi urma să se facă ecologizare şi/sau să se creeze un sistem pentru ca PET-urile să fie returnabile şi consumatorii să-şi poată recupera banii după returnarea acestora. În fine, cum o dădeai, viaţa companiilor care vindeau produse îmbuteliate cum ar fi apa, sucurile, lactatele, şi altele, era pe cale să se complice. Industria ar fi fost nevoită să crească preţuri, să gândească şi să implementeze sisteme de reciclare, şi eventual pe banii proprii să ecologizeze. În fine, chestiuni care dau dureri de cap suplimentare. Ideea de bază pe care dorea patronatul să o impună (prin acest proiect) şi pe care noi să o demonstrăm era că PET-urile nu afectează mediul mai mult decât deşeurile altor industrii, ele doar sunt mai vizibile: au greutate mică dar sunt voluminoase, deci ar putea fi mai uşor acceptate şi nu merită taxate. Şi ca să fiu sincer patronatul vroia să testeze şi nişte idei ecologice cum ar fi amplasarea unor plase pe râuri pentru a pescui PET-urile. (Nu ştiu cu afectează asta viaţa acvatică de pe râuri). În fine, colaborarea nu s-a mai concretizat şi am uitat.
Al doilea episod. Cu treaba prin Piatra Neamţ decid să beneficiez de timpul rămas în week-end şi să văd cum este exploatat turismul local. Pentru asta mi s-a părut potrivită o plimbare cu vaporaşul pe lacul de acumulare Bicaz. Şi abia atunci am realizat gravitatea problemei: lacul era acoperit de PET-uri. Fiecare metru pătrat beneficia de minim un PET plutitor iar pe marginea lacului (plaja acestuia) era depus un strat, care arătat precum o bandă lată de un metru şi jumătate de PET-uri de toate culorile, formele şi mărimile. N-am m ai văzut lacul, n-am mai văzut panorama, nu m-am bucurat de croazieră pentru că PET-urile mi s-au întipărit în retină. Arăta ireal, arăta descurajant, arăta murdar. Nişte turişti din Ungaria (sau din HR & CO ?) se cazaseră la un hotel de pe marginea lacului. Am simţit ruşine, ruşine pentru nepăsare.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
