E clara treaba, a inceput! Ca la orice prabusire serioasa, trebuie sa stam cu ochii pe instrumentele de bord si sa ne dam cat mai bine seama ce se intampla.

Omul de afaceri, personajul negativ al capitalismului, s-a tot dezvoltat in ultimii ani. Dezvoltarea a insemnat un volum tot mai mare de business, datorii mai mari, realizari mai mari, extindere la maxim. Putini au fost cei care si-au tinut in frau entuziasmul si nu au pariat pe crestere continua. Reactia a fost normala. Daca nu te dezvolti nu poti sa tii pasul cand toata lumea creste. Daca nu tii pasul, nu mai ai nicio sansa pe termen lung, iar posibilitatile de crestere pareau nelimitate.

Ce inseamna cresterea? Inseamna joc la zero. Reinvestesti tot ce ai si te extinzi cat mai mult cu putinta. Iti folosesti toti banii, ba chiar imprumuti, ca sa poti avea un loc bun pe piata. Nu ai alta optiune. Cine isi doreste sa aiba o companie mica? Ce om de afaceri face niste bani dupa care ii pune pe toti la banca? Cine nu reinvesteste tot sau nu consuma? Aproape nimeni. Ce patesc toti cei care au adoptat strategia asta? Risca sa intre rapid in imposibilitate de plata, isi distrug cashflowul si asa firav, falimenteaza - adica ce vedem ca se intampla azi in mediul de afaceri local.

Da-i dracu’ cu banii lor cu tot! spune cetateanul. Ce ne pasa noua ca dau toti faliment? Pai, ne pasa. De ce? Pentru ca in anii de dezvoltare 2 lucruri s-au intamplat negresit:

1. S-au platit impozite. Impozitele au ajuns la bugetul statului. Mai departe putem banui ce s-a intamplat cu ele.

2. S-au platit salarii. Salariile au ajuns aberante, iar oamenii au putut sa se imprumute sume aberant de mari.

Suna nasol. Adica oamenii de afaceri s-au extins prosteste, iar angajatii au fost platiti cat nu trebuia si au ajuns sa se indatoreze peste putinta. Nimeni nu vrea sa accepte asta. Speranta putea fi, macar partial, in stat. Insa, cum banii sunt gestionati de angajatii statului roman, e realist sa ne setam la minim asteptarile. Cel putin stim ca statul si-a permis sa angajeze mult, sa plateasca bine si sa aiba rezultate minime. Asadar, acum cel putin o parte din cetateni sunt la adapostul stapanului suprem care nu iese niciodata din afaceri si nu trebuie sa dea socoteala nimanui.

Oricat am uri patronii trebuie sa acceptam faptul ca negresit aproximativ o treime din bani se duc la impozite, iar o treime la salariati. Restul circula si ajung sa faca averi fabuloase, sa cumpere masini scumpe si sa permita o viata de lux. Sau nu. Nu, pentru ca pe termen mediu/lung castigul obinut din activitatea comerciala tinde spre zero, fiind compensat de pierderi, falimente, decizii proaste de business samd.

Esecurile curente si viitoare din mediul privat vor fi puse cu usurinta in carca intreprinzatorilor. S-au intins pana nu le-a mai ajuns plapuma. Si-au cheltuit aiurea banii. Nu si-au vazut lungul nasului! va zice romanul socialist. Adevarat. Deseori asa s-a intamplat. Cu toate astea, datorita lor s-au platit salariile si impozitele, iar statul a avut pe mana niste bani cu care a putut face ceva. La fel s-a intamplat si cu angajatii, care au ales sa ia imprumuturi, sa-si cumpere casa, sa investeasca in termopane samd. Faptul ca realizarile statului sunt mult sub cele ale mediului privat, desi statul traieste in buna masura de pe urma mediului privat, demonstreaza ca statul este un (mult mai)/(cel mail) prost manager.

In cine ne punem speranta? In stat si conducatorul iubit? In biserica, armata si politie. In formatorii de opinie? In vedete si TV? Gresit. Cel mai usor o sa fie sa plangem si sa cerem ajutorul. Ocazie buna pentru actuali si viitori salvatori de a se pune la carma si a nu se justifica nimanui. Trecand de inclinatia naturala, ar trebui sa ne punem speranta in mediul privat si intr-o colaborare stransa si eficienta a mediului privat cu statul, care la randul lui trebuie sa fie un manager excelent. E singura combinatie castigatoare. Numai ca … mediul privat e tanar si nepregatit, iar statul e plin de oameni prea batrani si prea pregatiti.

Ce e de facut? Cu siguranta nu putem influenta nicio decizie majora, nimic ceea ce ar putea schimba lucrurile in bine. Putem fi destul de convinsi ca sub obladuirea actuala lucrurile vor merge spre mai prost cata vreme exista loc de mai prost. Si atunci? Nu ne ramane decat sa ne facem atent calculele. Asta si sa nu credem scandalurile, povestile si miracolele ce vor continua sa se inmulteasca in vremurile tulburi.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dragos Manac.