Titlul parafrazează cuvintele ministrului ceh pentru Afaceri Europene, Martin Dvořák (aici), după ce premierul Viktor Orbán a folosit dreptul de veto pentru a bloca pachetul economic propus de Consiliul European pentru ajutorarea Ucrainei (aici). Ministrul Dvořák îl numea pe Orbán „un cal troian”, dar am preferat termenul cu conotații juridice. În acest text, folosesc cuvântul „trădător” la propriu: să înșeli în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, să pactizezi cu dușmanul.
Momentul istoric al începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE
Pe 27 decembrie a.c., Consiliul European a votat începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, ca „investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate” (aici). Nu am văzut la susținătorii cauzei Ucrainei, la noi, o explozie de bucurie, pe măsura evenimentului, absolut istoric. Greu încercata populație a Ucrainei își dăruie explicit viața, din 2014, pentru „visul ei european”. La Bruxelles i-a fost recunoscută aspirația. Au dominat comentariile precaute, precum „va fi greu”, „va lua mult timp”, „vom avea de așteptat până ce pe teritoriul Ucrainei va fi pace” ș.a. NU CONTEAZĂ! Din acest moment, actorii principali se vor înfrunta pe o hartă cu linii fixe: Ucraina, marginea estică a Europei vestice; economia ei ghidată și asistată de către UE.
De ce cuvântul „trădare” este cel potrivit
Desigur, raționamentul de mai sus este valabil dacă nu se produce o catastrofă. Finanțarea asigurată de Statele Unite este blocată în acest moment, iar Viktor Orbán a folosit veto-ul Ungariei pentru a opri ajutorul planificat la Consiliul European. În cazul căderii Ucrainei sub ocupație sovietică și absorbția ei în imperiu, interesele Uniunii Europene și ale statelor membre ar fi substanțial afectate.
Și mai critic este refuzul Ungariei de a discuta în Parlament și de a ratifica aderarea Suediei la bloc. Noua Strategie a NATO definește Federația Rusă ca inamic. Citez: „Federația Rusă, care a distrus pacea în Europa ducând un război de agresiune împotriva Ucrainei, este recunoscută drept cea mai importantă amenințare la adresa securității Aliaților” (subl.m.; cu privire la Conceptul strategiei NATO adoptat în 2022, aici).
Aliații hotărâseră să finalizeze aderarea Suediei la NATO în anul 2023. Turcia a ridicat constant obiecții, însă până la urmă președintele Erdogan a trimis în Parlament, în luna octombrie a.c., protocolul de ratificare a aderării Suediei. Ungaria promisese depunerea proiectului de aderare în forul suprem de la Budapesta în luna septembrie. Nu a făcut-o atunci, nu a făcut-o nici în lunile următoare. Nici ultimul angajament, pentru luna decembrie, nu a fost respectat[1].
Prin aderarea la NATO, Suedia ar întări considerabil Alianța Nord-Atlantică. Cu armata ei puternică, cu tehnologia militară de vârf, cu poziția geostrategică, membră a Consiliului Arctic, Suedia va schimba semnificativ raportul de forțe cu Rusia. Suedia crează un cuplu strategic cu Finlanda, până acolo încât, mult timp, nu a existat decât proiectul aderării lor împreună.
În situația de acum atât de periculoasă pe Continent și în lume, includerea Suediei în NATO este o necesitate geostrategică. Opunându-se (prin tergiversare) aderării Suediei, actuala conducere a Ungariei aduce atingere siguranței fiecărui stat membru al Alianței. Guvernul Viktor Orbán slujește pe față, „în mod voit și perfid”, regimul criminal al lui Putin împotriva intereselor cetățenilor euro-atlantici. Faptul că Federația Rusă a fost recunoscută „drept cea mai importantă amenințare la adresa securității Aliaților” implică, în sens propriu, că Orbán pactizează cu dușmanul. Este o trădare.
Nu există un articol de excludere a unui membru al Alianței Nord-Atlantice. Există unul de plecare
Ce ar fi de făcut? Recunoașterea și asumarea situației de fapt! Ungaria este în acest moment un handicap, un obstacol, un pericol pentru Alianța Nord-Atlantică. Nu există între cele 14 articole ale Tratatului Nord-Atlantic vreunul care să prevadă ce se întâmplă când în interiorul Alianței, unul dintre membri trădează. Există doar unul de retragere (art. 13). Îl reproduc:
„După ce Tratatul a fost în vigoare timp de douăzeci de ani, orice membru poate înceta să-i fie parte la un an după ce notificarea sa de denunțare a fost transmisă Guvernului Statelor Unite ale Americii,..”.
Sigur, ieșirea Ungariei din NATO ar fi o nefericită pierdere. Doar că țara Europei Centrale este mult mai puțin importantă pentru Alianță decât Suedia. Iar handicapul, obstacolul, pericolul pe care îl reprezintă ca stat din interiorul NATO pot deveni, în condițiile unui război extins cu Rusia, de netolerat. A sosit timpul ca statele membre și organismele NATO să ceară guvernului Orbán, public dacă în spatele ușilor închise nu este suficient, să aleagă: cu Rusia genocidară sau cu noi. Dacă o condamnare explicită a trădării nu constituie o presiune suficientă, sunt de găsit mijloace mai costisitoare.
Cuvântul „trădare” este de folosit în comisii, în comunicate, în întrunirile interne și în relațiile externe ale NATO și UE. Va fi de repetat în fața presei. „Trădare” și „Viktor Orbán” vor deveni inseparabile până când premierul de la Budapesta se va simți obligat să contrazică asocierea prin comportamentul său.
Câteva accente subiective
Scriu aceste rânduri și ca expresie a unei mari dezamăgiri. Imediat după 1990, am militat pentru respectul reciproc al românilor și maghiarilor considerându-l condiție a emancipării întregii societăți românești. Timp de 34 de ani am făcut ce putea depinde de mine pentru mai bunele relații între cele două comunități. În 1995 am protestat împotriva cererii adresate UDMR de către Partidul Alianței Civice de a exprima loialitate statului român[2]. Acum însă, tema fidelității maghiarilor față de interesele societății în care trăiesc a devenit una reală.
În România, peste 600.000 dintre maghiari erau în anul 2022 și cetățeni ai Ungariei. La alegerile generale din Ungaria din același an, 83% dintre maghiarii transilvăneni care au participat la ele au votat formațiunea FIDESZ. Conform statisticilor, marea majoritate a maghiarilor din România susține FIDESZ, deci politica guvernului Orbán.
O idee dragă comunităților maghiare din Europa este apartenența lor la aceeași națiune culturală. Apartenența la națiunea culturală maghiară împreună cu apartenența la corpul politic al statului ungar aduce maghiarilor de pretutindeni conștiință de sine, protecție, un proiect socio-cultural. Dar această apartenență aduce și obligații. Maghiarii din România și Slovacia, unde trăiesc în număr important, deveniți cetățeni unguri, votanți la alegerile generale din țara vecină, activiști civici și politici au de pus în acord loialitățile față de cele două state și comunitățile transnaționale de care aparțin. Or, susținerea chiar și doar prin tăcere a unei politici contrare intereselor NATO și intereselor UE reprezintă o politică împotriva României și a Slovaciei, membre ale celor două organizații internaționale. Susținătorii politicii FIDESZ față de NATO și UE trădează țările în care trăiesc. De fapt, trădează și interesele proprii. _
Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
