Podișul Anatoliei și teritoriul Turciei de astăzi dintotdeauna au fost fie zone de unde au migrat oameni, zone de tranzit sau destinații finale pentru migranți. Fluxul continuu și permanent de oameni nu este un fenomen nou pentru Turcia, însă amploarea și intensitatea acestui flux din ultimii ani reprezintă o mare provocare pentru guvernul de la Ankara. În 2011, cînd a început războiul civil din Siria, mulți sirieni au înțeles că vor avea o șansă la viață doar pe teritoriul Turciei. Fluxul masiv de refugiați sirieni au transformat Turcia în țara care găzduiește cei mai mulți refugiați. Conform datelor oficiale în Turcia se află aproximativ 3,35 milioane de sirieni sub protecție temporară, în jur de 1,3 milioane străini cu permis de ședere de scurtă durată și mai mult de 300 mii solicitanți de azil internațional. În 12 ani de zile, 224 mii sirieni au obținut cetățenia turcească. Aproximativ 7 la sută din populația Turciei o constituie migranții și refugiații.
Mai mulți comentatori turci și lideri de opinie publică afirmă că datele Ministerului de Interne turcesc sunt mult prea „optimiste”, afirmînd că numărul străinilor a depășit cifra de 7 milioane. Unele surse operează cu cifra de chiar 13 miloane de oameni. Dacă nu vor fi luate măsurile necesare, avînd în vedere rata natalității înalte în rîndurile refugiaților sirieni, pînă în 2035, doar numărul acestora ar putea crește pînă la 35 milioane. Chiar dacă în spațiul public mediatic este utilizat termenul de „refugiat”, trebuie să menționez că, conform Convenției de la Geneva semnată în 1951 și conform Statului Juridic al Refugiaților în Turcia refugiații din Siria au statut de „persoane aflate sub protecție temporară”, ceea ce înseamnă că mai devreme sau mai tîrziu aceștia ar trebui să se întoarcă în țara lor de origine.
Teritoriul Turciei este înconjurat de conflicte armate în desfășurare. Refugiații sirieni au început să migreze masiv după 2011, au urmat refugiații iranieni, irakieni, afgani, pakistanezi (o parte din aceştia s-au refugiat înainte de 2011) etc. Războiul din Ucraina a contribuit la declanșarea unui val de refugiați ucraineni și migranți ruși. Războiul dintre Israel și Palestina a determinat lumea să fugă din calea obuzelor și rachetelor, iar mulți dintre aceștia au găsit refugiu tot pe teritoriul Turciei. Migranții din țările africane folosesc Turcia, ca țară de tranzit de cele mai multe ori, dar și ca destinație finală.
Avînd în vedere numărul enorm de refugiați sirieni din Turcia, în acest articol voi analiza problemele ce țin de refugiații de etnie arabă. Un alt articol va fi dedicat refugiaților ucraineni și migranților ruși.
Criza refugiaților – un subiect politic și electoral
Președintele turc vorbește cu mîndrie despre reușitele Turciei în gestionarea crizei refugiaților și adesea vine cu critici la adresa țărilor europene, care au închis granițele pentru refugiați și care promovează politici anti-migraționiste destul de dure. Criticii guvernului turc afirmă că statul nu duce o politică migraționistă consecventă, deoarece de multe ori președintele turc a amenințat UE că va deschide porțile pentru milioanele de refugiați, pentru ca mai apoi să declare că: „Nu există limită pentru fraternitatea islamică universală. Nimeni nu poate semăna semințe de diviziune între noi.”Președintele Erdoğan deseori invocă motive ce țin de religia islamică. „Nu îi vom arunca pe slujitorii lui Allah, care caută refugiu la noi, în brațele ucigașilor” spunea acesta despre valul de refugiați sirieni, dorind să facă o paralelă între exodul sirienilor din Siria în Turcia și persecuția musulmanilor de la Mecca, care s-au refugiat la Medina în 622 în timpul domniei profetului Mahomed, eveniment cunoscut cub numele de Hegira, considerat a fi începutul erei musulmane. Criticii regimului susțin că această politică de deschidere față de refugiații sirieni sau de altă naționalitate este în deplină congruență cu ideologia neo-otomană promovată de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP). Prezența diferitor popoare, etnii sau comunități ar compune exact tabloul socio-cultural de altădată al Imperiului Otoman, iar prin retorica de ospitalitate intens promovată, președintele turc ar încerca să cîștige simpatia potențialilor refugiați. Sondajele de opinie arată că cea mai mare parte dintre refugiații, care au obținut cetățenia turcească își dau votul pentru Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), partid condus de Recep Tayyip Erdoğan.
La alegerile generale sau locale problema refugiaților revine în atenția opiniei publice, deoarece ea se află pe lista de priorități sau promisiuni ale candidaților electorali. Spre exemplu, la alegerile prezidențiale din luma mai opozanții lui Erdogan au promis că vor repatria milioane de sirieni, dacă vor cîștiga alegerile. Realegerea lui Erdogan în funcția de președinte a bucurat acești oameni, dar și Uniunea Europeană, pentru că asta înseamnă că acordul semnat între Turcia și UE în 2016, prin care UE plătește Turcia să găzduiască acești refugiați va rămîne neschimbat. „Ce dorește Uniunea Europeană?: „Permiteți-mi să transform Turcia într-un depozit pentru refugiați, să o poziționez ca o zonă tampon în loc să fiu un vecin direct cu aceste geografii problematice. Acest lucru și-l dorește Uniunea Europeană și anume din acest motiv Turcia nu va deveni niciodată membru al UE” afirmă Barıș Doster, profesor la Universitatea Marmara din Istanbul, specialist în relații internaționale. Părerea de mai sus este împărtășită și de turcii de rînd, care înțeleg că greul îl vor duce chiar ei, prin taxele și impozitele plătite de aceștia, care vor fi cheltuite pentru găzduirea milioanelor de refugiați. Prin urmare problema refugiaților afectează atît politica internă, cît și cea externă a statului turc și anume din acest motiv este nevoie de o strategie clar definită pentru a evita agravarea acesteia.
Creșterea resentimentelor față de imigranți
În 2011, cînd a început războiul din Siria, atît autoritățile din Turcia, cît și populația au sperat că acesta va fi de scurtă durată, de aceea la început Turcia, ca țară a deschis larg ușile, dar și turcii au deschis propriile lor uși în încercarea de a ajuta refugiații. Este anul 2023, iar acest conflict nu a fost aplanat. Între timp, numărul refugiaților a crescut vertiginos, iar situația a fost scăpată de sub control. De ce spun asta? Pentru că la nivel de societate sentimentul anti-refugiați este în creștere în Turcia. Cu anii acesta s-a modificat. A început de la milă, compasiune, grijă, pentru a ajunge la nesiguranță și chiar ură față de străini. 54% dintre turci consideră că în cartierul lor există o problemă cu refugiații. După criza economică care a cuprins țara, problema refugiaților este a doua problemă care îngrijorează populația din Turcia. Nu putem afirma totuși că sentimentul anti-refugiați al turcilor unul xenofobic, ci este accentuat mai degrabă de situația economică dificilă în care s-au pomenit turcii în ultimii ani, dar și diferențele culturale, etnice și lingvistice dintre turci și refugiații arabi. Se înregistrează totuși ciocniri sporadice violente între turci și arabi (sirieni, afgani) care amplifică acest sentiment anti-refugiați. Turcii de rînd sunt foarte vocali și pe rețelele de socializare, cerînd guvernului să repatrieze de urgență acești refugiați. Conducerea este conștientă de acest lucru, de aceea președintele Erdogan a venit cu promisiunea de a construi case pentru refugiații sirieni într-o zona sigură la granița dintre Turcia și Siria. Dar deocamdată este doar o promisiune, deoarece nu există o zonă sigură la granița cu Siria, iar conflictul de acolo încă mocnește.
Datele oficiale arată că 33 la sută dintre refugiații sirieni care ajung în Turcia nu știu să citească și să scrie. Dacă țări precum Canada, SUA sau statele europene acceptă doar migranți sau refugiați înalt calificați, Turcia este nevoită să educe mai multe generații de oameni, lucru deloc ușor, avînd în vedere mai ales bariera lingvistică existentă. Refugiații sunt vorbitori de arabă, deci nu cunosc limba turcă. Un sentiment profund anti-refugiați există în școlile de stat din Turcia unde sunt înmatriculați copiii sirieni și care prin numărul destul de mare schimbă tabloul socio-cultural al școlilor. Anume din acest motiv, mulți părinți aleg să își trimită copiii la școli private pentru ca aceștia să se dezvolte într-un mediu socio-cultural turcesc. Angajatorii turci văd în refugiați o forță de muncă ieftină cu care ar putea amenința cetățenii turci cu concedierea sau nemajorarea salariilor, iar acest lucru alimentează și mai mult resentimentele față de migranți. În regiunile de la granița cu Siria, există localități în care numărul sirienilor depășește cu mult numărul turcilor, lucru care poate influența viața socio-politică, mai degrabă în sens negativ, decît pozitiv. Refugiații, la rîndul lor sunt conștienți că nu sunt agreați de populația locală. Un exemplu edificator în acest sens este cazul unei femei siriene, care a fost salvată în urma cutremurelor devastatoare din Turcia, din luna februarie. Cînd jurnaliștii turci au întrebat-o cum a reușit să scape cu viață de sub dărămături, aceasta a declarat următoarele: „Nu am țipat pentru că mă gândeam că dacă țip, salvatorii își vor da seama că sunt siriană și nu mă vor salva. De aceea am lovit doar în pereți.” -
Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro
