Este posibil ca întâlnirea privată avută de Viktor Orbán cu premierul Marcel Ciolacu să fi stimulat cascada de ironii aplaudate de public, la Tușnad, în 22 iulie a.c. (O traducere parțială, aici.) Însă limbajul superior și uneori cu umor al lui Orbán a avut ca materie primă nota verbală trimisă lui de Ministerul de Externe român. De ce a făcut-o, deși nu se face?[i] Da, gafele scrisorii te invitau aproape irezistibil să le ironizezi. Să nu se vorbească despre simbolurile naționale! Cum să ceri reprezentantului unui stat să ocolească tocmai acest subiect când își întâlnește co-naționalii? Să nu se vorbească despre drepturile colective ale minorităților? Este o temă perenă a minorităților, peste tot în Europa unde există minorități istorice. Nu doar că sunt revendicate de peste 30 de ani de maghiarii din România, dar statul român a legiferat câteva (între ele, reprezentarea din oficiu a minorităților naționale în parlament, interzicerea discriminării „grupurilor naționale”). Ce minge mai bună la fileu poate fi următoarea: să nu se vorbească despre unități teritoriale administrative inexistente din România! Răspunsul: „Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă nu am declarat că ar fi unități teritoriale românești”. Mentalitatea și înțelegerea lucrurilor la MAE român par catastrofale.
În ceea ce a contat, premierul ungar a făcut din nou, ca și anul trecut, un tur de orizont al felului în care vede lumea și locul Ungariei în acești „Ani ai schimbărilor”. A punctat în special ascensiunea Chinei, reîntoarcerea civilizației de 5000 de ani și 1 miliard de oameni, care a devenit cea mai puternică în lume pe producție. A insistat asupra pierderii dominației de către America și a făcut-o pe un ton aproape încântat. A zâmbit spre Rusia: „UE poate fi decuplată de energia rusă dar e doar o iluzie, pentru că Rusia nu poate fi decuplată de celelalte zone ale lumii”. Pentru Ucraina, doar grimasa antipatiei: „Deci acel atac al ucrainenilor nu e decât ungarofobie”.
Viktor Orbán a repetat clișeele anti-occidentale. „În primii 45 de ani, anglo-saxonii ne-au predat sovieticilor” a susținut el. A comparat Europa cu „un campion de box în vârstă”. A deplâns faptul că „acest guvern federalist ne-a dus la un imperiu căruia nu îi putem cere socoteală”. Valorile Europei și ale Occidentului ar fi în esență migrație, LGBTQ și război. Vai!
La final, a făcut declarații extrem de mulțumite despre succesele politicii economice și sociale ale Fidesz în cei 20 de ani de când este premier. Ca și altă dată, i-a asigurat pe maghiarii care-l ascultau că viitorul le aparține: „În Europa ne vom ține de drepturile noastre. De 13 ani construim noul sistem economic. A funcționat foarte bine. Planul nostru a fost ca până în 2030 să existe o Ungarie sigură și prosperă”.
Prin astfel de afirmații, care edulcorau realitatea de acasă, Viktor Orbán probează bunul lui simț electoral. Coerența și puterea discursului s-au dovedit din nou remarcabile. Sunt impresionante directețea, conectarea pe care le realizează cu cei care-l ascultă. Este de înțeles ca maghiarii din Transilvania să fi fost seduși și motivați de acest lider de mare succes. O arată și entuziasmul primirilor la Universitatea de Vară Tusvanyos, o arată și sondajele, o probează și votul maghiarilor din România care au căpătat cetățenia ungară și participă la competițiile pentru parlamentul de la Budapesta.
Practic, maghiarii din Transilvania au fost seduși și motivați să rupă legătura politică și culturală cu Occidentul. Devin o comunitate anti-occidentală care zâmbește autocrațiilor. Coliziunea între SUA și China, declara Orbán la Tușnad, este mult mai posibilă decât vedem noi, or: „Noi nu jucăm în acest meci”. Este o copie a declarației de anul trecut privind ce se întâmplă în Ucraina : „nu este războiul nostru”. Viktor Orbán propagă cu succes un egoism etnic care compromite maghiarii din întreaga lume. Rușii și chinezii nu-i vor iubi mai mult, doar îi folosesc.
Condamnăm Ungaria pentru non-europenitate. Câtă necunoaștere, câtă ipocrizie?
Este vizibil faptul că repudierea autorităților de la Budapesta de către instituțiile de la Bruxelles și, în mandatul lui Joe Biden, la Washington a trezit entuziasmul la noi acasă. Referiri la conflictul lui Viktor Orbán cu UE apar foarte des în presa românească, deși nu se publică mai nimic despre viața din Ungaria. Știrile sugerează că românii ar fi europeni, maghiarii, din contră! Argumente privind căderea Ungariei la ceea ce se consideră îndeobște „testele de europenitate” sunt la îndemână.
Problema este că atitudinea față de regimul Orbán nu reflectă europenismul majorității, ci antimaghiarismul ei. Rămân la un singur aspect: mobilizarea împotriva persoanelor LGBTQ în Ungaria. Aș califica-o drept una dintre politicile cele mai fără de rost, mai ridicole și mai contraproductive ale guvernului Orbán. Dar oare politica anti-LGBTQ a guvernării Orban îi doare pe români? Poate oare România să dea lecții de europenism la această rubrică?
Ungaria a adoptat o lege de recunoaștere a parteneriatelor civile în anul 2009. În acest moment, cuplurile de același sex se bucură de aproape toate drepturile rezultând din instituția căsătoriei. La noi, în ciuda apelurilor interne, succedate neîntrerupt din anii 2000, a unor decizii precum una a Curții Europene de la Luxemburg etc., parteneriatul civil este în continuare tratat cu ostilitate.
Atitudinile la nivel de grass routes? În ansamblul pestriț al vieții religioase din Ungaria, există o comunitate vocală a Creștinilor LGBTQ. Un sondaj din 2020, indica faptul că 25% dintre catolicii din această țară susțin mariajele gay. La noi, cu excepția Bisericii unitariene, toate celelalte culte sunt interns homofobe. După recenta decizie a CEDO în cazul Buhuceanu și alții c. României, în care România a fost condamnată pentru nerecunoașterea parteneriatului civil, poziția partidelor față de măsurile legislative care ar trebui luate imediat rămâne cel puțin ambiguă. O excepție este USR, care a depus de mai mulți ani propriul proiect (aici).
Majoritatea Fidesz a reușit să elimine, prin varianta din anul 2011 a Constituției Ungare, posibilitatea căsătoriei între persoane de același sex. Or, România o luase înainte, prin revizuirea Codului civil în anul 2009, care a definit căsătoria drept o „uniune liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”. Sondajul Ipsos din anul 2023 a găsit că în Ungaria, 47% dintre maghiari susțin căsătoria între persoane de același sex. Același institut dă, pentru România, cifra de 25%.[ii]
Desigur, în România nu a fost adoptată o „Lege a anti-pedofiliei” cu amendamente care interzic „promovarea homosexualității” persoanelor sub 18 ani. Dar cel puțin în sistemul educațional românesc, aceasta este o practică. Nu susțin prin cele spuse că ar exista o ierarhie între politicile homofobe din Ungaria și din România. Ci doar că nici autorităție române, nici societatea românească nu au cum să dea lecții altora privind europenismul în materie de drepturi LGBTQ.
Vulnerabilitatea extremă pa care o aduce politica anti-NATO și anti-UE a administrației Orbán, comunității maghiare
Ce am scris anterior era mai curând o platformă pentru ceea ce vreau să spun acum: intrarea minorității maghiare din România în siajul politicii antieuropene și antieuroatlantice a Fidesz pune minoritatea maghiară într-o situație de mare vulnerabilitate. Consecințele se văd deja. Pentru prima oară după atâția ani, UDMR fost exclus de la guvernare.[iii] În luna iunie a.c., 15 deputați PNL și unul PSD au semnat o propunere legislativă ce crește de la 5% la 7 % pragul electoral. Refuzul principalelor partide a fost domol. Nicio referire la amenințarea prefigurată de propunere pentru echilibrul interetnic din România. Oricând se poate reveni asupra „ideii”.
Sondajele arată că majoritatea are o atitudine ostilă față de maghiari. Era și mai ostilă în anii 1990, cum probau barometrele anuale ale Fundației pentru o Societate Deschisă. Tot acestea găseau, simultan, că maghiarii erau invidiați. Erau apreciați pentru că arătau gospodari, tenace, mândri, orgolioși. Timp de peste două decenii, administrațiile de la București au blamat autonomia locală și descentralizarea. În tot acest timp, societatea românească a învățat de la maghiari limbajul și restul acestui limbaj al guvernării moderne și l-a aplicat progresiv. Ce pot să ofere astăzi maghiarii? Lecții de anti-ucrainitate?[iv]
Politica Ungariei față de războiul din Ucraina, simpatia arătată Rusiei lui Putin și Chinei lui Xi, care au devenit marcă comunitară, a lovit în reprezentativitatea simbolică a maghiarilor în Europa și în lume. Prin revoluția din 1956, prin tradiția culturală a imperiului austro-ungar (care nu era definită prin politica anti-LGBTQ) și prin cosmopolitismul Budapestei, salvate, cât puteau fi, și în perioada socialismului „gulaș”, ungurii erau percepuți drept reprezentativi pentru Europa Centrală. Fără adausul „și de Est”.
Respectul simbolic față de maghiari a scăzut în tot Occidentul instituționalizat căruia îi aparțin. Maghiarii vor găsi puțini aliați dacă ostilitatea față de ei va lua drumul unor măsuri revanșarde în țările unde formează comunități importante (România, Slovacia, Ucraina). Când în 1995, noua lege a învățământului girată de Liviu Maior a scos posibilitatea examenelor în limba maternă, elevii bicicliști maghiari care au ajuns la Strasbourg au fost ovaționați. Consiliul Europei a protestat, iar autoritățile române nu au aplicat legea. Putem oare imagina că lumea politică occidentală ar mai arăta astăzi aceeași solidaritate cu „drepturile maghiarilor”? Este greu să găsești susținere de la cei care nu te percep de-ai lor și cărora le-ai tot repetat că nu le semeni. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
