Situația stă cam așa: Exxon prin ExxonMobile Exploration and Production România s-a asociat cu OMV, ambele deținând 50% din drepturile și obligațiile ce derivă din acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare asupra perimetrului de apă adâncă Neptune Deep. Exxon a investit în explorare 750 milioane de dolari, Romgaz a cumparat cu 1 miliard, deci cu o treime mai scump. DNA-ul încearcă să afle cine a făcut evaluarea pe baza căreia s-a făcut tranzacția, și cine a aprobat-o, ținând cont de guvernanța corporativă (OUG 109 / 2011).
Problemă suplimentară: Oare OMV-ul a cheltuit tot atâți bani pentru explorare? Dacă nu a cheltuit 750 milioane, că doar deținerea e jumate – jumate, cât mai valoreaza jumătatea cumpărată de Romgaz?
Dacă tot s-a deranjat DNA-ul să se deplaseze până la Mediaș, la sediul Romgaz, ar trebui să mai cotrobăie prin hotărârile AGA și CA și deciziile directoratului care se referă la întârzierea cu 4 ani a centralei de energie electrică de la Iernut. Noua centrală de la Iernut este o poveste urâtă a sistemului electro-energetic național din care România iese vulnerabilizată din lipsa a 460 MW de producție și în pierdere deoarece din 2019 a tot importat energie electrică scumpă, importul făcându-se în special în perioada de când a început războiul din Ucraina, perioadă în care prețurile energiei au explodat.
Later edit: Aflăm că Romgazul a mai semnat un contract cu aceeași spanioli de la Duro Ferguera pentru încă 70 de milioane de euro. Sigur este un subiect excelent pentru DNA acest contract din care s-au folosit și bani din Planul Național de Investiții (PNI).
Și ar mai fi un subiect de discuție la Mediaș: cum a ieșit Romgazul din Gastrade, adică din asocierea cu BulgarTransGaz și DESFA, firmele de transport de gaz din Grecia și Bulgaria, companie care a dezvoltat terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) de la Alexardroupolis. Astăzi terminalul funcționează, importând în jur de 5,5 miliarde mc / an, gaz ce alimentează Grecia, Bulgaria, România, Ucraina și Moldova, cu posibilitati de interconectare cu nordul Europei.
Colac peste pupăză, se mai construiește și o centrală pe gaze la Alexandroupolis care va produce energie electrică și care va avea exact aceleași trasee.
Afacerea este de mare anvergură și cu profituri mari deoarece prețul energie este mare și după cum știe toată lumea, banii intră în buzunarele acționarilor companiilor din energie. Aici România a pierdut în primul rând o poziție geostrategică în industria energetică europeană și mai apoi bani. Oare aceasta "renunțare" a fost pe bani? … că vânzare nu a fost! Oare în buzunarele cui ar fi putut intra niste sume considerabile? Dacă am judeca cine ar fi putut plăti, ne uităm cine este jucatorul care câștigă cel mai mult! La nivel strategic caștigul a fost de partea Rusiei care încă mai pompează gaze prin Turk Stream (și prin Ucraina) către Europa, pe lângă LNG.
Iată demonstrația:
Săptămânal, Federația Rusă, exporta cam 500 milioane mc, ceea ce înseamnă că debitul anual este de 26 miliarde mc. Cele două coridoare și LNG-ul importat își împart la egalitate debitul de 250 milioane mc / săptămânal.
Aceeași denonstrație (cu același cîștigător) se poate face și pentru întâzierea deja de 10 ani a începerii extracției de gaz din Neptune Deep, concesiunea cumpărată de Romgaz. Probabil că înțelegem de ce americanii s-au retras: începerea războiului din Ucraina (care se desfășoară și în Marea Neagră) face imposibilă extracția acestor gaze cu toate că decidenții se laudă anual că "de la anul" se va începe extracția.
Rămânând la Romgaz: conducerile de până acum au vizat la investiții în regenerabile în minunatul concurs de spanzurat bani inițiat în mai toate companiile naționale din energie. Studii de fezabilitate au fost demarate pentru a cumpăra proiecte de parcuri eoliene sau solare. Atenție, nu parcuri realizate ci doar proiecte, adică promisiuni acoperite de câteva hârtii obținute de la ANRE și de hârtii denumite proiecte tehnice. Acum doi – trei ani se preconizau investiții serioase. Nu am mai auzit nimic și teama noastră este că după profiturile imense realizate anul trecut, Romgazul să nu intre în cine-știe ce combinație gen Duro Ferguera. Acum stăm și ne întrebăm: care este randamentul (factorul de capacitate) a unui parc fotovoltaic în Mures, cunoscând că toată producția românească din fotovoltaice are 11% și că totuși județul Mureș este mai în nord, unde soarele stălucește mai puține ore în zi. Și mai adăugăm ceva: s-a demonstrat că Romgazul nu se pricepe la producția de energie electrică. Ce le mai trebuie încă o belea pe cap?
SAPE (acea societate care canibalizează activitatea de administrare de participatiuni ale statului a Ministerului Energiei) ar mai putea intra în vizorul DNA deoarece SAPE a produs cea mai mare daună a sistemului energetic național prin amânarea de minim 10 ani a proiectului hidrocentralei cu pompaj de la Tarnița. Hidro Tarnița SA s-a dorit o hidrocentrala cu pompaj, adică singurul sistem fiabil de stocare de mare capacitate a energiei electrice. Acest tip de stocaj este simplu: avem două lacuri de acumulare, ambele amplasate la altitudini diferite. Dacă regenerabilele produc și nu este cerere de energie, aceasta este folosită în pomparea apei în lacul superior. Daca este lipsă de energie în piață, apa acumulată în lacul de sus este turbinată și produce energia electrică stocată. Acum, s-ar fi văzut că excesul de energie în zilele când este vânt și soare, adică zilele de export de energie electrică (care în 2022 a fost de 2,11 TWh) nu ar mai fi existat și importul ar fi fost doar de 1,3 TWh (avem un randament de aprox. 70%) și nu 3,19 TWh. -citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
