Tot mai mulți universitari/cercetători se declară îngrijorați de ascensiunea lucrărilor științifice și lucrărilor de examen scrise de către motoare de Inteligență Artificială (IA). Aparent, IA poate da cu brio examene sau scrie eseuri în locul studenților pentru a-i ajuta să trișeze la examen , sau mai chiar rezumate sau chiar lucrări științifice întregi ca și când ar fi fost scrise de cercetători reali (vezi de exemplu aici sau aici sau aici).
Cum ne putem proteja de astfel de fraude? Oare n-ar trebui să punem niște limite? Să interzicem referatele, eseurile? Să punem interdicții la publicarea de articole, că și-așa-s prea multe? Răspunsul „ba da!” vine prompt tocmai de la cei care au creat problema. Problema nu e că IA știe scrie texte care păcălesc universitarii, ci... că ele sunt deocamdată bla-bla-uri fără substanță. Sunt copiuțe și amestecuri de definiții din manuale, de afirmații generale și vagi. Da, ele pot mima expertiza științifică. Dar numai în fața celor care nu au astfel de expertiză! Și care azi se văd depășiți în competență de către ceea ce arată - oroare! - ca o simplă pagină de internet. O simplă pagină de internet, fără dosar de „lucrări științifice BDI”, fără „indice Hirși mai mare ca 2”, fără relații la Departament și la Rectorat și la Domprofesor Cutare de la Cutare și Cutare.
Universitățile sunt în pericol în fața IA doar acolo unde comunitatea universitară nu știe face diferența între o contribuție științifică reală și niște abureli mai mult sau mai puțin plate.
Așteptăm de la studenți eseuri care regurgitează un pic rearanjate vorbele de lemn pe care noi le-am dat la curs? Fără ca ei să manifeste vreo formă de gândire independentă? Atunci da, IA ne servește ce merităm: o parodie sinistră și oportunitatea de a ne face și mai irelevanți decât eram.
Acceptăm de la colegi texte vagi și grandomane despre cât de important e „domeniul lor de cercetare”... când de fapt ei nu știu decât cel mult să copieze stângaci niște experimente ale adevăraților cercetători? Atunci merităm ca fraudele cu IA să ne arate exact cum suntem: slabi, irelevanți, incompetenți, depășiți, inutili.
În revista ACS Energy Letters a American Chemical Society, o echipă de cercetători din Amsterdam și Cambridge a ilustrat ca avertisment un exemplu de lucrare științifică scrisă de către AI la cererea lor. Sunt cam 9 pagini de text despre perovskiții pe bază de halogenuri de plumb pentru dispozitive LED. Nu-i problemă dacă nu știți ce-s perovskiții, sau ce-s halogenurile, sau ce e acela un atom de plumb și cum diferă el de un ion, sau cum funcționează un LED. Sau dacă știți doar așa un pic, vag. Textul articolului scris de către IA pe tema asta curge destul de clar, convingător, fără greșeli evidente. Doar că... e o poveste și atât. Cuvinte, fără vreo imagine concretă, fără a spune sau genera vreo idee nouă. E de valoarea unui articol de wikipedia – ceea ce nu-i deloc puțin, dar nici lucrare științifică nu e. Vorbește de structuri și reacții chimice complicate, puțin înțelese... dar nu arată concret niciuna. În loc de vreo ilustrație științifică proprie, conține doar o poză cu o baltă în care stă ceva ce arată ca un geam aruncat la gunoi („un panou solar”, probabil). Vorbește de performanțe tehnice și de toxicități, de lucruri care se măsoară, se numără, se cuantifică... dar nu dă aproape niciun număr, nicio ecuație, nicio măsurătoare concretă, ci doar cuvinte. Dă în total doar 3 numere: anul 1978, anul 2014... și valoarea limitei acceptabile de plumb potrivit agenției americane de protecție a mediului. Până și un articol de wikipedia ar spune lucruri mai concrete.
O foarte mare parte a comunității academice (nu doar de la noi) nu știe face diferența între un expert științific real și unul care mimează. Între o contribuție științifică reală și o copie contrafăcută. Între un dosar de cercetător real și un dosar mânărit pentru un concurs pe post și el mânărit cu mimarea competenței profesionale. Pentru ei, articolul ilustrat în ACS Energy Letters e o amenințare reală... cam la fel ca lumina pentru un vampir. Locul lor e la întuneric, să nu se vadă incompetența. Așa că da, o să-i vedeți deplângând ascensiunea necontrolată a IA. O să-i vedeți în general deplângând vremurile bune de pe vremuri, că ce-a ajuns și lumea asta, că nu mai e respect pentru profesori și cercetători. Fiindcă pe vremuri... vorba aia, puteai fi membru de onoare al Academiei și Președinte al țării fără să vadă nimeni că n-ai trecut pe bune nici de gimnaziu, darămite să meriți titluri academice.
E o veste bună că IA poate face eseuri dintr-acestea. Ne poate astfel economisi timpul, ca să ne canalizăm energia pe a genera idei cu adevărat noi, concepte noi, măsurători nefăcute și neînțelese de alții. Ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum trebuie să arate un examen cu studenții: nu concurs de recitat poezii, nu concurs de copiat și mixat texte de lemn, ci un test al gândirii, al capacității de înțelegere, al capacității de documentare/informare, al capacității de aplica practic niște noțiuni teoretice. Mă rog, cu ceva muncă pe acolo de asemenea.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro
