Anul acesta, Piața Unică Europeană împlinește 30 de ani. În anul 1988, Jacques Delors a făcut un comentariu care a rămas în istorie: „nimeni nu se îndrăgostește de o piață comună”. Totuși, cetățenii europeni se bucură pe deplin de beneficiile pe care le-a adus această piață, cum ar fi aceleași drepturi pentru toți pasagerii transportului aerian din Uniunea Europeană.

Andreas SchwabFoto: Arhiva personala

Andreas Schwab este europarlamentar al Grupului PPE din Parlamentul European din 2004

Doctor în drept la Universitatea din Freiburg,

Siegfried Mureșan se află la al doilea mandat de europarlamentar. Este vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European.

Piața unică europeană permite libera circulație în UE a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor, făcând viața cetățenilor europeni mai ușoară și oferind noi oportunități pentru întreprinderi. Datorită pieței unice, orice cetățean european poate să călătorească, să studieze, să muncească, să își deschidă o afacere sau să locuiască în orice stat membru al Uniunii Europene.

România și cetățenii români au avut și au în continuare de câștigat de pe urma integrării în piața unică europeană. Aceasta a adus mai multă dezvoltare economică și mai multe investiții în țara noastră, care au adus mai departe noi locuri de muncă, mai stabile și mai bine plătite. Produsele românești pot fi exportate liber pe piața europeană. Românii au acces mai ușor și mai repede la produse din alte țări europene și se bucură de aceleași standarde de calitate.

Istoria pieței unice este remarcabilă: după o stagflație paralizantă la începutul anilor 1980, Actul Unic European din anul 1987 și apoi Tratatul de la Maastricht au dat un nou impuls integrării economice a Uniunii Europene. De atunci, piața unică a armonizat sute de acte legislative privind bunurile și serviciile în Europa și a stabilit standarde de protecție a consumatorilor pentru toți cetățenii europeni. În ultimii 15 ani, piața unică a fost un instrument-cheie pentru a transforma UE într-un lider global în reglementarea digitală.

Piața unică a unit Europa, până atunci caracterizată de fragmentare. Prin deschiderea accesului la bunuri, servicii, locuri de muncă, oportunități de afaceri și la o multitudine de culturi pe întreg continentul, aceasta a generat prosperitate și a devenit un garant al noilor libertăți.

Cu toate acestea, în fața războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a tensiunilor geopolitice și economice, prosperitatea și libertatea nu mai pot fi considerate de la sine înțelese. În plus, având în vedere noua strategie a Statelor Unite de a subvenționa industriile interne, este cu atât mai important să menținem piața unică europeană deschisă, să reducem barierele și să încurajăm comerțul unitar. Astfel piața unică își sporește atractivitatea atât pentru investitori, cât și pentru cetățenii europeni. Prin urmare, este esențial să aprofundăm și să consolidăm integrarea în piața unică în următorul deceniu.

Beneficiile pieței unice în ceea ce privește bunurile sunt clare pentru cei 440 de milioane de cetățeni europeni. Consumatorii se pot bucura acum mai mult ca niciodată de mai multe produse din toată Uniunea. În plus, achiziția după bunul plac de bunuri din orice țară europeană a devenit mai ușoară, iar cetățenii pot avea încredere că standardele de siguranță sunt aceleași peste tot.

De asemenea, doar împreună, pe piața unică, am putut să ne asigurăm că aceleași standarde se aplică atât în mediul online, cât și offline. Noile noastre reguli digitale, Actul privind Piețele Digitale și Actul privind Serviciile Digitale, reprezintă baza pentru o nouă economie digitală, cu platforme online mai sigure și experiențe online mai bune pentru consumatori, precum și o concurență loială pentru companii în mediul online, bazată pe merite. Era „vestului sălbatic” digital s-a încheiat și doar Europa ar fi putut face asta.

Acestea sunt lucrurile pentru care noi, Grupul PPE în Parlamentul European, am luptat în ultimul deceniu și pe care le vom vedea aplicate în următorii zece ani. Acum, trebuie depuse mai multe eforturi pentru a ne asigura că modelele noi de afaceri concentrate pe baze de date, inteligență artificială și piețe energetice pot beneficia de puterea unei piețe unice fără probleme pentru ca UE să devină un lider global.

Contextul geopolitic actual este unul plin de provocări. Pandemia de COVID-19 și războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei au readus unele bariere în calea comerțului, iar libertățile europenilor de a lucra sau de a se stabili într-o altă țară au fost limitate.

UE trebuie să învețe lecțiile potrivite și să se pregătească pentru următoarea provocare. Viitorul Instrument pentru situații de urgență al pieței unice (SMEI) va preveni situații precum închiderea frontierelor, așa cum am văzut în timpul pandemiei, va întări lanțurile de aprovizionare și va asigura că cetățenii europeni au acces egal la bunurile necesare în timpul unei crize.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro