În industria energetică, decidenții acționeaza parcă contrar oricărei legi a fizicii, a economiei, managementului sau a bunului simț. Liniile directoare ale unei viitoare Strategii Energetice sunt explicitate clar în Strategia Națională de Apărare: continuitate, adaptabilitate, flexibilitate, reziliență și predictibilitate. Continuitatea nu s-a manifestat decât în malfacere, adaptabilitatea și flexibilitatea s-au manifestat în conservarea sistemului ticăloșit de spânzurat și sifonat bani către grupuri organizate de infracționalitate economica, iar rezilienta și predictibilitatea s-au manifestat exclusiv în birocratizarea excesivă ce demolează industria energetică românească. În rest numai zâmbete acompaniate de trompete triumfaliste care redau ce li se șoptește în cască.

Cosmin Gabriel Pacuraru Foto: Arhiva personala

Ar trebui să plecăm măcar de la ultimile trei porunci din decalogul lui Moise: Să nu furi, Să nu minți, Să nu lăcomești, despre care credem că ar putea face o lume mai bună.

De-a lungul a celor doi ani și jumătate de când scriu în Contributors, am tot făcut referire la teorie. Vreau doar să reamintesc (fără ghilimele) câteva noțiuni, cu exemple, despre care se scrie mai puțin.

Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung. Accesibilitatea se referă și la preț!

Securitatea economică (și energetică) poate fi redusă la problemele relevante din punct de vedere practic:

• capacitatea statelor de a menține unități independente de producție într-o piață globală,
• capacitatea statelor de a dispune de acces la surse de energie și materiale strategice,
• eventualitatea ca dependența economică pe piața globală să fie utilizată pentru atingerea unor scopuri politice,
• posibilitatea ca piața globală să crească inegalitățile economice dintre state,
• riscul ca globalizarea economică ce duce la diminuarea funcțiilor economice ale statului să genereze economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător,
• riscul ca economia globală să intre în criză datorită politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe, a instituțiilor internaționale slabe, a instabilității financiare.

Trebuie să subliniem că România trebuie să fie în acord cu strategia energetică a UE dar să și țină cont de problemele generate de vecinatatea cu Marea Neagră. Romania are o arhitectura proprie a industriei energetice ce rezultă din disponibilitatea resurselor, cerințele economiei sau istorie.

Nu avem de 15 ani o Strategie Energetică (trecută prin Parlament) și de aceea putem să punem căteva accente legate de evoluțiile din ultimile luni, de care să ținem cont în proecția unei viitoare strategii.

• România are resursele necesare dar nu are capacitatea de extracție de gaze și de generare de energie electrică pentru a-și asigura autosuficiența energetică. (Chiar nu răspunde nimeni pentru situația în care am ajuns?)
• Romania a devenit importator net de energie. (Înțelegem că tehnologiile anilor 50 – 60 - cărbune și gaz, deci securitare - pe care le deținem sunt poluante și cu randamente slabe și trebuiesc închise mare parte din ele. Nu am înlocuit cu ceva această lipsă de capacități securitare de generare! Ne chinuim de ani buni să punem în funcțiune o amărâta de termocentrală la Iernut și nu reușim? Asta nu este cumva o subminare a economiei? Am închis câteva zeci de SACET-uri, cu rol important în generare de energie electrică. Am rămas și fără energie termică și fără energie electrică!)
• Decidentii copie directivele europene cu toate că politicile pe domeniul energiei nu mai sunt de actualitate sau au fost inițial gresite. Grean Deal și Fit for 55 fac ca UE să sară din monopolul gazului rusesc într-un monopolul chinezesc. Materiale strategice, metalele și pământurile rare ce se folosesc în construcția panourilor fotovoltaice sunt monopolizate în proporție de 80% de China și productia de magneți este deținuta în proporție de 90% tot de China. (Să ne uităm la ultima boroboață: ordonanța cu "taxa pe soare", dată pe o legislație din 2018 care mâine ar putea fi schimbată.)
• România și-a cedat parți importante din suveranitatea energetică și are dependențe impuse de alți jucători statali sau nonstatali care pot fi utilizate în atingerea unor scopuri politice. (Ultimul exemplu este Austria care s-a împotrivit intrării României în spațiul Schengen cerând avantaje economice pentru OMV.)
• România nu a reușit să găsească interdependențele pentru a stopa posibilitatea șantajului altor state, nu a reușit să creeze o situație win – win, de smart dependency. (Poate cu Repubica Moldova va reuși.)
• România nu se poate împotrivi stopării inegalităților economice impuse de alte state sau multinaționale – a se vedea închiderea Arpechim Pitesti de catre OMV, închidere care a scos-o din piața produselor petrochimice și care a dezvoltat industria petrochimică din Austria, țară ce nu are resurse!)
• România se află în situația ca diverse companii străine să aibă poziția de oligopol sau monopol în industria energetică, realitate ce a dus la diminuarea funcțiilor economice ale statului. (exemplele sunt mai jos!)

Ținând cont de definirea termenului de amenințare înțeles din perspectiva securității naționale “ca acțiune a cuiva sau ceva care are potențialul de a dăuna intereselor naționale”, rezultă că “politica de securitate’’ ar trebui gândită din perspectiva analizei amenințărilor. Amenințările ar trebui să genereze reacții potrivite de reducere a răului. Putem afirma că România se află sub riscul și amenințarea energetică ale politicilor duse de companiile (majoritatea cu acționariat deținut de alte state) care au diverse interese și nu întotdeauna economice. Iată exemplele: extracție de petrol și gaze - Austria (OMV), distribuție de gaze - Germania (Eon) și Franța (Engie), distribuție de energie electrică - Italia (Enel), distribuție de carburant - Ungaria (MOL), Federația Rusă (Gazprom și LukOil), Kazakstan (KazMunayGaz), Ajerbaijan (Socar). Toate aceste state au politici mai mult sau mai puțin vizibile de acaparare de influență politică. O parte din ele sunt în relaționare energetică de decenii cu Federația Rusă care impune politici energetice care sunt defavorabile României.

“Apărarea economică (incudem și energia) revine organelor statului care au competențe stabilite prin legi adecvate acestui domeniu de activitate. Ea vizează producția și circulația resurselor, ameliorarea competitivității naționale într-o economie globalizată, protejarea bazelor de date și transferurile tehnologice, combaterea exploatării ilicite a brevetelor, dezinformarea informatică și contrafacerile.”

Comisia Europeană a înțeles că “în plan economic, apărarea colectivă poate contribui la ridicarea ratingului unui stat, la sporirea încrederii investitorilor străini strategici în stabilitatea mediului de afaceri din țara respectivă, la îmbunătățirea schimburilor de bunuri și servicii cu parteneri externi”. Caracteristicile apărării colective sunt: caracterul voluntar, selectivitatea, caracterul deschis, permisivitatea, caracterul organizat, temeiul juridic, legitimitatea, descurajarea.

Astfel, ținând cont de interesele comune și trecând peste interesele economice egoiste ale companiilor multinaționale, țările Uniunii Europene, începând cu al doilea mandat al Comisiei Barroso, au început (greoi) să elaboreze politici comune de apărare. Strategia energetică europeană este un astfel de document care creionează strategia de apărare colectivă în domeniul energetic a țărilor Uniunii și din vecinătate de presiunile potențiale. Din 24 februarie 2022 putem să considerăm acest document ca perimat deoarece s-au schimbat toate regulile din piețele de energie, după războiul energetic dus de Rusia împotriva UE, război cu acțiuni, conotatii și referiri spre zona de intelligence și security. În ultima perioadă observăm că și statele aliate României au atentat la securitatea energetică, adică apărarea colectivă nu a mai funcționat.

Concluzia este că României îi trebuie o resetare a tot ce a existat până acum în industria energetică și gândirea unor noi căi de a asigura energie economiei și populației pe prețuri acceptabile.

Later edit: despre cablul submarin cu energie verde (RES) din Azerbaidjan, prin Georgia, pe sub Marea Neagră în România.

Azerbaidjanul nu produce energie regenerabilă! World Fact Book (site al CIA) ne spune că această țară în 2020 producea energie electrică doar 5,8% din regenerabile. Producția totală a anului 2020 a fost de 7,766 TW și exportul a fost de 1,491 TW. Rezultă că 0,445 TW au fost produși din hidro, eoliene, solar și biomasă în 2020. în doi ani de zile puțin probabil că orice țară să își schimbe radical mixul energetic!Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro