Ce vedem în Ucraina acum este un genocid. E o încercare de a anihila o populație anume într-un teritoriu anume.
Și trebuie să înțelegem ceva: un genocid nu se întâmplă niciodată în mod accidental. Atrocitățile din Ucraina nu sunt aleatorii. Nu vorbim de câțiva soldați ruși, de ceva excepțional, sau de cazuri de tortură sau execuții izolate. Strategia rusă a fost de la bun început de anihilare.
Suntem în anul 2022 și istoria sângeroasă a omenirii se repetă.
Am studiat genocidele încă din 2006-2007, când mi-am scris lucrarea de licență pe genocidul din Rwanda. Am citit despre Cambodia, despre Turcia, despre Darfur, despre Holocaust și Holodomor, despre Timor, sau Bosnia și altele.
Ce am observat mereu, ce spune literatura din domeniu, este că toate au avut mereu două elemente esențiale în motivarea celor care le-au executat și îndeplinirea masacrelor sau epurărilor: 1. mesajul de dezumanizare și 2. organizarea logistică. Post-factum, istoricii dar și procurorii au petrecut mereu timp pe a demonstra fie discursul ucigaș care transforma victimele în ceva mai puțin decât oameni, dar și pe amplele pregătiri materiale, umane și cheltuieli necesare comiterii planurilor genocidare.
De aceea sunt acum convins că pozele și filmele din Ucraina sunt dovada unui genocid planificat de ceva vreme de către Federația Rusă, sau cel puțin de majoritatea care conduce Rusia.
Dezumanizarea
Primul ingredient este evident pentru orice persoană care a urmărit discursul rus despre Ucraina din 2014 încoace. Ucrainenii care au protestat în Kiev pentru libertate și pentru Europa au fost rapid egalați cu o grupare infimă de extremă dreapta cu apucături neo-naziste.
Cuvântul nazist a devenit un panaceu rus pentru orice fel de opoziție, critică, contră sau mișcare din Ucraina care nu era pe placul lui Vladimir Putin.
E ca și cum am spune acum că pentru că la protestul din 10 august 2018 au fost câțiva huligani din galeriile de fotbal, tot protestul a fost al golanilor microbiști.
Iar cuvântul nazist, după 77 de ani de obsesie națională cu Al Doilea Război Mondial, este ușor de înțeles pentru ruși, pentru soldații ruși. Nu are elemente de gri în el – reprezintă tot ce este mai rău pe lume. Nu există negociere cu ei, cu naziștii. Nu există povești cu naziști buni, sau naziști care s-au pocăit. Toate cărțile de istorie, toate monumentele și statuile, o mare parte din mândria națională rusă (și nu numai) este bazată pe faptul că au fost capabili să înfrângă naziștii. Fără milă. Pentru că naziștii nu erau, nu sunt oameni ca noi, ci un fel de monștri aproape mitologici, numai buni de eliminat.
Și termenul de nazist a luat după 2014 un alt sens – unul general, unde oricine (cel puțin din Ucraina, dar mai nou nu numai) poate fi etichetat ca atare. Iar scopul acestei campanii este clar: transformarea oricărui fel de opoziție din Ucraina la interesele ruse într-o gașcă de naziști.
Iar naziștii nu sunt oameni.
Nu au aceleași drepturi ca oamenii, în ochii celor care cred asta. Dreptul la viață, de exemplu. Un soldat rus care omoară un nazist este, așadar, un erou.
(Să ne înțelegem, aici nu discutăm despre ce înseamnă cu adevărat termenul, despre cei cu simpatii neo-naziste și nici nu fac vreo scuză neo-naziștilor, oriunde ar fi ei)
Și termenul se transferă. Copii naziștilor vor deveni și ei naziști. Soțiile naziștilor sunt și ele naziste.
Nu mai sunt oameni. Pot fi bombardați. Orice li se face, nu contează.
Sensul cuvântului s-a pierdut după 8 ani de campanii masive media în Rusia și Europa de Est. Nu mai știe nimeni de Bandera sau că mișcarea paramilitară Azov nu este sinonimă cu batalionul Azov. Toți sunt naziști. Toți sunt ținte legitime.
Astfel, soldații ruși, tineri din regiuni sărace, militari în termen, ba chiar voluntari, au scuza necesară pentru a îndeplini ordinele. La fel ca adevărații naziști față de ”sub-umani” sau trupele Hutu față de ”inyenzi/gândacii” Tutsi, Armata rusă are justificarea morală de a suspenda drepturile umane pe care, oricât de greu ne vine acum să credem, chiar și ei le-au învățat iar pe vreme de pace ar declara sus și tare că le respectă. Cteste continuarea pe Contributors.ro
