Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori în ultimii ani, în unele locuri am stăruit și am privit-o cu curiozitate. Dincolo de frumusețile naturale și punctele de interes istorice sau culturale, care mă interesează foarte mult, mi-a plăcut să observ locurile, oamenii și așezările lor. Am făcut același lucru, de mai multe ori, în Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania.
Dintre aceste țări, pe care le ”unește” faptul că nu se găsesc în Uniunea Europeană, în Serbia m-a frapat cel mai mult lipsa banilor publici, a banilor pentru investiții cu caracter public (drumuri, autostrăzi, canalizare, apă potabilă, reabilitarea spațiilor publice în orașe și sate, spitale, școli). Lucrul acesta îl vezi în zonele rurale, dar și în marile orașe, chiar în Belgrad. Această evidență m-a făcut întotdeauna să mă gândesc unde se găsea România în anii 1990 și la începutul anilor 2000 și la diferențele pe care, pe atunci, le observam între România, respectiv Ungaria sau Slovacia, aflate într-un avansat proces de integrare europeană, sau chiar deja membre ale Uniunii Europene. Aveam ocazia atunci să observ cât de mult au schimbat în bine banii europeni aceste țări. Apoi a venit rândul României, care a beneficiat enorm de mult de pe urma acestor bani. Nu discut aici că ar fi putut beneficia și mai mult sau cât de mult s-a furat. Dar este de domeniul evidenței că România a progresat foarte mult cu ajutorul acestor bani europeni.
Lipsa banilor europeni, care să ajute țările de mai sus, este evidentă și ele au mare nevoie de ei.
Desigur că în spatele banilor europeni este ceva mult mai mare: procesul de integrare în Uniunea Europeană. Iar în momentul acesta, procesul este cumva întrerupt din mai multe motive. Eu, ca simplu cetățean, cu o cultură politică elementară și fără să fiu specialist în politici internaționale, văd aici un proces de integrare întrerupt pe termen nelimitat din cauze circumstanțiale sau mai adânci. O cauză circumstanțială este uriașa criză provocată de Coronavirus. Dar asta va trece. Apoi, cauze mai adânci ar fi tendința unor țări (și dintre motoarele clasice ale EU dar și dintre țările intrate după 1989) de a privi cu scepticism Uniunea și de a se întreba nu cu privire la lărgire, ci cu privire la propria contribuție la bunul ei mers sau chiar cu privire la propria rămânere în Uniune. Nu discut aceste lucruri, doar constat că în EU nu traversăm, acum, o perioadă de entuziasm.
Revin la Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania. Desigur că în această perioadă nimeni dintre EU nu le întreabă cu privire la voința de integrare, dar integrarea lor este necesară și obligatorie din mai multe motive.
Înainte de toate, sunt țări europene și locul lor este în Europa și în EU. Istoria lor, tradițiile și cultura lor au fost întotdeauna europene, fiecare dintre ele a contribuit major la istoria și civilizația europeană de astăzi și nu este locul aici să dezvolt această temă. O simplă privire pe hartă ne arată că aceste țări fac parte din Europa.
Apoi, aceste țări simțind rezerve sau chiar dezinteres dinspre EU, sunt tentate să privească spre alte orizonturi. Nu e vorba aici de vreo trădare sau de vreo ușurătate, ci este sfânta realitate de zi cu zi. Aceste țări trebuie să trăiască, trebuie să-și hrănească cetățenii, să le construiască autostrăzi și spitale și sunt tentate să caute bani în alte părți (Rusia, China, Turcia). Nu le putem condamna pentru asta.
Zilele trecute povesteam despre aceste lucruri cu un coleg universitar și am înțeles ansamblul problemei. La un moment dat mi-a spus despre banii chinezilor și zice ”Easy money”, la care eu i-am răspuns ”Complicated money” și mi-a dat dreptate. În Serbia sunt cunoscute poveștile ”de succes” ale investițiilor chineze din Muntenegru și Macedonia, oamenii cunosc aceste pericole, dar de bani este nevoie. Clasa politică de multe ori gândește pe termen scurt și vede ”easy money”, fără să vadă în viitor, când acești ”easy money” trebuie dați înapoi, cu o grămadă de compromisuri și cedări.
Consider că trebuie să gândim… european. Noi facem parte din Europa și din Uniunea Europeană și trebuie să gândim la această scară. Trebuie să înțelegem că Uniunea Europeană nu este numai despre banii europeni care vin și apoi vedem noi ce facem cu ei, ci este vorba despre unitate, stabilitate, despre siguranță. EU este (va fi) mult mai sigură, mai solidă, mai prosperă atunci când Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania vor deveni state membre. Va fi și mult mai completă din punct de vedere cultural.
EU va fi mult mai sigură și mai stabilă pentru că-și va consolida flancul de sud-est, va fi mai prosperă pentru că această regiune, după ce se va pune pe picioare, va genera la rândul ei prosperitate, va fi mai unită pentru că locul europenilor este în Uniunea Europeană. Și va fi mult mai completă din punct de vedere cultural pentru că sârbii, bosniecii, muntenegrenii, macedonenii și albanezii fac parte integrantă din istoria și civilizația europeană.
Până la urmă, dacă suntem europeni și dacă ne lăudăm că suntem europeni, trebuie să privim spre întreaga Europă. Europa nu este doar la Dublin sau Roma sau Zagreb, ci este și dincolo de Zagreb: Belgradul, Sarajevo, Podgorica, Skopje și Tirana sunt și ele în Europa și locul lor este alături de noi. (Nu am discutat aici cazul Kosovo, care este complicat – dar este oare complicat? În cele din urmă, locul Kosovo-ului este tot aici, în EU. Despre Turcia nici nu se pune problema).
Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
