Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi de la culesul sparanghelului din primăvara covid19 – 2020 și iată noi probleme la Tönnies în Germania.
Românii de la Tönnies. Tönnies este un lanț de abatoare, care livrează carne ieftină de porc în supermarketurile germane și în unele măcelării. Românii s-au îmbolnăvit la Tönnies. De covid19. Temperaturile scăzute la care lucrau și 13 ore pe zi au permis răspândirea virusului mai rapid decât și-ar fi dorit relaxatul domn Armin Laschet. Nu se vorbește desigur despre faptul că, în acel land al Germaniei, oamenii nu au avut restricții la timp și virusul s-a transmis intracomunitar, ci se spune că românii au adus virusul din România. Adică am putea chiar deduce faptul că românii sunt fabricanții virusului la abatorul Tönnies și cam atât despre logica relaxatului și, mai nou, speriatului domn Laschet.
Acești oameni se află acum în carantină până la mijlocul lunii iulie, într-o țară străină, probabil mulți dintre ei abia vorbesc limba germană și precis nu au avut de unde să-și strângă niște economii. Mulți au copii și locuiesc cu ei în acele condiții mizerabile. Acești români se află după garduri de construcții, înalte de peste 2 metri, improvizate, trăind în acele ghetto-uri, după cum probabil ați văzut în materialul DW. Ei se întâlnesc zilnic, nu doar cu coronavirusul, dar și cu incertitudinea viitorului apropiat, cu nesiguranța că, după ce vor fi ridicate măsurile carantinei, probabil li se vor rezilia și contractele de muncă pe care le aveau, contracte realizate prin intermediari (majoritatea străini de Germania), care nu-și mai asumă nimic, știu doar să încaseze comisioane și cam atât. Cât despre directorul firmei, pur și simplu nu mai are sens să discutăm pentru că ne crește tensiunea.
Nu știm dacă acești oameni au suficientă hrană, dar aflăm că sunt hraniți cu prăjituri și li se aduc lucrurile necesare, în special, datorită generozității de care au dat dovadă vecinii lor nemți, care locuiesc în cartierele apropiate. Aceștia, echipați cu măști și mânuși, le aruncă peste gardul înalt de 2 metri pungi cu mâncare. Iar românii spun : Danke schön! Probabil că fac și autoritățile locale câte ceva pentru a asigura hrana acelor oameni.
Asta în vreme ce România tace. Pentru a doua oară. Iar doamna Merkel semnează o lege pentru interzicerea contractelor de muncă temporare în acest sector. Muncitorilor de la Tönnies nu cred că le folosește asta la ceva, ba dimpotrivă.
Mă intrigă cel puțin câteva lucruri: Germania vorbește, în legătură cu acest scandal, cu prioritate, despre: carnea ieftină care cere sacrificii, despre protecția bietelor animale sacrificate în condiții de ”neimaginat”, despre contractele de muncă temporare, despre concepte de igienă în industria alimentară, despre faptul că, din cauza românilor, inclusiv nemții din Güterloch (localitatea unde rezidențiază muncitorii infectați) au ajuns să fie stigmatizați (li se zgârie mașinile). Germania vorbește despre faptul că oamenii din aceste localități și din cele învecinate nu vor mai putea merge în vacanță (oho, și sunt atât de vehemenți că nu pot face asta). Da, așa cum ați citit, despre asta se vorbește în presa și la televiziunea germană. Numai despre asta. Ca și când condiții de muncă și de cazare ale acelor oameni nu au existat vreodată.
Cu excepția unei scriitoare ”germane”, Jagoda Marinić, și a câtorva jurnaliști mai curajoși, care au atras atenția asupra neregulilor muncii și cazării oamenilor, s-a făcut cunoscută mizeria în care lucrau și trăiau românii. Autoritățile nu au știut nimic. Restul presei este suspect de tăcută, ba chiar moderatorii de la televiziunile germane par că se rușinează să vorbească despre asta. Nici unul dintre politicieni nu vorbește despre inegalitatea de tratament a oamenilor care lucrau în acel abator, nimeni nu vorbește despre abatorul Tönnies ca factor de risc, care a contractat muncitorii prin firme de intermediere (firme, care au procedat și de această dată abuziv, plătind prost, ba chiar impunând muncitorilor să-și achite inclusiv costurile de transport de la domiciliu până la locul de muncă). Nu insistă nimeni despre orele suplimentare în condiții de muncă foarte grea a acestor oameni, despre banii dați ”în mână” uneori pentru prea multe ore muncite. Stați liniștiți, nu cred că vom afla niciodată despre firme sau persoane fizice din Germania, care vor răspunde penal sau civil pentru faptele lor, pentru formele de sclavie și tortură modernă la care sunt supuși oamenii, în special europenii din est și sud-est. Imaginați-vă că industria de procesare a cărnii sau munca agricolă nu sunt singurele sectoare în care se întâmplă așa ceva și că ideea intermedierilor nu a venit de la firmele străine, tot de aici, din Germania, pare să fi plecat. Scandaluri precum Tönnies vor mai veni și asta numai dacă presa va vorbi. Altfel vor muri fără să aflăm despre ele. Autoritățile vor închide ochii. Da, iată această față a Germaniei mai puțin cunoscute de cei care fac reclame cu ”produse de calitate made in Germany”.
De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că suntem sărăci și ”nu ne permitem să avem demnitate” (vorba filmului), pentru că românii acceptă ”orice” se ivește de muncă pentru a putea trăi și ei și rudele lor lăsate pe acasă.
Legat de acest scandal mă mai contrariază faptul că, acești oameni nu sunt protejați de nimeni, nu le ia nimeni apărarea pentru că, nu-i așa domnule Iohannis, sunt angajați de firme private și statul nu poate face nimic pentru ei. Îmi pare rău, dar trebuie să vă contrazic: statul ar fi trebuit să facă multe pentru ei, în primul rând, să-i păstreze acasă, să le ofere o țară reală, unde să poată munci pentru un salariu demn, o țară sigură unde să-și crească și să-și educe copiii. Apoi statul, deci și dvs., ați putea să amintiți Bruxelles-ului, cu fiecare ocazie pe care o aveți, că toți cetățenii europeni trebuie să fie tratați în condiții de egalitate și demnitate, deci și românii, că dreptul liber la muncă în Uniunea Europeană nu-l stabilesc intermediarii și el nu înseamnă să plătești prost pe unii și bine pe alții, în condiții de muncă egală. Și în al treilea rând aceasta este o problemă de sistem domnule Iohannis. Spuneți-le cum știți dvs mai bine, că așa ceva este ”inacceptabil”, pentru că este. Și nu, nu este vorba doar despre europeni. Toți oamenii acestei planete ar trebui tratați la fel și ar trebui respectați pentru orice muncă pe care o fac.
Și acest scandal a atras atenția asupra firmelor de intermediere și totuși nimeni nu ia atitudine în Europa legat de ceea ce se întâmplă cu acești subcontractori, care de fapt distrug drepturile salariale ale muncitorilor (deoarece muncitorii nu sunt plătiți direct de către cei pentru care muncesc, deci aceștia nu au nici o responsabilitate față de ei), țin salariile sub prețul corect al muncii (Lohndumping) și asta se întâmplă în absolut toate domeniile de activitate, mai ales în Germania. Firmele de intermediere a muncii există în toate sectoarele, de la sezonierii din agricultură până la inginerii profesioniști în IT, iar câștigurile acestor firme sunt imense pentru o muncă neprestată, doar pe spinarea celor care muncesc în mod real. Acesta este mai nou, modelul preferat de firmele germane, subcontractorii, inclusiv străini, pentru a-și ”angaja” indirect muncitorii, pentru că astfel firmele își reduc costurile și deci le crește profitul. Nu sunt economist, dar mie formele acestea disperate de creștere a profiturilor în detrimentul respectării drepturilor îmi par a fi semne ale unei economii bolnave, cangrenate. Și de fapt nici nu este vorba de economie, ci este vorba de lipsa unui control eficient, este vorba de forme de corupție. Legat de oamenii de la Tönnies mă miră faptul că nici măcar Ministerul de Externe nu trimite nici un punct de vedere, nici Ambasada României la Berlin nu spune mare lucru despre protecția acestor oameni, despre nedreptățile care li s-au făcut, nu vorbește nimeni despre faptul că legile din Germania și în general din Europa, trebuie schimbate astfel încât piața aceasta sălbatică a intermediarilor, care a ajuns o adevărată mafie, să dispară sau să fie reformată, astfel încât drepturile oamenilor să fie garantate, comisioanele să fie transparente, deci la vedere, la fel ca și licitațiile pe baza căreia sunt primite contractele și la ele să poată avea acces toată lumea, inclusiv persoane private. Iar contractele de muncă să fie direct făcute cu beneficiarii muncii. În orice caz, dacă se păstrează acest sistem, firmele subcontractoare, dacă își asumă să le asigure oamenilor cazarea, aceasta nu trebuie plătită de muncitori și trebuie să fie locuințe civilizate, nu cocine de porci.
Și nu, în toată povestea asta nu e vorba doar de românii de la Tonnies, ci este vorba despre noi toți. Despre noi, cei care am fost acceptați în EU doar ca să-și bată joc unii și alții de noi. Și nu doar de noi, românii sau popoarele periferice europene este vorba aici, ci este vorba despre cei care vin să-și găsească o viață mai bună în această lume occidentală. Piața muncii în Europa dar și în lume, este o junglă plină de liane și sălbăticie, de corupție și nedreptate, este lipsită de valori fundamentale, pentru că munca însăși nu este respectată (uneori chiar de către cei care muncesc sau de către cei care impun reguli pe piața muncii). Între umilință și burnout piața muncii cuprinde tot spectrul. Pentru că munca înseamnă pentru toată lumea doar bani: și pentru cei care plătesc salariul sau comisionul și pentru cei care îl încasează. Departe de mine ideea să intru într-o controversă fascistă sau socialistă, dar cred că atunci când ceva nu funcționează la modelul unei societăți, trebuie găsită cauza la fundament, nu trebuie peticit ici și colo ca să facă doar impresie.
Dar, reîntorcându-ne la Tönnies. După acest scandal s-a încetățenit deja ideea în Germania, că covid19 este o boală a sărăciei, că focarele de virus se găsesc în zonele sărace, unde sunt oameni needucați, care nu înțeleg sau nu vor să respecte regulile de igienă. Da, așa se spune. Deci tot noi, săracii Europei, suntem vinovați de boală, că o răspândim. Unii merg la ski și se distrează și noi tragem ponoasele.
Pe noi românii nu ne apără nimeni în Europa, pentru că nimeni nu ne apără de sărăcie la noi acasă, pentru că nimeni nu ne apără cu adevărat de corupție, de needucație, de abuzuri, de nedreptăți. Apărarea de corupție nu se face doar băgând oamenii la închisoare, pentru ca apoi să-i scoți afară eliberându-i condiționat pentru că au scris cărți sau au muncit din greu la cules porumb legați în lanțuri. Apărarea de corupție se face și investind în educație, arătând efectele corupției, construind o adevărată strategie națională și europeană, care să aibă două elemente de importanță egală: prevenția prin educație și pedepsirea faptelor.
Lupta împotriva corupției europene-care are forme mult mai perverse decât corupția autohtonă românească-este lupta pentru recâștigarea demnității, este o luptă pentru recâștigarea eticii, moralității, umanității din fiecare dintre noi.
Până una, alta noi continuăm să ne rușinăm cu originea noastră pentru că suntem sărăci, pentru că avem complexul periferiei.
