Filmul de groază început cu doi ani și jumătate în urmă nu s-a terminat. Șeful bandei e deocamdată în spatele gratiilor, acoliții lui trec prin oarece derută, dar ne-au lăsat o bombă cu ceas: De unde bani pentru salarii și pensii? Ce continuare poate avea politica economico-financiară pe care au început-o? Cum rămâne cu justiția? Cu investițiile? Și o mulțime de alte întrebări fără un răspuns evident. Urgentă nu e – și din nenorocire nici nu poate fi, în condițiile date – destructurarea sistemului mafiot perfecționat de banda Dragnea, ci evitarea exploziei. Doi geniști vor să încerce dezamorsarea bombei, însă există riscul să-și dea peste mână unul altuia. PNL și USR-PLUS se află într-o dilemă delicată. Dacă forțează formarea unui nou guvern, care în cel mai bun caz ar putea doar împiedica dezastrul, e ușor de ghicit cum va arăta discursul PSD peste un an: „Păi, dacă rămâneam noi la guvernare, v-ar fi zornăit banii în buzunar, ați fi fost asurziți de duduitul creșterii economice, am fi avut autostrăzi și spitale regionale cu nemiluita, așa însă…” Iar sistemul mafiot se va afla la locul lui, intact și teribil de eficient. Dacă, în schimb, nu forțează formarea unui nou guvern, se complică relațiile cu un electorat euforic acum, dar, mi-e teamă, nerăbdător și volatil. În plus, e greu de prevăzut ce se va întâmpla cu justiția și statul de drept. Soluția ar fi specularea derutei, orgoliilor și divergențelor din PSD, care cred că trebuie lăsat să scoată castanele din foc cu mâna lui, sub o constantă și abilă presiune din partea opoziției, în urma unor negocieri în care anumite compromisuri sunt (vai!) inevitabile – riscul repetării scenariului din 2016 mi se pare monstruos. Operațiune dificilă, la așa ceva un tip ca Băsescu s-ar pricepe.
Și mai e un risc. Cu scuze că aduc în discuție ceva din fizică, așa-numita problemă a celor trei corpuri nu are soluții stabile – un sistem de trei corpuri cu mase comparabile nu poate rămâne în echilibru. Asta se vede și în politică: un sistem în care trei partide au ponderi comparabile devine fatalmente instabil. Soluția – singura, mi-e teamă –, oricât de greu e de ajuns la ea, ar fi o coordonare impecabilă între PNL și USR-PLUS, fără atât de previzibilele fricțiuni. Iarăși un nivel acceptabil de compromisuri, de data asta între partidele din opoziție. Nu înțeleg de ce n-ar cădea de acord să aibă un candidat unic la primăria Bucureștiului, chiar dacă între timp s-ar accepta două tururi de scrutin la locale. Și nu văd de ce candidatul n-ar fi Nicușor Dan, un independent foarte bun cunoscător al treburilor primăriei, unde puțin a lipsit să nu fie instalat, în ciuda divizării forțelor anti-PSD. Mai mult, trecând peste imense orgolii, nu văd de ce n-ar avea un candidat unic la prezidențiale. Știu, e al naibii de greu. Mi-e teamă însă că altminteri intrăm într-un regim politic turbulent, cu efecte nocive.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
