Dezbaterea despre impozitarea marilor corporații a intrat pe agenda publică românească cu o întârziere de câțiva ani. Când peste ocean apăreau rapoarte defavorabile despre cuantumul taxelor plătite de mari corporații bugetului federal sau statistici care indicau că un procent considerabil din numărul total al companiilor nu ar vira nici un cent sau sume infime raportate la cifra de afaceri, la noi subiectul, deși a fost abordat de profesioniști în fiscalitate, nu a primit prea multă atenție. Ulterior, a devenit o tema importantă și în Europa, Comisia Europeană investigând dacă anumite facilități de care au beneficiat multinaționalele reprezintă de fapt ajutoare de stat.
În România a fost nevoie de o schimbare în discursul politic al partidelor ca tema să devină de maxim interes în ultimele luni. Din păcate, nici contextul, nici informațiile care au însoțit plasarea subiectului în centrul dezbaterii nu au conturat locul României în peisajul global.
Dacă în perioadele de avânt economic, atât Statele Unite cât și statele europene se întreceau în a crea un mediu fiscal cât mai prietenos pentru investitori, pe fondul crizei economice, bugetele publice s-au adâncit într-o gravă suferință, acumulând deficite aproape insuportabile. În acest context, diferența dintre evitarea taxelor prin scheme de optimizare și evaziunea fiscală a devenit imperceptibilă pentru marele public. Prin urmare, ceea ce părea o dispută morală a devenit una de legalitate pentru că, pe fondul nemulțumirii alegătorilor care reclamau injustețea sarcinii fiscale, instituțiile au început să lucreze.
Schimbarea paradigmei în impozitarea multinaționalelor
Mai întâi s-a propus schimbarea paradigmei în impozitarea multinaționalelor în G8, apoi în G20. Au urmat OCDE, Comisia Europeană și guvernele naționale. În ultimii ani, companii de top la nivel mondial s-au confruntat cu acuzații sau au ajuns în centrul unor investigații inițiate de Senatul american, IRS, Comisia Europeană, Marea Britanie, Franța.
Practic, decidenții politici au acționat pe fondul nevoii acute de resurse pentru bugetele publice, realizând că sistemele fiscale au rămas cu mult în urma politicilor adoptate de companii. Mai mult, în timp ce fiscalitatea este un domeniu de reglementare națională, corporațiile transgresează granițele fizice și își creează un model suprastatal care înglobează cele mai avantajoase reglementări din fiecare țară în care activează.
Astfel, datorită faptului că au sedii/filiale în foarte multe jurisdicții, pot folosi diferențele între legislația fiscală din două state sau portițele din acordurile internaționale actuale, cum sunt convențiile de evitare a dublei impuneri, pentru a impozita venitul sau profitul în jurisdicții cu rate de taxare mai mici.
În același timp, sunt multe state care, la rândul lor, fac tot posibilul să atragă investitorii mari tocmai oferindu-le avantaje fiscale. Situația poate fi privită ca o concurență firească între țări, fiecare cu nevoile sale bugetare, în funcție de care își pot permite să taxeze mai puțin.
Prin urmare, vedem că la nivel global problema taxării multinaționalelor se află la intersecția celor trei mari interese care nu converg de fiecare dată: statele dezvoltate și emergente presate de nevoia de finanțare a bugetelor, statele mici și alte jurisdicții care pot oferi avantaje fiscale considerabile cu scopul de a atrage mai multe investiții și marile companii multinaționale care acționează suprastatal datorită organizării lor complexe.
În această arhitectură se încearcă o reglementare revoluționară a fiscalității. Evident că procesul care ar duce la schimbarea de paradigmă este de durată și nu poate fi urmat individual de o țară, excluzând cazul în care și-ar dori să rămână izolată.
România poate doar să acționeze concertat alături de alte state
În concluzie, România, prin instituțiile sale, poate doar să acționeze concertat alături de alte state, lucru care a devenit mai vizibil în ultimul an.
Codul fiscal include deja multe reglementări preluate din liniile directoare ale OCDE și din directivele europene. În continuare, este ușor de anticipat că toate demersurile care se vor face de către OCDE și Comisia Europeană vor fi urmate și de țara noastră. Cea mai recentă mișcare în direcția aceasta a fost aprobarea în guvern, la începutul lunii martie, a unui proiect de lege prin care România s-a alăturat statelor care lucrează alături de OCDE la planul de măsuri BEPS (Base Erosion and Profit Shifting/ Erodarea bazei impozabile și Transferul profiturilor).
Noile reguli implementate conform planului BEPS pot conduce la restructurări ale activităților desfășurate de companiile multinaționale, inclusiv în România.
Totuși perioada de tranziție până la implementarea efectivă a măsurilor va da un răgaz pentru a identifica cea mai bună modalitate de răspuns. Principalele modificări legislative vor viza prețurile de transfer, convențiile de evitare a dublei impuneri, schimbul de informații între autoritățile fiscale.
Astfel, reglementările fiscale ar urma să fie adaptate tendințelor din economie care este tot mai mult digitalizată și bazată pe tranzacții online, transfer de drepturi de proprietate intelectuală și servicii. Scopul final este ca profiturile să fie taxate acolo unde au fost generate veniturile și s-a creat valoarea adăugată. Totodată, se încearcă și limitarea erodării bazei impozabile ca urmare a deducerii cheltuielilor cu dobânzile la împrumuturile intra-grup (de la compania-mamă pentru filiale).
În plus față de planul BEPS, Comisia Europeană a pus în dezbatere CCCTB (Common Consolidated Corporate Tax Base/ Baza consolidată comună a impozitului pe profit al companiilor) la nivelul statelor membre. Această directivă ar urma să se aplice în doi pași consecutivi: în primul pas, uniformizarea bazei de impozitare (nu și a cotelor de impunere) la nivelul statelor membre UE. În a doua faza se dorește consolidarea bazei impozabile la nivelul societății mamă, urmând ca apoi profiturile să fie alocate conform unei metodologii standardizate către fiecare țară în parte.
Practic, dacă se va aplica in totalitate, CCCTB va face inutilă utilizarea prețurilor de transfer între companiile din statele membre și va duce la o realocare a profitului total realizat de grupul de entități europene al unei multinaționale între toate statele în care se obțin venituri după un algoritm, urmând ca impozitarea să se facă la nivelul cotei de impozitare din fiecare țară. Concurența între statele europene pentru a oferi stimulente fiscale de tipul amortizării sau creditului fiscal ar dispărea, singura concurență ar fi pe cota de impozit. Este posibil ca pentru România, de exemplu, sau alte state emergente, eliminarea acestor pârghii fiscale pentru a atrage investitori să nu fie tocmai favorabilă.
O a treia direcție este schimbul de informații între autoritățile fiscale statale. România are deja multe astfel de schimburi agreate, în principal la nivelul UE.
Însă următorul pas ar fi o raportare detaliată din partea companiilor multinaționale către autoritatea fiscală din fiecare jurisdicție în care are activitate despre: venituri, profituri, angajați, active etc. Astfel, va crește gradul de transparență atât către autorități, dar probabil și riscul de expunere publică.
Impactul schimbărilor fiscale în România. Cum vor reacționa investitorii
Următorii doi ani sunt decisivi pentru că ajunge la scadență transpunerea directivei anti evitare a impozitelor și anti abuz, precum și revizuirea și modificarea convențiilor pentru evitarea dublei impuneri.
Impactul pentru contribuabilii români va fi în primul rând creșterea substanțială a obligațiilor de raportare atât către grup de către filiale, cât și către autoritățile fiscale de către companiile- mamă. În al doilea rând, modificările care vor fi introduse în legislație vor reconfigura tranzacțiile intra grup. Este posibil ca România să aibă de câștigat din noile reguli de impozitare.
