Sarea sau clorura de sodiu reprezintă o componentă esențială a regimului alimentar și se regăsește, în mod natural, în unele alimente, precum peștele și fructele de mare, iar producătorii o adaugă în majoritatea alimentelor procesate. Importanța acestui mineral este vitală din mai multe motive: contribuie la menținerea echilibrului adecvat între nivelurile de apă și electroliți din organism, la transmiterea semnalelor electrice între neuroni și la contracția mușchilor.

SareFoto: © Jetsam86 | Dreamstime.com

Însă, potrivit experților de la Școala de Sănătate Publică Harvard, „organismul uman necesită o cantitate mică de sodiu pentru a transmite impulsuri nervoase, pentru contracția și relaxarea mușchilor și pentru a menține un echilibru adecvat al apei și mineralelor".

Depășirea cantității recomandate poate duce la probleme serioase de sănătate, precum insuficiența renală, hipertensiunea arterială, afecțiunile cardiovasculare și chiar diabetul zaharat.

„Consumul excesiv de sare a fost asociat, în general, cu hipertensiunea arterială și poate duce la ateroscleroză, boli de inimă și, în cele din urmă, la deces cardiovascular, aceasta fiind principala cauză a mortalității în întreaga lume", a subliniat dr. Ernst von Schwarz, medic cardiolog în Los Angeles, într-un interviu acordat Medical News Today.

Consumul excesiv de sare merge mână în mână cu bolile de inimă

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nu ar trebui să consumăm mai mult de 5 grame de sare pe zi – adică în jur de 2 grame de sodiu - însă majoritatea oamenilor depășesc cu mult această cantitate, inclusiv cei care suferă de boli cardiovasculare.

Un nou studiu prezentat în cadrul Sesiunii Științifice Anuale a Colegiului American de Cardiologie a scos la iveală o realitate îngrijorătoare: majoritatea persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare consumă prea mult sodiu, crescându-și riscul de complicații. Asociația Americană de Cardiologie recomandă un aport zilnic de maximum 2 grame de sodiu pentru adulți, însă persoanele cu boli de inimă depășesc adesea această limită, unele consumând cu aproape 1 gram mai mult.

Cantitatea medie de sodiu consumată zilnic, în cadrul studiului, a fost de 3 grame, iar 89% dintre participanți consumau mai mult decât cantitatea recomandată.

Sodiul contribuie la reținerea apei în organism, ceea ce poate duce la creșterea volumului de sânge. Acest stres suplimentar poate agrava afecțiunile preexistente ale inimii, precum hipertensiunea arterială, și poate accelera progresia bolilor cardiovasculare.

Mai mult, consumul excesiv de sodiu poate determina creșterea tensiunii arteriale, un factor de risc major pentru dezvoltarea sau agravarea bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale. La persoanele deja diagnosticate cu boli cardiovasculare, o presiune arterială crescută poate duce la complicații grave, inclusiv la infarct miocardic sau insuficiență cardiacă.

În plus, excesul de sare poate contribui la formarea plăcilor de aterom (ateroscleroză), îngustând arterele și limitând fluxul de sânge către inimă și alte părți ale corpului. Acest proces poate duce la angină pectorală, infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Conform unui studiu publicat în BMJ Nutrition Prevention & Health, reducerea consumului de sare cu doar 1 gram pe zi ar putea preveni 9 milioane de evenimente cardiace și salva 4 milioane de vieți până în 2030.

Risc de boli de rinichi pentru cei care adaugă sare în plus în mâncare

O altă cercetare realizată la Universitatea Tulane sugerează că reducerea cantității de sare adăugată în timpul mesei poate scădea și riscul de boli renale. Cercetătorii au explicat că simpla prezență a solniței pe masă ar putea fi un indicator timpuriu al problemelor renale viitoare. Studiul a inclus 465.288 de participanți, cu o medie de vârstă de 56 de ani, fără antecedente de insuficiență renală, urmăriți pe parcursul a 12 ani. Subiecții au fost întrebați cât de des adaugă sare în mâncare, la masă, având la dispoziție patru opțiuni de răspuns – „niciodată sau rar”, „uneori”, „de obicei” și „întotdeauna”.

Rezultatele studiului indică faptul că adăugarea frecventă de sare în mâncare, în timpul mesei, poate crește riscul de insuficiență renală, chiar și după ce au fost luați în considerare alți factori de risc majori precum hipertensiunea, diabetul și bolile cardiovasculare.

Observațiile cercetătorilor confirmă că riscul de boli renale crește proporțional cu frecvența adăugării de sare în mâncare, cei care o fac „întotdeauna” fiind cei mai predispuși la astfel de afecțiuni. Participanții au fost clasificați în trei categorii, în funcție de cât de des foloseau solnița, iar cei din grupul de referință au fost cei care au spus că nu fac acest lucru „niciodată sau rar”. Riscul de insuficiență renală a fost cu 29% mai mare pentru cei din categoria „întotdeauna”, scăzând la 12% pentru cei din categoria „de obicei” și la 7% pentru categoria „uneori”.

Legătura dintre sare și diabetul de tip 2

În cadrul aceluiași studiu, cercetătorii au descoperit o posibilă conexiune între consumul de sare și creșterea riscului de a dezvolta diabet de tip 2. Însă, e important de menționat că acest studiu este observațional și nu stabilește o legătură directă de cauzalitate, ci sugerează doar o corelație între aceste două aspecte.

Pe parcursul celor 12 ani, cercetătorii au constatat că din totalul participanților, în jur de 13.000 au fost diagnosticați cu diabet de tip 2. Cu toate acestea, modalitatea prin care a fost evaluat consumul de sare s-a bazat pe întrebări simplificate, cum ar fi „Adaugi sare în mâncare?”, iar răspunsurile participanților erau limitate la opțiuni precum „niciodată/rar”, „uneori”, „de obicei”, sau „întotdeauna”. Acest lucru nu permite o estimare exactă a cantității de sare asociate cu riscul de diabet de tip 2.

Un alt factor limitativ al studiului este lipsa corelării dintre consumul de sare și dieta generală a participanților. Mai mult, asocierea dintre nivelurile mai crescute de sodiu în urină și un risc mare de diabet de tip 2 nu a fost ajustată în funcție de tipurile de alimente consumate.

Deși unele studii pe animale sugerează că un consum mai mare de sare poate duce la creșterea nivelului de cortizol, afectând tensiunea arterială și sensibilitatea la insulină, aceste constatări nu au fost încă verificate pe oameni.

Pe lângă diabet, boli de inimă și de rinichi, excesul de sare crește riscul de osteoporoză, cancer gastric și chiar tulburări mintale, precum depresia și anxietatea, potrivit altor studii.

Cum să reduci aportul de sare

Conform Asociației Amricane a Inimii, aproximativ 70% din sarea consumată provine din alimentele prelucrate industrial sau din fast-food. Prin urmare, prima măsură pentru a reduce excesul de sare este evitarea acestor surse alimentare și consumarea mâncărurile gătite acasă.

Ce recomandă Fundația Națională de Nefrologie din SUA:

  • Optează pentru carne proaspătă în locul celei procesate;
  • Alege fructe și legume proaspete în locul celor conservate;
  • Verificați etichetele legumelor congelate, deoarece unele pot conține sare adăugată.
  • Alege branduri care produc alimente cu conținut redus de sare;
  • Folosește condimente și alte arome care nu conțin sare;
  • Cere informații despre conținutul de sare al preparatelor și, dacă este posibil, solicită ca sarea să fie redusă când mergi la restaurant;
  • Fii atent la cantitatea de sare din brânzeturi, deoarece chiar și cele care nu par sărate pot conține cantități mari de sare;
  • Limitează consumul de sare pentru a asigura eficiența medicației antihipertensive;
  • Redu treptat cantitatea de sare din alimentație pentru a obișnui papilele gustative cu un nivel mai scăzut de sare.

Sursa foto: Dreamstime.com