În vara lui 2023 am trăit „cele mai călduroase zile din istoria omenirii”, potrivit oamenilor de știință. Cum s-a resimțit însă această căldură dincolo de Cercul Polar? Ce schimbări a provocat în obiceiurile oamenilor și animalelor din zona arctică? Am vrut să aflăm aceste răspunsuri de la Adi Pop, un biolog român care locuiește în Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume.
Adi Pop are 36 de ani și momentan locuiește în Insulele Svalbard, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord. Mai exact, el lucrează în Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume, unde există o comunitate de 2300 de oameni și peste 52 de naționalități.
Tânărul a terminat Facultatea de Biologie din Cluj, timp în care a fost plecat și cu o bursă Erasmus în Suedia, unde s-a întors pentru a mai face un masterat, iar ulterior a ales să facă un curs de specializare în microbiologie în Svalbard, i-a plăcut mediul și a hotărât să se mute aici.
Adi Pop lucrează în cercetare în centrul universitar din Svalbard, cea mai nordică instituție de învățământ superior de pe planetă, dar povestește cum în prezent activează mult și în turism, ca manager al unor locații din zonă, dar și ca manager de activități on-shore, pentru navele de expediții care ajung în portul lor, pe timpul sezonului de primăvară-toamnă.
„Lucrez la compania Hurtigruten Svalbard, o filială a gigantului Hurtigruten din Norvegia. Hurtigruten provine de fapt din două cuvinte: hurtig (rapid, urgen) și ruten (ruta). Compania are tradiție în transportul de pasageri din sudul Norvegiei și până în nordul țării.
Țara este foarte lungă și fragmentată de fiorduri. Cea mai ușoară metodă de a circula aici este cu vaporul, feribotul sau barca. Cu mașina drumurile durează destul de mult, deoarece nu prea sunt autostrăzi și drumurile urmează malurile fiordurilor, sunt înguste și, de obicei, destul de afectate de iernile reci și grele”, explică el.
FOTO: Adi Pop/ Arhiva personală
În 2020, Adi a vorbit pentru HotNews.ro despre ce înseamnă să trăiască în Svalbard și cum decurge viața oamenilor de aici. Așa am descoperit că primul lucru pe care-l înveți la universitate este să tragi cu arma, pentru că există foarte mulți urși polari care sunt mai agresivi, cum să montezi un cort, să acorzi primul ajutor, dar și cum să supraviețuiești, dacă ți se scufundă barca.
Teritoriul insular din Oceanul Arctic are temperaturi medii în timpul iernii de -20°C, iar vara ajung în jur de 7-10 grade, în iulie. Aici nu există clădiri construite direct pe sol, din cauza permafrostului, ci pe piloni ancorați în gheața aflată dedesubt.
Tot din cauza asta, nimeni nu poate fi îngropat în Svalbard, deoarece permafrostul previne descompunerea cadavrelor, la fel cum femeile nu au voie să nască aici, deoarece spitalul existent nu este foarte bine echipat, așa că ele pleacă pe continent cu două-trei săptămâni înainte de termen.
Oamenii care locuiesc în Svalbard au trei activități principale - mineritul a fost industria de vârf până în 2017, când s-a închis cea mai mare mină, cercetarea științifică, dar și turismul.
„Deși primele nave turistice au apărut în Svalbard la sfârșitul sec. XIX (în 1896 exista deja un hotel pe insulă), turismul de masă a luat amploare de abia din 2012”, a spus Adi.
Mai mult, pentru a evita depresia locuitorilor, consiliul local organizează tot felul de activități, există concerte odată la două săptămâni, vreo 11 baruri unde pot socializa, un cinematograf, iar vinerea și sâmbăta au deschis un club de noapte.
În ceea ce privește schimbările climatice, Adi Pop spune că Svalbardul e un loc care se încălzește foarte rapid, unde temperatura crește de șase ori mai repede decât pe restul planetei.
Încălzirea afectează permafrostul, iar clădirile ancorate în gheață încep să se scufunde câte puțin an de an, însă cea mai mare problemă rămâne eliberarea de metan. Biologul român a povestit mai multe pentru HotNews.ro despre cum este afectată viața localnicilor de încălzirea globală.
„Gheața care acoperea fiordurile în timpul iernii a dispărut aproape în totalitate”
Svalbard. FOTO: Adi Pop (arhiva personală)
Anul acesta au fost temperaturi foarte ridicate, cum se simte încălzirea globală dincolo de Cercul Polar?
În vara asta au fost maxime de 16-17 grade Celsius. Cea mai caldă zi de mai a fost însă în 2022, când am avut 12,6 grade Celsius. De obicei, luna iulie este cea mai caldă lună a anului, atunci când temperaturile ajung la 10-15 grade Celsius.
2020 a fost un an remarcabil pentru toți locuitorii mapamondului, iar la noi s-a înregistrat un record de temperatură pe timpul verii de 21.7 grade Celsius. Recordul precedent a fost în 1979, de 21.3 grade Celsius.
În 2023, am avut parte și de lipsa de precipitații. Noi trăim într-un așa numit „deșert polar”, așa că nu te poți aștepta la ploi torențiale ca-n România, dar iulie este în general destul de ploioasă, doar că anul ăsta am înregistrat cea mai secetoasă lună iulie din istorie, în acest loc.
Sursa: https://www.met.no/nyhetsarkiv/rekordvarm-sommer-pa-svalbard
Deviații de temperatură de la media (normală) pe timpul verii în Svalbard; se poate vedea deviația de la temperatura medie pe timpul verii în Svalbard (iunie, iulie, august)
Ce înseamnă să te adaptezi la încălzirea climatică când trăiești la Cercul Polar?
Longyearbyen se află la 78 de grade latitudine nordică și 15.6 longitudine estică, iar Cercul Polar se află la 66 de grade latitudine nordică. Noi suntem la aproximativ 1200 de kilometri mai la nord, iar clima de aici e mai uscată și relativ mai friguroasă decât la Cercul Polar.
De exemplu, iarna avem până la -36 sau -46 de grade Celsius pe Coasta de Est a insulei Spitsbergen. În ultimele decenii, influența curentului Gulf Stream s-a intensificat, astfel încât, în prezent, nu mai avem așa zisa apa Arctică, ci un amestec de apă din Oceanul Arctic și apă mai caldă și mai sărată din Oceanul Atlantic.
Rezultatul este că în urma aportului crescut de apă din Oceanul Atlantic, temperatura ei din fiordurile din vestul insulei a crescut simțitor. Practic, gheața care acoperea fiordurile în timpul iernii a dispărut aproape în totalitate, iar Coasta de Vest a insulei Spitsbergen e lipsită aproape în totalitate de gheață în timpul iernii. Apa din fiorduri ajunge la aproximativ 6-7 grade în timpul verii (temperatura maximă).
„Urșii polari depind de gheață pentru a supraviețui”
Urs polar, pe stânci. FOTO: Adi Pop (Arhiva personală)
Cum și-au schimbat comportamentul animalele? Dar urșii polari?
Referitor la paragraful anterior, neavând gheață în timpul iernii, urșii polari au început să petreacă mai mult timp pe Coasta de Est a insulei Spitsbergen, unde curentul Atlantic nu-și face simțită prezența, iar gheața persistă până prin mijlocul lunii iunie sau chiar început de iulie.
Urșii polari depind de gheață pentru a supraviețui; denumirea lor științifică este „Ursus maritimus”, deci își petrec majoritatea vieții pe banchiză.
Există 19 populații de urși polari, genetic distincte, iar populația totală la nivelul întregii regiuni arctice este estimată la 26.000 de indivizi. Populația din Svalbard e denumită „Populația urșilor polari din Marea Barents”, deoarece unii dintre urșii de aici folosesc gheața de la estul arhipelagului pentru a migra spre Arhipelagul Franz Joseph, unde fac schimb de gene cu populația de urși existentă aici.
Astfel, genetic avem aproximativ aceeași populație (3500 de urși) și în Svalbard, dar și în Franz Joseph.
Pe timpul iernii există destulă gheață deocamdată și urșii își petrec majoritatea timpului pe banchiza sau pe Coasta de Est a Svalbardului, unde vânează foci și din când în când dau peste un cadavru de balenă.
Pe timpul verii, gheața se topește și atunci o bună parte dintre ei rămân în Svalbard, unde vânează foci, morse (ocazional), iar unii s-au adaptat la mâncat ouă de păsări sau vulpi polare, în timp ce alții au fost documentați în timp ce vânau reni.
Dieta lor a început să varieze din cauza schimbărilor climatice și a absenței gheții. Renii, de exemplu, au acces mai devreme la vegetație, așa că încep să se hrănească mai devreme și să pună pe ei grăsime pentru iarna următoare, cu câteva săptămâni mai devreme.
„E destul de greu să fii vegan pe insulă”
Svalbard. FOTO: Adi Pop (Arhiva personală)
S-au schimbat obiceiurile localnicilor de aici din cauza schimbărilor climatice?
Obiceiurile și alimentația localnicilor au rămas cam la fel, nu sunt schimbări sesizabile. Preparatele conservate și cele care rezistă transportului ajung cu vaporul nostru de aprovizionare, în timp ce lactatele, legumele și perisabilele ajung cu avionul.
Costurile sunt mai mari în oricare caz din cauza creșterii prețurilor la carburanți, provocată de războiul din Ucraina, dar în mare dieta a rămas aceeași.
Majoritatea produselor sunt importate, dar avem și produse locale, cum ar fi carnea de ren, cod Atlantic, Greenland halibut (pește) sau carnea de focă.
E destul de greu să fii vegan pe insulă, din cauza costurilor mari și produselor care suferă mult în timpul transportului, iar starea în care ajung nu e tocmai proaspătă.
Aici nu prea poți crește nimic deocamdată, deoarece stratul de sol este de 2-10 centimetri, însă eu și colegii mei lucrăm acum la un sistem de creștere a legumelor hidroponic. E utilizabil tot anul și nu depinde de condițiile de mediu - folosim apă din ghețari, bogată în nutrienți, și astfel reducem la minimum folosul de nutrienți sintetici (fosfați, azotați).
Aici sezonul rece durează șapte luni pe an, iar un spațiu la interior unde se poate practica cultura de legume este un avantaj.
Întregul arhipelag e împărțit în parcuri naturale și naționale, așa că orice proiect care poate impacta mediul trebuie să treacă prin mai multe etape de evaluare și abia apoi aprobat. Al nostru a primit undă verde și acum suntem în faza de construire a spațiului destinat creșterii, și sperăm ca în decurs de trei, patru luni să-l pornim.
Viața ta s-a schimbat?
Nu în mod semnificativ, dar avem patru-cinci zile în plus de pantaloni scurți, așa cum le zicem noi aici.
Ce s-a schimbat pentru toți e faptul „că numărul de zile înnorate a crescut față de acum aproape zece ani, când am ajuns aici, iar efectul de seră să fie mai pronunțat. S-ar putea să fie din cauza creșterii temperaturii medii anuale pe timpul verii, dar personal nu mă pot pronunța, deoarece nu sunt meteorolog.
Cum e cu turismul în zonă, mai ales acum - care sunt principalele atracții, de ce vin oamenii aici?
Turismul s-a dezvoltat destul de rapid, iar în ultimii ani, numărul de nave de expediție și de croazieră care opresc în Longyearbyen a crescut semnificativ, mai puțin în pandemie, când a fost o perioadă de pauză.
Norvegia a fost printre primele țări din lume care a declarat finalul pandemiei, după Danemarca, dar navele de croazieră și de expediție au revenit abia în iunie 2022.
Locația rămâne de interes pentru un număr tot mai mare de vizitatori, iar The High Arctic, unde ne aflăm noi, a devenit un fel de destinația exclusivistă, unde ajung oameni din toată lumea.
Sunt oameni care de aici merg la Polul Nord pentru o „sumă modică” de 50.000-350.000 de euro, pentru o croazieră de 14 zile. Însă, majoritatea navelor sunt aici pentru a naviga în jurul insulei Spitsbergen, pentru aproximativ șapte zile.
Atracția constă în faptul că mediul de aici e unic, fragil și puțin explorat. Mulți sunt atrași de conceptul de „raw nature” - ghețari imenși cu fronturi de aproximativ 60-100 de metri înălțime, urși polari, balene albastre, cu cocoașă, beluga, delfini etc.
(Primăvara se face mai mult turism de aventură. Predomină activitățile pe bază de snowmobil, schi, explorare de grote înghețate, safariuri. De la 1 mai gheața se topește și începe turismul de masă, cu vase de croazieră de la o mie până la cele cu cinci-șapte mii de pasageri.
În timpul verii activitățile sunt diferite, de la mers în expediții cu rucsacul în spate la văzut balene, delfini. Legea norvegiană nu permite să te apropii de urși, dar balenele Beluga vin până lângă caiac, sunt foarte prietenoase. La noi nu sunt vânate, tot teritoriul e parc și rezervație naturală - fragment din articolul din 2020).
„Permafrostul se încălzește mai rapid decât se aștepta oricine”
FOTO: Adi Pop (Arhiva personală)
Cum vezi următorii ani?
Temperatura medie anuală va continua să crească în următoarele decenii, iar unele modele ne arată că în jurul anului 2100, temperatura medie anuală de pe timpul verii va fi în jur de 10-11 grade Celsius (acum e în jur de 7-7.3 grade Celsius).
Iernile vor fi mai ploioase, iar permafrostul se încălzește mai rapid decât se aștepta oricine. Temperatura a crescut de la -6.3 grade Celsius în 1998 la -4.7 grade Celsius în 2022, măsurată la 10 metri adâncime. Ne așteptăm să se topească și mai mult în următorii ani, iar consecința va fi posibilitatea de a avea cantități semnificative de metan (CH4), eliberate în atmosferă.
După cum bine se știe, metanul este un gaz care contribuie la efectul de seră mult mai semnificativ decât dioxidul de carbon și este de 80 de ori mai puternic decât CO2, măsurat pe o perioadă de 20 de ani. În ceea ce privește turismul, cred ca va continua să se dezvolte pe măsură ce cantitatea de gheață, pe timpul verii, se va reduce.
Noi rute comerciale sunt deja plănuite de China și Rusia, dar și de alte țări cu ieșire la ocean. Unele modele climatice arată că până cel târziu în 2035 e posibil să nu mai avem gheață la Polul Nord pe timpul verii, deci va fi practic ocean, în timp ce alte modele prezic că în jur de 2050, vom pierde toată gheața de la Polul Nord pe timpul verii.
În orice caz, suprafața ei se reduce de la an la an, iar toți ghețarii din Svalbard se micșorează și temperatura medie anuală crește încet, dar sigur.
22
31
