​După atentatul terorist de la „Crocus City Hall” din regiunea Moscova, un subiect care se discută aprins în Rusia este reintroducerea pedepsei cu moartea. Lansată de politicieni și amplificată de propagandă, dezbaterea a ajuns pe Telegram, acolo unde, sub pseudonim, orice rus poate avea o părere.

Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia

În acest moment, pedeapsa capitală este prevăzută în Constituția rusă, dar în 1996 a fost supusă unui moratoriu pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a încercărilor Federației Ruse să adere la Consiliul Europei după destrămarea URSS.

După declanșarea atacului asupra Ucrainei, pe 16 martie 2022 Rusia a fost exclusă din organismul internațional recunoscut pentru Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Președintele Partidului „Rusia justă”, Serghei Mironov, a propus oficial această idee și a sugerat că problema pedepsei cu moartea ar trebui rezolvată printr-un referendum.

În replică, președintele Dumei, Viaceslav Volodin, a declarat că nu este nevoie de niciun plebiscit, pentru că o decizie a Curții Constituționale ar fi suficientă.

Dar cum văd rușii obișnuiți reintroducerea pedepsei cu moartea? Din comentariile pe care le-am citit pe canalele de Telegram, principala rețea socială folosită de ruși, reiese că foarte mulți sunt favorabili pedepsei capitale pe care o văd necesară în aceste vremuri.

„Trebuie să luăm ca bază sistemul de pedeapsă cu moartea din China”

„Chiar dacă va fi restabilită acum (pedeapsa cu moarte - n.r.), legea nu este încă retroactivă, iar cei care au comis infracțiuni înainte de revenire la aceasta, nu mai pot fi condamnați.

Dar trebuie să luăm ca bază sistemul de pedeapsă cu moartea din China. Nu sunt oameni proști, iar corectitudinea sentințelor lor la moarte nu provoacă nicio îndoială. Pedeapsa cu moartea poate aștepta ani de zile și nu este nedureroasă. Iar costul execuției este plătit de rude”, a scris pe Telegram cineva care se recomandă Alex.

„Ar trebui să aplicăm în continuare pedeapsa cu moartea teroriștilor, pedofililor și altor gunoaie. Dar să nu-i executăm, ci să-i lăsăm să aibă „sabia lui Damocles” deasupra capului pe viață - în cazul în care moratoriul este anulat. Mizerie pentru ei pe pământ și în lumea de dincolo”, a spus Tatiana.

„Principalul este că, odată cu schimbarea guvernului, zeci de ani mai târziu, nu vor mai veni cei care să le dea amnistia”, este de părere și Nadejda.

„Urma ucraineană” a atentatului, invocată de propaganda Kremlinului, este prezentă și în discuțiile de pe Telegram

Postare Tatiana. FOTO: Screenshot via Telegram

Un alt lucru care reiese din discuțiile care se poartă pe Telegram este acela că „urma ucraineană” a atentatului, despre care propaganda oficială a Kremlinului nu a încetat nicio clipă să vorbească, este invocat și de simplii cetățeni.

„În anii '50, i-am lăsat pe cei cu Bandera (“banderovți”, aluzie la ucrainienii naționaliști, termenul folosit de propaganda rusă - n.r.) să iasă din închisoare, iar acum ne confruntăm cu ei. Iar teroriștii care sunt în închisoare pe viață provoacă noi atacuri teroriste pentru propria lor eliberare.

În cazul în care cineva nu a înțeles, teroriștii iau adesea ostatici pentru a cere eliberarea fraților lor din închisoare. Așadar, ..... este mort, așa că ce naiba!”, și-a exprimat părerea Marina într-un grupă de Telegram.

Există și opinii precum că pedeapsa cu moartea ar fi o sancțiune „prea ușoară” pentru teroriști, spre deosebire de „munca silnică, așa cum era înainte…”.

„Și eu am spus la început că este păcat că nu există pedeapsa cu moartea. Dar...când emoțiile s-au mai potolit, puțin mi-am schimbat părerea! Uitându-mă la acești nenorociți, îmi dau seama că pedeapsa cu moartea este prea ușoară pentru ei!

Dar să readucem munca silnică în cătușe, așa cum era înainte.... Au venit să câștige bani?! Așa că lăsați-i să muncească pe viață!!!! Muncă silnică pe viață undeva în subteran, cu trai acolo, fără posibilitatea de a vedea vreodată lumina lui Dumnezeu, pe pâine și apă, cu interdicția de a vorbi și cu o escortă, nu dintre cele mai umane!!!!!”, a scris cineva care se prezintă cu pseudonimul „Nikki”.

De altfel, ideea că pedeapsa cu moartea ar fi prea ușoară a fost exprimată nu numai de cetățenii din diverse grupuri de Telegram, ci și de vicepreședintele Dumei de Stat. Piotr Tolstoi a declarat că „pedeapsa cu moartea nu ar trebui aplicată autorilor atacului terorist, deoarece este o pedeapsă prea rapidă și nedureroasă”.

„Execuțiile nu au fost niciodată anulate în Rusia”

Postare Vall. FOTO: Screenshot via Telegram

Având în vedere că Rusia este implicată totuși într-un război care, după unele estimări, a secerat deja peste 300 de mii de vieți, unii spun că nu e necesară introducerea pedepsei cu moartea pentru că aceasta deja există, neoficial, fiind la discreția regimului.

„De ce să ai o pedeapsă cu moartea oficială când îi poți trimite la „carne” (n.r.- carne de tun în război”), a scris un utilizator care se recomandă cu pseudonimul „Profesor”.

Alții fac trimitere la opozanții regimului care au fost omorâți, într-o formă sau alta. „Execuțiile nu au fost niciodată anulate în Rusia. Jurnaliști, politicieni, cei care nu sunt pe placul șobolanului de buncăr au fost uciși fără proces. Aruncați în aer, otrăviți, aruncați de la balcoane, etc.”, a scris un alt rus, aflat sub pseudonimul „Vall”.

„Pentru ce naiba e formalismul acesta? Putin va executa pe cine vrea el. Va da o palmă în ceafă, va da un boboc, și acela se va arunca în aer într-un avion sau se va împușca”, a scris Vitali.

Pe 22 martie la complexul „Crocus City Hall” din regiunea Moscova a avut loc cel mai mare atentat terorist din Federația Rusă din ultimii 20 de ani. Atacul, care a făcut 143 victime, a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, iar autorii sunt patru cetățeni din Tadjikistan.

Deși nu există nicio dovadă, propaganda Kremlinului încearcă să includă și „urma ucraineană” în această poveste.