Lilian Carp, președintele Comisiei de securitate națională din cadrul Parlamentului Moldovei, susține că nu Transnistria reprezintă principalul pericol, ci politicienii pro-ruși, după ce Institutul pentru Studierea Războiului a avertizat că Moscova pregătește o „operațiune hibridă”.

Lilian Carp, la o conferință de presă organizată de USRFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) spune că Rusia și-a extins narativele împotriva Chișinăului ceea ce sugerează că Kremlinul face eforturi pentru a crea condițiile unei campanii hibride de destabilizare a acestei țări.

Maria Zaharova a avertizat că Guvernul de la Chișinău încearcă să sugrume Transnistria din punct de vedere economic. De asemenea, un blogger militar rus a afirmat că Moldova se pregătește pentru reintegrarea cu forța a Transnistriei.

Lilian Carp, președintele Comisiei de securitate națională din cadrul Parlamentului Moldovei și deputat PAS, spune că aceste „acțiuni hibride” au loc chiar în acest moment.

Aceste informații din studiul ISW au fost discutate la nivel de autoritate de la Chișinău, deși înțelegem că de mai multe ori s-a anunțat la nivel oficial că Republica Moldova este supusă unui atac hibrid fără precedent?

Lilian Carp: Noi am vorbit în continuu despre faptul că Republica Moldova se află sub un atac informațional al Federației Ruse, dar și a unor acțiuni hibride. Faptul că anumite persoane, gen de Șor (Ilan Șor, oligarh fugar, care se află în prezent în Israel - n.r.), dar și alți politicieni pro-ruși de la Chișinău realizează, prin acțiunile lor, destabilizarea în Republica Moldova, nu este un secret pentru nimeni.

Federația Rusă practică de 30 de ani acțiuni hibride pe teritoriul Republicii Moldova. Acestea influențează atât scrutinele electorale, precum și anumite decizii politice.

Declarațiile (oficialilor ruși - n.r.) s-au accentuat în ultima perioada, dar ele nu se deosebesc de acțiunile pe care le-au întreprins anterior.

Trebuie să ne așteptăm la anumite mișcări care ar duce la destabilizare în regiunea transnistreană?

Eu zic să fim mai degrabă cu ochii pe politicienii pro-ruși de la Chișinău, care întreprind aceste acțiuni de destabilizare. Pentru că, de regulă, Kremlinul a reacționat în Republica Moldova prin intermediul acestora: este mai ieftin și, de regulă, sunt foarte docili. Și, din păcate, nu duc lipsa de asemenea persoane, care pot cu mare drag să presteze un asemenea serviciu pentru ei.

În analiza ISW se spune că retorica Rusiei față de Republica Moldova acum este asemănătoare celei care a fost aplicată în cazul Ucrainei înainte de declanșarea războiului pe scară largă. Se iau în calcul și astfel de scenarii?

Atâta timp cât Ucraina rezistă, riscurile militare împotriva Republicii Moldova sunt minore. Cele mai mari riscuri sunt războiul hibrid, propaganda, atacurile cibernetice și politicienii corupți de la Chișinău care acționează în interesul Federației Ruse.

Și despre măsuri contra acestor politicieni: cei de la Partidul „ȘOR”, care a fost declarat neconstituțional și a fost radiat din baza de date a formațiunilor politice, au revenit în noua sesiune în plen, după o lungă perioada de boicot. Ce se întreprinde în cazul acestor persoane?

Sunt instituțiile de stat, care au agendă, dar ei nu pot s-o facă publică, pentru că sunt date despre care nu pot să vorbească în spațiul public. În mod sigur trebuie să aibă anumite acțiuni.

Noi, în ceea ce privește Legislativul, asigurăm partea legislativă în care instituțiile de stat să aibă pârghiile necesare ca să poată stopa orice tip de ingerință în viața politică din Republica Moldova.

Și mai vreau să vă întreb dacă pe marginea analizei ISW urmează să fie organizate anumite audieri pe platforma Comisiei parlamentare?

Noi periodic facem anumite audieri pe proiecte de legi care vin să îmbunătățească legislația, să ofere posibilitatea instituțiilor de drept să acționeze. Asta este pârghia pe care o are Comisia parlamentară, în rest există Consiliul Suprem de Securitate pe lângă Președinție. De fapt, acolo se discută aceste probleme.