Facebook s-a schimbat semnificativ față de acum două decenii și a devenit unul dintre giganții tech care a schimbat lumea și fără de care majoritatea oamenilor nu își pot imagina viața. Ce am învățat însă în acest timp și către ce ne îndreptăm, se întreabă site-ul de analize economice și sociale Panorama.

Utilizator FacebookFoto: Shutterstock

În România, Facebook a intrat cu adevărat pe piață și a crescut în popularitate începând cu 2009, când s-a migrat masiv de pe hi5 și Yahoo 360, pe rețeaua lui Mark Zuckerberg.

„Rata de adopție a fost fabuloasă. Nu la fel de spectaculoasă ca cea a TikTok, însă tot a fost impresionant. Asta și pentru că atunci Facebook era singura rețea de acest tip, deci avea avantajul primului venit”, spune Monica Jitariuc, consultantă în comunicare și trainer, cu peste 20 de ani experiență în online.

Facebook a prins rapid în toată lumea, pentru că promitea o modalitate simplă de a rămâne conectat cu prietenii, „nu cu băncile, cu brandurile sau cu parlamentul. Oamenii aveau nevoie de asta, nu avuseseră până atunci un instrument digital prin care să-și regăsească foștii colegi de liceu sau un loc virtual, în care să vadă bebelușul unor cunoștințe”, spune ea.

Rețeaua socială devenise un soi de piață publică în care lumea putea să își exprime ideile, sentimentele, opiniile despre cele mai importante evenimente din țară. Iar asta a atras oamenii care simțeau nevoia unui spațiu în care să se poată exprima liber, în scris sau în imagini.

Mai multe, pe Panorama.