Dacă ar fi să măsor cum se măsoară acum abuzul, violența și condiționările – când se consideră că ești un părinte violent și numai dacă ridici tonul la copil, de altele nici nu mai zic! – aș putea spune că am fost un copil care le-a cunoscut aproape pe toate.
Maică-mea oricum vorbește răstit de felul ei, dară-mi-te când apostrofează sau ceartă… Principalul motiv de scandaluri și pedepse – inclusiv fizice câteodată – era ordinea și curățenia. Cred că la tinerețe suferea de vreo tulburare obsesiv-compulsivă, altfel nu îmi explic de ce câteva firimituri pentru care nouă, mie și fratelui meu, ne-ar fi trebuit o lupă ca să le găsim, ei îi săreau în ochi imediat ce intra în casă. Vreo picătură de ulei de aragaz? Vai, Doamne… Una mică de cerneală pe perete (dacă vă mai aduceți aminte, trebuia să scuturăm stilourile ale chinezești, cu pompiță, pentru că se usca cerneala pe traseu)?! Sfârșitul lumii… Apă pe jos, în baie, ori pe faianța de pe pereți, după duș? Nenorocire!
Frica venea la oră fixă
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri: când se întorcea de la schimbul II, la ora 23:20, și auzeam cheia în ușă, ne îngheța sângele în vene și ne stătea inima în loc. Luminile erau stinse în toată casa și ne prefăceam că dormim, pentru că așa puteam spera că scandalul se amână pentru a doua zi, dimineață. Sau că se calmează, uită, îi trece. Nu prea se întâmpla des asta. Pentru că odată ce intra în casă și începea inspecția, dacă găsea ceva în neregulă, se pornea. Începea să trântească diverse lucruri, să amenințe, să blesteme, deschidea ușile camerelor noastre și din prag se prăvalea peste noi potop de cuvinte grele.
