Woodstock a fost cel mai mare concert al anilor ‘60. Anul acesta se fac 55 de ani de când s-a dsfășurat. Trei zile de muzică dedicată pacii unde au participat cele mai mari staruri rock din acea vreme. (aici un interviu cu o participantă.) 500.000 de tineri prezenți erau parte dintr-un curent la care cei de dincoace de zid au tânjit mulți ani după el. Un triplu și un dublu album, un film și multe documentare dedicate excepționalului eveniment Woodstock. Vinilurile au circulat, filmul a fost vizionat în nopțile de „video” organizate, la marginea legii, cine știe pe unde. În România a fost o deturnare lamentabilă a fenomenului în favoarea regimului Ceausescu prin „Cenaclul Flacăra”.
Spiritul Woodstock a existat subteran prin blugi, ciocate (sau adidași), cămăși înflorate, Marlboro (sau Kent), (deobicei) bere, viniluri, cărți, petreceri pe la careva pe acasă, trupe subterane de rock și din când în când câte un un concert sau un festival la Sibiu (de jazz) sau Costinești (de jazz sau de rock).
Petrecerile tinereții probabil au fost cele mai gustate. Căutarea unui alcool mai bun, dacă se putea străin) și a unui pachet de țigări americane era mai ușoară decât vânătoarea de ceva mâncare mai „aleasă”. Cred că era prin ‘87. Eram la un concert în sala de spectacole a facultății (de Macănica din Galați) cu un prieten. Cânta Strada [Gabriel Neacsu (v,bass), AlexTomaselli (ch), Cezar Oană (drms)]. În pauză, la o țigară, am pus de un „bairam” pentru sâmbăta ce venea. De mâncare s-a găsit ceva limbă de vită, pe care am făcut-o cumva. De băut nu am găsit decât ceva vermut (Mamaia) și „doi ochi albaștrii”(o țuică puturoasă). Eu, colecționar de viniluri fiind, am adus vreo douăzeci de discuri, un alt prieten vreo 30 de casete. Țigările erau Timiș (se asemănau cu Kent-ul scurt). Santana (Abraxas), Hendrix (Band of Gipsies), Ten Years After (Watt) puse pe platan și s-a recreeat ad-hoc Woodstock-ul! Spre dimineață, discuții despre India lui Eliade, citită în copie xerox de câteva zeci de perechi de ochi, o recitare a Uvedendode a lui Ion Barbu și pus pe platan discul pe care Nichita își recita Versurile. Cam așa arăta „mișcarea” Flower Power pe la noi.
Am văzut filmele muzicale Yellow Submarine (difuzat în multe bucăți în emisiunea de duminică după amiaza), The Last Waltz (la cinema), Jesus Christ Superstar, Hair, Tommy, The Song Remains The Same, Yessongs, sau The Wall (toate vazute în Costinești, pe video și prezentate de Florian Pittiș). Ulterior am mai văzut și filme cu coloana sonoră din muzica hippie sau legate de subcultul hippies: Apocalypse Now, Born on the 4th of July, The Deer Hunter, Butterflys Are Free, Easy Rider, Gimme Shelter ... (dacă aveți timp, nu le pierdeți și începeți cu Jesus Christ Superstar!)
Rock-ul ne salvează!
Cortina de fier a căzut și americanii, așteptati de două generații, au venit! Casetele și CD-urile cu muzică au inundat piața românească. Inițial pirarate. Cinematografia americană a fost prezentă peste tot. A apărut internetul, unde se gasesc resurse culturare de toate felurile. La început tot pirateriile au fost cele mai vizionate / ascultate / citite. Astăzi avem abonamente la toate serviciile de streaming pe care americanii le au.
Vedem concerte, documentare, filme artistice, citim presă sau carți la care acum 34 de ani tânjeam. Putem pleca oriunde să vedem un concert cu muzica care ne-a fost interzisă în tinerețe. Pe rețelele de socializare suntem în contact cu adevărații creatori de conținut. În cazul defață, creatori de rock.
Pe vremea „împușcatului” apăruseră câteva carți cu puțina istorie a rockului: Daniela Caraman Fotea cu Conexiuni Rock și în colaborare cu Florian Lungu Disco Ghid – Rock sau Stele pe Cerul Muzicii a lui Ludomir Doruzka. Mai apăreau câteva articole prin Săptămâna, mai treceau de cenzură câteva emisiuni pe la programele Radio Programul 3 sau pe Programul 1 al Televiziunii Române. Petre Magdin, Florian Lungu cu Mihai Godoroja sau Florian Pittiș erau promotorii rock-ului și jazz-ului.
Azi apar cărti, se fac documentare, se reeditează muzica de atunci, au reapărut vinilurile! Avem un radio dedicat, Rock FM și o groază de canale de radio pe internet, la care adaugam „bazele de date” de unde ascultam cam tot ce dorim. (Youtube music, Spotify sau Deezer)
Dar s-au petrecut și câteva fenomene. Noi, pe vremea comunismului, știam că Jimi Hendrix, Johny Winter, ZZ Top sau Almman Brothers cântau rock. Azi cânta blues. (Vă recomand cartea asta.) Ambele variante sunt adevărate. Rock-ul, care se trage din blues, a fost disecat în bucățele mici. Blues-ul rural a rămas „blues rural”, blues-ul din Cicago a rămas „Cicago blues”, dar hard rock-ul s-a transformat „blues rock”. Normal: se cantă în gama blues! (aici găsiti genurile blues)
De ce „ne salvează”? Este muzica oamenilor liberi. Blues-ul s-a născut în sclavia negrilor pe plantație. Și noi am trecut prin sclavia comuniștilor. Poate aceasta este motivul pentru care există o apetență mare în România pentru blues.
„Blues-ul e când un tip fain dă de greu. Maneaua e când un tip nasol dă de bine.”
... spunea un cititor al articolului Geopolitica Blues-ului, scris la începutul anului. Este genul de zicere a unuia care gustă din Woodstock-urile românești și mai mult ca sigur face parte din publicul festivalurilor de blues. Mai spunea cineva: „Când ascult ce cântă ăia, îmi dau seama că eu nu am nici o problemă!”, referindu-se la versurile blues-ului rural.
Acesta este genul de umor al generațiilor care nu au avut Woodstock. Și acestea au dorit să iasă din comunism și au ieșit pe stradă în decembrie 1989.
Dar consumul cultural nu se rezumă numai la muzica blues / rock. Nu am găsit nici un studiu care să releve stilul de viață al generațiilor 50+ la care mă refer, dar pot spune ce se întâmplă „în bula mea”. Sunt câteva participări la concerte și festivaluri, unele și peste hotare, pe an. Există în consum și muzică cultă. Există și o colecție de vinil-uri sau CD-uri care mereu este îmbunătățită. Cititul este încă un obicei. Vizionarea unui film de cinematecă este ceva curent. Un spectacol de teatru este binevenit. Libertatea de gândire și spiritul critic sunt prezente.
Toate acestea nu sunt altceva decât parte din libertatea, democrația și bună-starea izvorâte în special în Statele Unite.
Generatiile la care fac referire, cele care au crescut cu cheia de gât, au fost îndrumate de niște bunici profund anti comunism și anti Rusia, apropiați de cultura occidentală și în special de cea americană.
Cu toate acestea avem politicieni care ne conduc ce sunt deviați de la ideile democratice sau care sunt prinși în caracatița coruptă de sorginte estică. Politicienii au îndepărtat o mare parte din cetățeni de la viața cetății. Dar din istoria recentă am văzut că dacă se simte o potențială deviație de la calea libertăți și a democrației, există o mobilizare generală a societății și se revine la drumul cel drept.
Sunt sigur că acest drum este impenetrabil și România nu mai poate fi despărțită de țările oamenilor liberi. Și toate acestea se datorează soft power-ului american.-Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
