Undeva între părinți și adolescenți, mesajele de dragoste se pierd. Aducând frica și anxietatea din propriile experiențe, părinții uită uneori ce funcționează și ce nu. Expresiile pe care le spunem, ca părinți, adolescenților noștri sunt aceleași propoziții pe care le-am urât când le auzeam de la părinții noștri. Iată expresii care pot arunca în aer relația cu adolescentul și cum pot părinții să rupă cercul acesta vicios.
1. „Când eram de vârsta ta...”
Tot ce ar putea urma după aceste cuvinte are un rol moralizator. Căci toate expresiile care încep așa nu sunt decât propovăduiri ostentative ale unor principii morale. Predicile astea nu prin bine la adolescenți. Când aud astfel de expresii, ei cred că spui „eu știu cum merg lucrurile mai bine decât tine”. Predicarea, pentru ei, este exact opusul iubirii.
Părinții predică atunci când sunt îngrijorați și cred că spunându-le adolescenților lor astfel de afirmații îi pot împiedica să eșueze, să sufere ori să greșească. Când vă vin în minte astfel de afirmații, reformulați-le. Arătați-le mai întâi iubirea necondiționată, apoi transmiteți mesajul ca pe o declarație grijulie, orientată spre viitor.
2. „De câte ori ți-am spus?!”
Pe bună dreptate, probabil ați repetat o cerință de nenumărate ori încât aveți senzația că vorbele vi se lovesc de un perete și se întorc fără nicio reacție. Însă a pune presiune pe un adolescent, obligându-l să facă lucrurile așa cum le doresc părinții, nu facem decât să-l învățăm să accepte ori de câte ori cineva pune presiune asupra lui să facă ceva. Ori acest lucru nu este de dorit.
Și aspune unui adolescent de sute de ori același lucru în speranța că la un moment dat îl va face este greșit. În primul rând, aceste lucruri se comunică atunci când suntem calmi. Apoi, mesajul ar trebui reformulat într-un mod pozitiv. Spre exemplu, nu-i spui „De câte ori nu ți-am spus că nu vreau să te mai văd cu băiatul ăla?! Are o influență proastă asupra ta!” ci „Îmi place tare mult de noul tău prieten. Aveți în comun pasiunea pentru chitară, ceea ce cred că te face să te simți minunat!” Îngrijorările se pot expune în momentele de calm pentru ambele părți.
3. „Te iubesc pentru că...”
Iubirea este un capitol greu de înțeles cu un adolescent. Pe de o parte, unii adolescenți se rup de îmbrățișările noastre, refuză sărutările pe care vrem să le oferim la despărțire, parcă se țin departe de mângâieri. Pe de altă parte, alții tânjesc după vechile obiceiuri, însă se lovesc de comportamentele schimbate ale părinților. „Ai luat nota 10 la testul de la matematică? Ce mult te iubesc!”. Asta înseamnă despre iubire condiționată. Mulți adolescenți cred că părinții lor îi iubesc doar dacă respectă regulile. Această atitudine este foarte periculoasă pentru adolescenți, deoarece îi pot face să creadă că pentru a obține iubire în viață trebuie să respecte regulile celorlalți oameni. Asta îi face să-și neglijeze propriile gânduri și dorințe, manifestând o teamă de a merge pe propria cale fără a fi respinși.
Ca părinți, asigurați-vă adolescentul de iubirea voastră necondiționată. Indiferent dacă face bine ori greșește, rolul părinților este să-i iubească. Îmbrățișați-i, sărutați-i, ascultați-i și acordați-le atenție în mod regulat. Un adolescent care se simte iubit este un adolescent care va avea mai multe șanse să devină un adult încrezător în propriile-i forțe.
4. „De ce nu ai luat 10 la test?”
„De ce trebuie să te îmbraci așa la vârsta asta?” „De ce nu poți fi și tu ca alți copii?” Critica. Constantă, enervantă, dureroasă, ca picătura chinezească. Unii părinți cred că trebuie să le spună mereu adolescenților ce este în neregulă cu ei în speranța că aceștia vor deveni așa cum își doresc părinții. La fel ca adulții, adolescenții (poate chiar mai mult aceștia!) au nevoie de sprijin și încurajare. Dacă tot ce primesc sunt reproșuri, vor începe să creadă că nu sunt buni, că e ceva defect la ei, iar stima de sine scăzută le va dăuna și mai mult în alegerile pe care le vor face.
Dacă nu vor primi sprijin și încurajare de la părinți, le vor căuta în altă parte. Când au nevoie de încurajare, sunt supuși unei influențe pe care nu doriți neapărat să o aibă. În această stare emoțională, ei pot fi ușor încurajați să bea, să folosească droguri, să facă lucruri ilegale sau sex neprotejat.
Au nevoie adolescenții de reparații constante? Criticând comportamentul lor obținem ceea ce ne dorim? Nu, de cele mai multe ori, relația dintre părinte și adolescent se deteriorează din cauza criticii constante. O vorbă bună, o îmbărbătare și puțin ajutor ar face minuni în astfel de situații.
5. „Ești iresponsabil! Nu mă pot baza deloc pe tine!”
Etichetarea sau atunci când reacționăm la comportamentele adolescenților cu epitete care dor: nechibzuit, leneș, copilăros, prost. Aceste cuvinte le pot insufla gânduri de incompetență. Adolescenții care primesc astfel de etichete din partea părinților, vor începe să se identifice cu acestea.
Specialiștii spun că ajută să separăm comportamentul de persoană. Adică în loc să-i spui „Ești un nechibzuit” să spunem „Acesta a fost un act nechibzuit”. Sau, în loc de „Te porți ca un copil” să spunem „Acest comportament este copilăros”. Afirmațiile care încep cu „ești” sunt declarații la nivel de identitate. Încercați să le folosiți atunci când spuneți lucruri bune despre adolescenți.
6. „Pentru că așa zic eu!”
Expresia asta vine, de regulă, însoțită de un răspuns negativ la cerința adolescentului. Însă a-i răspunde acestuia cu „nu” la toate cerințele și folosind ca explicație expresia de mai sus, denotă o agresiune. Iar adolescenții sunt foarte sensibili la agresiune, indiferent dacă se întâmplă la școală, acasă sau la întâlnirile cu prietenii. Părinții care spun „nu” și își „justifică” alegerea cu expresia „Pentru că așa zic eu” sunt părinții care se tem să-și piardă din autoritate. Nimic mai greșit într-o relație normală părinte-adolescent. Cu atât mai mult cu cât sunt în situația în care adolescentul încă cere voie pentru ceea ce vrea să facă.
Adolescentul nu este un dușman al părintelui, iar relația lor nu ar trebui să fie un război. Ascultându-vă adolescentul când cere voie să facă ceva, motivele pentru care consideră atât de important lucrul acela, reprezintă un prim pas spre cunoașterea copilului și spre o relație deschisă și prietenoasă.
7. „Ai ajuns la școală? Trimite-mi o poza!”
Neîncrederea părinților. Adolescenții se simt frustrați când simt că părinții nu au încredere în ei. Când părinții consideră că adolescenții nu sunt de încredere, aceștia se vor comporta într-un mod în care nu se poate avea încredere în ei și, mai târziu în viață, vor deveni părinți suspicioși. La fel ca părinții lor...
Dacă vreți să ieșiți din acest ciclu, spuneți-le copiilor: „Am încredere că ești responsabil”, „Am încredere că te descurci bine”. Dacă vreți o relație bună cu adolescenții, trebuie să-i cunoașteți. Înțelegerea mentalității lor și a ceea ce îi activează și îi oprește este o cheie importantă pentru o bună comunicare.
Sursa foto: Dreamstime.com
3
20
