Lacul de saramura format artificial s-a deversat peste 100 de gospodarii, viitura de apa sarata ajungand si poluand masiv raul Olt.

Catastrofa s-a produs in jurul orei 21.30, cand lacul artificial de saramura din zona, cu o capacitate de 250.000 de metri cubi, s-a revarsat peste barajul construit de autoritati in ultimii doi ani. Peste 100 de gospodarii au fost lovite de viitura, care s-a deversat in raul Olt, poluand deosebit de grav apele acestuia.

Ce s-a intamplat marti seara a reprezentat insa punctul culminant al unui lant de evenimente care a debutat luni si care anunta faptul ca la Ocnele Mari se va produce un nou dezastru.

Astfel, in cursul zilei de luni, Sonda 365 din Campul II de Sonde de la Ocnele Mari s-a surpat, lucru intr-un fel asteptat, daca tinem cont de faptul ca, in ultimii trei ani, toate sondele din zona au impartasit aceeasi soarta. Ploile din aceasta perioada i-au grabit insa sfarsitul.

Pamantul pe care se afla sonda de sare a facut, practic, implozie si din interiorul acestuia a inceput sa se reverse saramura, care a antrenat la vale tot ce-a intalnit in cale, copaci, stanci, aducandu-le in lacul artificial de acumulare, amenajat special la baza versantului.

Rezista, nu rezista...

Specialistii sositi marti de urgenta la fata locului au estimat, initial, ca barajul, construit pe lac in ultimii doi ani, dupa incidentul asemanator petrecut in luna septembrie 2001, poate rezista. Cu toate acestea, din cauza aluviunilor antrenate de apa din adancurile pamantului, o data cu prabusirea solului in campul de sonde, nivelul saramurii a crescut amenintator.

Localnicii si martorii oculari au observat, de asemenea, ca barajul a inceput sa se fisureze in mai multe locuri.

Cu doar o jumatate de ora inainte de producerea catastrofei, autoritatile s-au vazut nevoite sa evacueze populatia din cele 50 de gospodarii aflate in zona si sa asigure cazarea acesteia in taberele scolare.

In scurt timp, barajul, pentru a carui amenajare s-au cheltuit peste 100 de miliarde de lei, nu a mai facut fata valurilor de saramura care veneau din amonte. Nivelul apei a depasit inaltimea acestuia si a inundat peste 100 de gospodarii din Ocnele Mari.

Debitul suvoiului de saramura a depasit rapid 6 metri cubi pe secunda, fiind preluat in parte de un parau care traverseaza localitatea si care se varsa in raul Olt.

Nivelul salinitatii din Olt, de 30 de ori mai mare

La fata locului s-au deplasat, in noaptea de marti spre miercuri, Gavril Baican, secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei, Aurel Vladoiu, prefectul judetului Valcea, precum si alti reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, care au facut o evaluare a pagubelor.

Pentru a combate efectele poluarii cu saramura a raului Olt, Directia Apele Romane si Hidroelectrica au decis deversarea unei mari cantitati de apa din barajele Raureni si Vladisor, situate in amonte de Ramnicu Valcea.

Masura este menita sa micsoreze impactul negativ asupra florei si faunei si, in acelasi timp, sa protejeze activitatea unitatilor economice de pe platforma industriala a municipiului Ramnicu Valcea, care se aprovizioneaza cu apa din raul Olt. Cu toate acestea, autoritatile de mediu au anuntat ca nivelul salinitatii in Olt, pe zona afectata, depaseste de 30 de ori limita maxima admisa.

Cea mai mare catastrofa din Romania

In urma cu aproape trei ani, la Ocnele Mari s-a produs primul si cel mai mare dezastru din Romania la un camp de sonde de sare. Aici, timp de 30 de ani, exploatarea sarii s-a facut prin introducerea apei in zacamantul de sare, aflat chiar sub localitate, si transformarea acestuia in saramura. Estimarile arata ca, de-a lungul anilor, in subteran s-au acumulat milioane de metri cubi de saramura.

In luna septembrie 2001, dealurile sub care s-au aflat zacamintele de sare si care au fost transformate, in urma exploatarii, in caverne uriase, s-au prabusit cu tot cu case. Mai grav este ca, nici la ora actuala, nu s-au prabusit toate dealurile, fenomen asteptat de pe o zi pe alta.