Cum ar arata cetateanul Smirnov in postura de copil orfan, obligat sa se furiseze pentru a cersi un colt de paine, in limba romana? Sau in oricare alta limba decat rusa? Probabil ca jalnic. Dar, tocmai pentru ca nu a cunoscut aceasta umilinta, isi permite sa fie semet, cu depesa de la Moscova. Ce nu-i rusesc 100% trebuie ferecat cu tot atatea lacate.
Copiii romani din Transnistria, cu sau fara parinti, cu «prosperitatea economica» bine cunoscuta, risca sa ramana si fara dreptul la invatatura. Scolile romanesti sunt pazite precum campul de razboi, desfiintate sau amenintate cu inchiderea.
Parinti si profesori, deopotriva, lupta pentru dreptul micutilor de a invata in limba lor, de a-si conserva macar – daca de dezvoltare nici nu poate fi vorba –, comunitatea, natia, cultura, istoria, obiceiurile, traditiile. Nu au voie. Astea sunt vorbe mari, care pot fi rostite, in Transnistria, doar intr-o singura limba: rusa.
Vrem paine ca ne este foame, au strigat, in anul 2004, copiii orfani de la scoala-internat din Tighina. Atat de foame, incat au intrat in depozitul de alimente, ignorand militienii care pazeau cladirea.
Cine si ce mai poate spala rusinea unor indivizi care calca pe sufletele copiilor altora? Care cred ca pot juca la ruleta ruseasca vietile unor oameni – doar pentru ca gandesc in alta limba decat a lor?
Si, pentru ca, din pacate, acolo politica inca le face si le desface pe toate, cand autoritatea transnistreana a spus: Afara cu romanii si cu scolile lor!, furnizorii locali de energie electrica si termica s-au intrecut sa rezilieze contractele incheiate cu institutiile de invata-mant. Poate asteapta si o medalie pentru fapta asta de mare eroism!
Lumea politica fierbe, comisarii sunt pe teren, declaratiile curg si, intre timp, copii nevinovati – care nu impart inca lumea in buni si rai, care nu ridica si nici nu coboara cortine de fier – dorm nemancati in gramezi de fan. Pentru a-si pazi scoala. Pentru a nu-si pierde dreptul la invatatura. Pentru a nu fi obligati sa spuna sarut-mana, mama, sau multumesc, tata, in limba rusa.
Pana cand? Ce asteapta Moscova? De ce tace Putin?
Cu ce sentiment intra in viata copiii care au trecut prin asa ceva? Cum li se pare lumea in care sunt obligati sa traiasca? Lumea civilizata si organismele cu practica democratica certa trebuie sa aiba ultimul cuvant. Sa salveze ce se mai poate. In caz contrar, nu se stie unde va mai face ordine Ad-ministratia transnistreana, dupa ce va fi stins ultimul bec din ultima scoala romaneasca.
Si dupa ce ultimul copil roman va saruta, cu dragoste si recunostinta, drapelul Maicii Rusia.
