In ultimul timp, vedetele din show-bizz si-au investit banii in afaceri care mai de care mai profitabile. Daca unii si-au deschis magazine de haine, saloane de infrumusetare, agentii imobiliare sau restaurante de lux, altii au preferat sa se lanseze in domeniul turismului.

Din ultima categorie face parte si Andreea Banica, tanara cantareata punand pe picioare o afacere ce se doreste a fi rentabila: o pensiune in statiunea Eforie Sud.

Vara viitoare, turistii de pe litoral s-ar putea caza "La Banica", o pensiune de patru stele, al carei patron este... Andreea Banica, frumoasa componenta a trupei "Blondy".

Teren de 46.000 de euro

Conform ultimului numar al revistei "Story", Andreea considera pensiunea un proiect intelept, care spera sa-i aduca bani buni pe viitor.

"Dupa ce am terminat casa de la Eforie Nord, nu stiam in ce sa investesc. Am ales un teren in valoare de 46.000 de euro, la Eforie Sud. La inceput, nu m-am hotarat daca ar fi preferabil sa construiesc ceva sau sa astept ca valoarea terenului sa creasca.

Cum am cumparat terenul cu fundatie si proiect, ne-am gandit, impreuna cu iubitul meu, sa construim inca o casa. Constructia a mers ca pe roate si ideea pensiunii s-a dovedit a fi cea mai buna", se destainue Andreea in "Story".

Conditii la standarde internationale

Pensiunea nu este foarte mare, insa, suficienta pentru a gazdui multi turisti. Subsolul are doua dormitoare, o bucatarie cu bar si o sala de mese. La parter, exista un living imens si un dormitor, iar la etaj sunt inca patru dormitoare.

"Din vara viitoare, am de inchiriat sapte camere! Vila va fi finisata excelent, iar conditiile pe care le ofer sunt la standarde internationale. Doresc ca oamenii sa nu se simta ca la hotel, ci ca acasa. Vreau sa fie un loc in care sa iti doresti sa revii", spune Andreea, care mai specifica in revista mondena ca pretul cu care va inchiria camerele va fi unul rezonabil.

Primii clienti ai pensiunii ii va aduce chiar Lucian, iubitul Andreei. El este impresar si se ocupa de multe trupe care vor concerta pe litoral, asa ca, in special, artistii vor fi cei care vor calca pragul pensiunii.

Parintii iubitului supervizeaza

De afacere se vor ocupa parintii lui Lucian si sora cantaretei, Ramona, care vor superviza toate lucrurile atunci cand Andreea nu va fi prin preajma.

"Vara, stau 90% din timp la mare, asa ca voi ajunge la pensiune cel putin o data pe saptamana. Pensiunea se afla la un minut de plaja, iar un amanunt care o diferentiaza de celelalte hoteluri este si terasa pe care o voi amenaja pe acoperis.

Mi-a venit ideea dupa ce am vazut genul acesta de terase in Grecia. Se vede marea, se simte briza si se pot savura apusuri de soare minunate. Pensiunea se vrea un loc prietenos, primitor, cald si confortabil, iar eforturile depuse sunt pe masura", conchide vedeta in "Story".