La romani, 2004 a fost un an prolific pentru "punerea pirostriilor", oficiindu-se peste 130.000 de nunti, cu cateva mii mai multe decat in 2003, informeaza Institutul National de Statistica. August a fost luna preferata pentru casatorii, in vreme ce luna aprilie s-a situat la polul opus.

In compensare insa, de Sfantul Valentin, in martie si aprilie anul trecut, barbatii au fost asa de darnici cu oferitul florilor, incat au reusit sa epuizeze rapid productia autohtona. Pentru a acoperi cererea, in lunile februarie si martie s-au importat flori in valoare de peste un milion de euro, informeaza Institutul National pentru Statistica (INS).

Mai mult de jumatate din populatia Romaniei e formata din femei (52,2 la suta). Asta inseamna ca, la fiecare 100 de femei exista doar 95 de barbati. Varsta medie a mamei la nastere tinde sa creasca usor, in 2004 fiind de 26,2 ani, fata de 26 de ani, cat era in 2003.

O tendinta care se pastreaza constanta de mai multi ani este aceea ca femeile din mediul rural continua sa nasca la o varsta mai frageda (25,4 ani) decat cele din mediul urban (27 de ani), mai informeaza INS. Desi orasul atrage femeile mai mult decat satul, cele mai varstnice femei traiesc la sate, in judetele Buzau, Calarasi, Dolj, Olt, Giurgiu, Teleorman si Valcea.

In privinta gradului de instruire, cele mai multe romance sunt numai absolvente de liceu, fiind urmate de absolventele de scoli profesionale si de cele care au terminat o facultate.