Trist, dar adevarat: in timp ce rezervele minime scumpesc creditele in euro, dobanzile ieftinesc moneda unica.
Asadar, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a decis. Se majoreaza rata dobanzii de politica monetara de la 7,5 la 8,5% si continua sterilizarea substantiala a excesului de lichiditate, pentru mentinerea ratei dobanzii efective de politica monetara pe o traiectorie compatibila cu atingerea obiectivului de inflatie pe termen mediu.
Iar majorarea nivelului rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta, de la 35 la 40%, are loc in vederea moderarii dinamicii accelerate a creditului neguvernamental, in special a imprumuturilor in valuta, si a minimizarii riscului unei recrudescente a fluxurilor de capital cu potential volatil.
Ce bine ar fi, daca n-ar fi rau! Majorarea dobanzii de politica monetara se bate cap in cap cu aceea a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta. Scopul nobil al acestei mariri de dobanda era sa schimbe inclinatia spre consum intr-una spre economisire.
Numai ca, pentru a avea un asemenea efect, mai e nevoie de ceva: ca dobanzile sa devina real pozitive. Iar in conditiile in care cresterea remuneratiilor este insuficienta pentru se schimba sentimentul depunatorilor, ea nu va stimula economisirea, ci mai degraba capitalurile speculative.
Capitaluri care, la intrare, vor reduce cursul euro/leu spre niveluri din ultima parte a anului 2002 - chiar daca asta e o „aberatie de proportii", dupa cum s-a exprimat guvernatorul BNR anul trecut.
Cu alte cuvinte, majorarea rezervelor minime obligatorii, masura care creste costul resurselor in valuta si face posibila scumpirea imprumuturilor in moneda europeana, are toate sansele sa fie anulata de o intrare suficient de mare de fonduri cu potential volatil.
In acest caz, nimic nu va impiedica un om de afaceri sa ia un credit in moneda unica la 10%, sa schimbe euro in lei (moneda in care are cheltuielile) la un curs de 35.500, iar mai apoi, la scadenta, sa-l rascumpere la 34.000-34.500, fara sa simta ca l-au deranjat cu ceva masurile dure ale bancii centrale.
Mai aducem mortar sau chemam Garda?
Analiza de ansamblu a evolutiei economiei releva incetinirea ritmului de crestere, mentinerea consumului la un nivel nesustenabil, precum si o dinamica pozitiva a investitiilor. Productia interna a continuat sa fie devansata semnificativ de expansiunea cererii, accentuandu-se astfel atat dezechilibrul extern, cat si cel intern.
E adevarat ca la aceeasi concluzie ajunsese si FMI (inca din octombrie 2005, nu abia acum, in februarie 2006), dar parca se exprima mai clar: „Economia continua sa se supraincalzeasca si prin aceasta intelegem ca cererea depaseste capacitatea de oferta. Aceasta cerere in continua crestere duce la cresterea deficitului din balanta de plati externe si a inflatiei in economia interna".
Ba chiar Fondul detalia: „Cresterea economica si a productivitatii a inceput sa se incetineasca, in pofida rapidei expansiuni a cererii interne, impulsionata de consum.
Ritmul de crestere a importurilor, care l-a depasit pe cel al exporturilor, a inrautatit pozitia contului curent; datoria externa a crescut; si, in pofida unei aprecieri considerabile a monedei interne, inflatia a ramas ridicata, ducand la o accentuata scadere de competitivitate".
In fine, nu despre claritatea mesajului e vorba aici. Din cele doua luari de pozitie intelegem ca economia nu are putere de raspuns prin suma de bunuri oferite, si deficitul de marfuri e satisfacut fie de la extern, cu pretul unor dezechilibre mai mari in balanta comerciala, fie de la intern, la preturi mai mari.
Ba, mai mult, creditul a venit sa accentueze o tendinta ce nu era cazul sa fie amplificata, in situatia in care introducerea cotei unice de impozitare majorase deja substantial veniturile disponibile.
