A asculta declaratiile agresive prin care Dan Voiculescu incearca sa ne convinga ca nu a colaborat cu Securitatea reprezinta un exercitiu de autoflagelare. Limba sa peltica este biciul cu care constiinta ne loveste obrazul.

Iar zimbetul viclean cu care domnul Felix ne serveste explicatiile contradictorii si bilbiite ar trebui sa ne reaminteasca faptul ca ne-am cam pierdut ambitia de a scormoni dupa adevarurile esentiale, ca ne multumim prea usor cu frinturi de adevar, cu mini-victorii.

Este de necrezut cita pasiune pun unii jurnalisti, analisti, comentatori sau tele-chibiti incercind sa sudeze fracturile logice din discursul lui Voiculescu, sa-i puna intrebari incuietoare si sa-i smulga o confesiune din care sa reiasa clar ca a colaborat cu Securitatea, ca a facut politie politica sau, ce lovitura!, ca ar fi fost chiar ofiter.

Insa si daca ar recunoaste acest lucru, ce importanta ar avea? Carui om normal, martor la un carnagiu, i-ar pasa daca asasinul are sau nu unghiile taiate?

Intrebarile importante, care li se potrivesc perfect si lui Voiculescu si cam intregii noastre „elite” crescute din vlastarele sadite de Ceausescu si pe care nu prea le mai auzim in ultima vreme sint mai degraba: au comis acesti oameni infractiuni? Si-au acumulat averile in mod cinstit? Au incalcat legea in drumul lor spre putere? Da sau nu? Daca da, atunci ei trebuie adusi in fata justitiei si condamnati. Restul este gargara neputintei.

Luam drept mari victorii scoaterea la lumina a citorva turnatorii doar pentru ca nu am fost in stare sa presam suficient de tare pentru a se face dreptate in afacerile cruciale. Esecul investigatiilor privind disparitia banilor regimului Ceausescu este cel mai bun exemplu.

Desi la inceputul anilor ’90 au existat citeva comisii de ancheta si au fost angajati chiar si experti straini pentru a da de urma conturilor secrete ale regimului, rezultatul concret a fost egal cu zero. Si asta nu pentru ca expertii nu ar fi aflat nimic, ba din contra, pentru ca oamenii care se aflau la putere au blocat investigatiile.

Nici acum nu ni s-a explicat oficial de ce Statul nu a mers mai departe cu ancheta in conditiile in care, in februarie 1990, conducerea Societatii Bancilor Elvetiene (SBS) a recunoscut public existenta unor „depuneri ilegale de valuta de catre fostul dictator romån”.

Chiar si Mugur Isarescu, actualul guvernator al Bancii Nationale, a oferit un argument care sustinea teza conturilor secrete. El a povestit in fata comisiei „Decembrie ‘89” un dialog la care a asistat, intre Ceausescu si Theodor Stolojan, care supraveghea la vremea aceea din partea Ministerului de Finante operatiunile valutare de la Banca Romåna de Comert Exterior.

La acea intilnire, Ceausescu, exasperat ca nu mai erau bani disponibili pentru plata unor datorii externe i-a ordonat lui Stolojan: „Plateste din banii mei!” Sa fie oare aceasta posibila apropiere de conturile lui Ceausescu, motivul pentru care citiva ani mai tirziu, Stolojan avea sa opreasca definitiv cercetarile, catalogind public actiunea drept o aiureala? Nu putem spune cu

precizie, asa cum nimeni nu a putut explica de ce, in decembrie 1989, in conturile Intreprinderii de Comert Exterior Dunarea, celebra unitate militara a Securitatii, care a derulat contracte in valoare de 6 miliarde de dolari, s-au mai gasit doar 1,2 milioane de dolari.

Sapaturile in trecutul lui Voiculescu ar capata o dimensiune cu adevarat relevanta doar daca ele s-ar concentra si pe relatia dintre firma Crescent, la care a fost director inainte de 1990 si Intreprinderea de Comert Exterior Dunarea.

Studierea cu lupa a arhivei operatiunilor comerciale ale ICE Dunarea, aflata in continuare sub lacat la Serviciul de Informatii Externe, ar putea dezva lui traseul urmat de o parte dintre banii manevrat i de Securitate.

Poate asa vom afla si de ce avocata Suzanne Wolfe Martin, unul dintre membrii echipei de experti straini angajati de statul romån, sugerase in 1990 chiar arestarea lui Dan Voiculescu. Posibila scoatere din viata politica a unui personaj compromis este o miza incomparabil mai mica decit aflarea adevarului privind soarta citorva miliarde de dolari disparute din fondurile statului comunist.

Bani care au constituit, probabil, capitalul initial cu care s-au lansat in afaceri, in 1990, unii dintre oligarhii de astazi, crescuti in pepinierele Securitatii.

Faptul ca timp de 16 ani nu am primit raspunsuri la intrebarile importante nu este o scuza pentru a ne concentra exclusiv pe intrebari marunte, usor derizorii. Intrebarile importante trebuie puse continuu, zi de zi. Si daca o generatie nu gaseste raspunsul, urmatoarea o va face cu siguranta.

Asa cum oamenii se intreaba de mii de ani cum s-a nascut Universul, si se vor mai intreba probabil inca pe atit, asa si romånii au obligatia sa afle, in detaliu, cu nume, fapte si sume, geneza clasei conducatoare care a preluat puterea de la Ceausescu.