C.T. Popescu si-a dat demisia din CRP si isi motiveaza gestul cu un soi de Miorita in care plinge soarta ziaristului „mercenarizat“ de patroni. Insa toata aceasta telenovela a jurnalistilor oropsiti scoate in evidenta o falie clara intre doua tabere ale presei romanesti.
Pe de o parte, sta jurnalistul-erou, luptatorul in camasa proletara cu vesta de piele pe deasupra (l-ati recunoscut pe Cristoiu?), cel care combate de pe pozitii de forta, care crede ca poate influenta alegeri, care vorbeste in numele celor multi. Acesti eroi striga dupa neutralitate, se pretind adevarate oaze de libertate intr-o mocirla imorala.
Se lauda ca urasc toti politicienii si ca urasc politica in general. Pe linga jurnalism, mai au si functii administrative, ba chiar au condus divizii ciudate formate din jurnalisti care vindeau publicitate. Principalul pacat al acestei generatii de martiri ai presei este pactul ipocrit cu businessul in care lucreaza. Lui CTP i-a luat ani de zile ca sa recunoasca simplul fapt ca presa e o afacere.
Dupa imaginea pe care si-a cultivat-o, se pare ca i-a fost rusine sa recunoasca ca a facut totusi bani buni din aceasta indeletnicire eroica.
De cealalta parte, cred ca deja a luat nastere, discret, o categorie de jurnalisti profesionisti care isi vad de treaba fara sa se simta haiduci. Fara sa faca parade penibile de curajul lor, fara sa faca teatru ieftin, fara sa-si cultive narcisismul in fel si chip, fara sa stea la masa cu maharii politicieni sau afaceristi, fara sa se simta importanti daca primesc sarcini patronale.
Jurnalismul nu e doar un job, dar e totusi un job. Cu cit va iesi mai repede din zodia mesianismului si a patetismului cetepist, cu atit ii va fi mai bine. Pentru ca nu e normal sa vinzi la nesfirsit indignare tabloidala, dindu-te in acelasi timp culmea jurnalismului de referinta. Ziaristii ne-eroi isi vad de treaba cu zimbetul pe buze si stiu sa refuze abuzul patronal la fel de senin. E o chestie de buna crestere.
