E ca-n tramvaiul 16: nu e zi de la Dumnezeu sa nu se urce vreun imputit. Oamenii isi baga atunci fata in haina si incearca sa respire cat mai putin. Si-n timp ce rama ruginita se taraie in trafic, ne rugam de bunavointa vatmanului sa deschida usile intre statii, doar-doar o mai iesi duhoarea.
Pe scena publica, aerul a ajuns la fel de irespirabil. O mana de insi rufosi joaca in picioare rabdarea oamenilor civilizati.
Articolul de fata nu-i despre Basescu, Tariceanu, Geoana, Vadim sau Voiculescu. Este despre limpezire.
Exista o posibila supapa prin care aerul greu, de ajun electoral, se poate improspata: alegerile, de orice fel ar fi ele! Alegerile pot salva de la golirea de continut singura institutie cu adevarat importanta a democratiei - Parlamentul -, sabotata zilnic de politicieni marunti care nu se pot ridica la inaltimea datoriei publice.
Dispretul fata de meserie si electorat, dovedit de luni de chiul programatic, a capatat, incepand cu decembrie anul trecut, o noua infatisare: isteria demolatoare, greva fata de legile unui ministru greu de digerat, argumentul lui "ba pe-a ma-tii", abjectiile si calomniile aruncate sub acoperamantul declaratiei politice.
Alegerile pot salva si partidele autointitulate democratice - cel de-al doilea for al democratiei. Postele pe care si le pun unii altora la talpi pedistii, liberalii sau pesedistii nu folosesc nimanui.
Dovada sta in scaderea electorala a partidelor parlamentare (cu exceptia PD, dar aici e vorba de un scor inselator, al lui Traian Basescu, nu al soldateilor lui Emil Boc) si in cresterea vertiginoasa a spectatorului justitiar Gigi Becali.
In fine, alegerile pot oficializa complicitatile din spatele cortinei, aliantele pe sub masa, partizanatele sau angajamentele de presa banuite sau recunoscute.
Dar nu e totusi o iluzie ca se pot face alegeri? Cum sa-i extragi pe acesti oameni din starea in care se complac, sa-i scoti din nou la examen in fata poporului?! Niciodata alegerile anticipate n-au fost populare printre parlamentari, mai ales printre cei - si sunt multi - care au cotizat pentru patru, nu pentru doi ani de mandat.
Dar nicicand partidele n-au refuzat mai vehement intalnirea cu electoratul. Nu vor, iata, nici macar alegeri europene, dintr-un motiv pe care toti il gandesc, dar nimeni nu-l exprima: se tem ca nu cumva sondajele sa fie adevarate, le e frica de esec si, in ultima instanta, le e frica de popor.
Divortul dintre clasa politica si poporul sau pare ireconciliabil. Avem politicieni infiorator de ocupati cu rafuiala publica, dar complet rupti de viata.
Inteleg ei ceva din viata unui om care pleaca dimineata la serviciu cu tramvaiul, are doua rate, un copil de tinut la liceu si unul la munca in Spania? Inteleg de ce doar o treime dintre romani sunt interesati de politica, inteleg de ce increderea in institutiile democratice ale statului este atat de scazuta? Au ei gramul de viziune si de bun simt sa nu-si considere alegatorul un vesnic cetatean turmentat?
"Romania, a fabulous spirit!" este sloganul care, in viziunea autoritatilor, va defini brandul poporului roman. Parca niciodata n-au fost atat de sinceri: spiritul nostru fabulos pare desprins din reclamele de esenta tare la "liquors and spirits"
