Se spune ca imaginatia este o calitate sau poate un defect, pentru ca iti rafineaza sensibilitatea, te indeamna sa adancesti situatii pe care mai sanatos ar fi sa le tratezi cu indiferenta ori sa le vezi doar ca pe un lucru in sine, fara consecinte in plan afectiv.
Intotdeauna cand asist la niste schimburi dure de replici intre doua persoane, ma pun, automat, in pielea celui atacat si ma gandesc cum m-as fi simtit in locul lui.
As putea continua, netulburat, relatiile cu celalalt, as trece, suveran, peste vorbele grele ce mi-au fost aruncate, m-as abtine sa raspund cu aceeasi moneda in numele, sa zicem, unor interese superioare sau al imaginii mele de individ bine crescut?... Romania a devenit de catva timp arena unui talk-show spumegos care face un mare deserviciu realitatii si oamenilor care traiesc in ea.
Episodul cel mai deplorabil al acestui "serial" s-a consumat marti seara, la TVR, cand s-au confruntat premierul Calin Popescu-Tariceanu si presedintele Traian Basescu. In fata acestor polemici inversunate care trimit in derizoriu blazonul institutiilor si incendiaza ultimele punti intre persoanele ce le reprezinta, ramai mut, siderat, frant pe dinauntru.
De unde vine nesecata forta de a te lansa, seara de seara, in batalia cuvintelor, ascutindu-ti cu sadica premeditare cutitele pentru ziua urmatoare? Cel mai grav efect al ciondanelilor dintre aliati este spectrul unei noi majoritati parlamentare prefigurandu-se la orizont: va amintiti, desigur, declaratia PSD-ului, secondat de micul, dar foarte gonflatul PC, care ameninta cu o motiune de cenzura
in cazul in care din guvernul restructurat nu vor fi eliminati ministrii PD si, fireste, in cazul in care PNL nu va vota suspendarea lui Basescu! Si atunci mi-am zis: stati putin, de fapt cine guverneaza Romania? Ce sens mai au niste manevre politice, daca prin ele Opozitia, pe care ai facut totul sa o invingi la alegerile din 2004, primeste puterea pe gratis, fara sa miste un deget, doar pe
greselile tale nefortate?... Marti seara, dupa faimosul talk-show de la TVR, am urmarit documentarul consacrat celor patru case regale ale Romaniei. Subiectul episodului de marti a fost unul atroce: razboiul purtat de Romania dincolo de Nistru, in stepele calmuce, la Stalingrad si la cotul Donului - o campanie dezastruoasa si absurda.
In fata acelor secvente cumplite, amestecand convoaie de raniti si atacuri la baioneta, inspectii militare pe front si ruinele Bucurestiului fumegand sub bombardamentele anglo-americane, am avut, deodata, o revelatie linistitoare. Pentru ca imi ofereau un termen de comparatie fata de balciul politic de azi de la Bucuresti si fata de faradelegile puterii comuniste din stanga Prutului.
M-am gandit asa: daca in situatii incomparabil mai groaznice natiunea romana a supravietuit, fie si ciuntita teritorial, convulsiile anului 2007 vor fi depasite. Niciodata in istoria ei Romania nu s-a aflat intr-o pozitie mai fasta, intrata sub pavaza Occidentului.
Si poate ca, relaxati prematur, vazandu-se lipsiti de mize majore, cum ar fi victoria intr-o campanie militara sau supravietuirea sub dictatura, romanii s-au lansat intr-un razboi crancen cu ei insisi. In Basarabia nu ne putem permite acest lux. Basarabia este celalalt termen de comparatie, situat nu in trecutul documentarelor de epoca, ci in simultaneitatea existentei noastre imediate.
Incercati sa nu coborati la acest "standard", ca ar fi pacat. Cred ca vom intra intr-o zodie mai calma si mai inteleapta, atunci cand cineva din luptatorii postati in ring va decide - printr-un puseu de imaginatie, cum spuneam la inceput - sa nu mai raspunda la provocari sau sa nu sara primul la beregata partenerului de guvernare.
Sa "lase" de la el, acum, pentru a castiga strategic, in timp. Nu pledez pentru "pupat piata Independentei", nu am aderenta la Caragiale. Vreau responsabilitate si moderatie - singurele calitati capabile sa creeze o tara care sa nu semene cu tinutul sangvinar al lui Dracula, ci cu un "land" bine gospodarit al Uniunii Europene.
