Decizia Curtii Constitutionale, adoptata cu majoritate de voturi, definitiva si general obligatorie, prin care se resping ca neconstitutionale modificarile la Legea referendumului adoptate de Camera Deputatilor este o proba irefutabila, de maxima gravitate a dimensiunii crizei politice in care a intrat Romania, imediat dupa 1 ianuarie 2007.

Ea ne permite insa si o identificare cat se poate de limpede a fortelor si a intereselor care au declansat o confruntare fara precedent, in saisprezece ani de zile, pe scena politica romaneasca.

La inceput, totul parea sa fie o reeditare a (deja) obisnuitei si inevitabilei stari de tensiune intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni. Cu exceptia dlor. Vacaroiu si Isarescu, toti ceilalti prim-ministri si presedintii sub care au guvernat au platit tributul inevitabil unei Constitutii croite prost si nascatoare de grave confuzii.

Sigur, in cazul tandemului Basescu-Tariceanu disputele au fost la inceput percepute prin excelenta prin prisma refuzului celui din urma de a demisiona si de a sustine in felul acesta declansarea alegerilor anticipate, reclamate de presedinte.

Cunoscand reactiile temperamentale ale presedintelui-jucator nu a fost greu de indus ideea ca suntem martorii unei polite ce se vrea cu orice pret achitata, ipoteza ce a fost imediat cuplata cu un ocult program de demolare a PNL.

S-a trecut, in schimb, cu o nefireasca usurinta peste demersurile firesti de a intelege motivele reale care au impus, intr-un interval doar de cateva ore, o schimbare de pozitie la 180 de grade a optiunilor primului-ministru.

Invocarea unei sume dintre tarele comportamentale ale acestuia si o duzina de etichete aplicate cu spontaneitate: ”Moliceanu”, ”Razgandiceanu”, ”Slabiceanu”, etc., etc.

au parut a fi suficiente ca sa se treaca cu neproductiva usurinta peste o intrebare care ar fi reclamat un raspuns clar: ”Pirueta a fost executata intr-adevar de Calin Popescu-Tariceanu sau intalnirea consumata pe malul Snagovului a avut menirea sa activeze resorturi in care prim-ministrul nu este decat o simpla rotita?”.

Lucrurile au evoluat intr-o permanenta escaladare a tensiunii, presedintele Basescu fiind azi dator sa-si asume eroarea de a nu fi incercat cu suficienta insistenta sa traga o linie clara si sa faca o demarcatie precisa intre conflictul in care s-a angajat deschis impotriva lui Tariceanu si a grupului de interese transpartinice din care face parte si PNL.

O rostire clara a mizei adevarate care este in joc, o evidentiere cu probele care puteau fi produse a continutului concret si al raului invariabil produs de grupurile de interese ar fi fost, poate, o premisa pentru a elimina confuziile intre ideea de solidaritate in interiorul partidului, pentru interesele partidului, si cea practicata in jurul presedintelui PNL, de apropiatii acestuia.

Orice umbra de ambiguitate asupra naturii reale a confruntarii, in prim plan, dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, a configuratiei si a intereselor care ii unesc pe cei adunati in Patrulaterul Negru: PNL - PSD - PC - PRM a disparut din momentul in care timpul intelegerilor oculte a fost considerat depasit si campania declansata pentru eliminarea celui care marcase

pasi de necontestat in sustinerea luptei impotriva coruptiei si a grupurilor oligarhice, in deconspirarea fostei Securitati ca politie politica, in condamnarea in mod raspicat a crimelor comunismului a intrat intr-o faza ce se doreste finala.

Ura organica ce dicteaza demersurile liderilor coalitiei anti-Basescu e atat de puternica incat se ignora si o minima ratiune si se apeleaza la solutii ce, e limpede, nu se pot materializa decat ca adevarate lovituri de bumerang. Referendumul popular pentru demiterea presedintelui Basescu, in ipoteza, putin probabila, ca se va lasa sa se ajunga acolo nu va fi altceva decat o asemenea lovitura.

Pana atunci, modificarea Legii referendumului era o etapa obligatorie. In masura in care prevederile Constitutiei o permit. Nu este prima data cand Curtea Constitutionala amendeaza ca neconstitutional un articol sau altul din corpul unei initiative legislative sau respinge proiecte ce incalca Legea de baza a tarii.

Sunt spete in care polisemia textului da nastere la interpretari contradictorii sau, mai neplacut, cand autorul proiectului nu stapaneste asa cum se cuvine litera si spiritul Constitutiei.

In cazul de fata, incalcarea Constitutiei: art.77, alin.(2) este limpede ca lumina zilei, flagranta, nu permite nici o ambiguitate si nu are alta conotatie decat cea de tentativa de a forta un aviz favorabil din partea Curtii Constitutionale.

Spre cinstea ei (am ajuns sa fim emotionati cand descoperim ca o institutie de baza a statului mai functioneaza normal!), Curtea nu a judecat decat in slujba Constitutiei si a emis o decizie ce nu permite continuarea sub nici o forma a demersurilor initiate de coalitia PNL-PSD-PC-PRM, decat sub culpa incalcarii Constitutiei (decizia Curtii Constitutionale este consultativa pentru Parlament).

In replica, liderii celor patru partide parlamentare nu au ezitat o clipa sa se grabeasca sa declare ca vor nesocoti verdictul LEGII si vor persista in demersul de incalcare a Constitutiei marcand astfel un punct de cotitura in viata politica romaneasca.

Este o culpa de o gravitate maxima.

Este o proba de iresponsabilitate politica.

Este un atentat fatis la valorile fundamentale ale democratiei si la stabilitatea publica.

Batranii ne invata ca ”Cine seamana vant culege furtuna”. Dar noi stim bine ca pagubele, dupa o asemenea catastrofa, le suporta o tara intreaga.