E limpede ca, dintre toti sefii partidelor care s-au prins in coalitia anti-Basescu, nota ce-i va reveni lui Mircea Geoana, in eventualitatea unui esec in tentativa de demitere a presedintelui Basescu, va fi cea mai consistenta.

Calin Popescu Tariceanu a abandonat ireversibil electoratul liberal din momentul in care a batut palma pe fata cu PSD, partid impotriva caruia PNL a luptat inca din primele zile ale lui ’90, si practic nu se mai poate vorbi, in ceea ce-l priveste, de viitor politic; Voiculescu si C. V.

Tudor, pana la un proxim moment al adevarului (care se va consuma odata cu viitoarele alegeri) controleaza cu maxima autoritate partidele in fruntea carora se afla; Marko Bela a obosit in eterna pozitie de spagat in care a evoluat de aproape 16 ani si a plasat UDMR alaturi de PRM, intr-o postura neverosimila care, practic, ii anuleaza pe viitor orice posibila participare intr-o coalitie alaturi

de PD (vezi declaratia raspicata a vicepresedintelui Ioan Oltean) sau PLD. Dar, indiferent de cat de meschine le-au fost calculele sau cat de precara le este pozitia exprimata constant de sondajele de opinie, fiecare dintre cei mai sus invocati se pot scuza, intr-o ultima instanta, prin situatia de avarie in care au ajuns si de nevoia disperata de a apela chiar si la o solutie extrema.

Prin felul in care a luat pe cont propriu intreaga conjuratie si s-a plasat in fruntea ei, a modului in care a rastalmacit adevaruri limpezi ca lumina zilei si a patronat impardonabil incalcarea legilor Mircea Geoana si, datorita lui, PSD nu au acces la nici o circumstanta atenuanta.

Mircea Geoana a ajuns in fruntea partidului, dupa pierderea guvernarii nu si a alegerilor, ca solutia mai putin rea din cele care se ofereau atunci.

Marcat psihologic de esecul in cursa prezidentiala, dar, poate, si cu un sentiment de gratitudine fata de cel caruia ii datora mult, Adrian Nastase, fostul presedinte al partidului, a renuntat sa-si depuna candidatura pentru un nou mandat, lupta ramanand sa se dea intre Ion Iliescu, fauritorul PSD, si vesnic-promitatorul Mircea Geoana.

Victoria actualului presedinte s-a datorat, cum bine se stie, mai putin stralucirii programului cu care a venit in fata Congresului, cat mai ales tradarilor si anvergurii jocurilor de culise si, pana la urma, sperantei ca noul ales va reusi sa implineasca macar o parte din seducatoarele promisiuni.

Reformarea partidului, credibilizarea lui, eliminarea tuturor acelora care au ajuns sa fie perceputi ca simboluri ale coruptiei si ale abuzurilor fara de sfarsit: casta ”baronilor locali” au fost liniile de forta ale Programului Geoana.

Vorbele au ramas pe hartie; retorica golita de orice continut a devenit o nota definitorie a presedintelui PSD; zvonurile privind spulberarea oricaror sperante in grupul celor care au trudit pentru Mircea Geoana si au facilitat accesul lui in fruntea PSD au inceput sa se auda tot mai des si mai insistent.

Neputinta organica de-a se angaja si finaliza actiuni de anvergura a depasit curand proba incapacitatii de restructurare a propriului partid si s-a prelins in centrul scenei politice, unde principalul partid de opozitie a stralucit doi ani de zile prin absenta, permitand coalitiei din Palatul Victoria sa guverneze practic fara opozitie.

Verdictul neiertator al sondajelor de opinie, care au surprins ca o constanta picajul in care Geoana a angajat PSD, a facut ca rumoarea din interiorul partidului sa devina tot mai perceptibila si zvonurile privind o posibila vacantare a postului de presedinte sa circule tot insistent. Pe fondul unei realitati indeobste potrivnica, dihonia din interiorul Aliantei D.A.

si dintre Palatele Cotroceni si Victoria s-a dovedit providentiala. Nu si foarte limpede pentru Geoana, care, intuind rostul unui posibil profit de tras, s-a grabit prin a incepe cu anuntul unei iminente motiuni de cenzura, sanctiune pentru toate abuzurile si neimplinirile primului-ministru, urmata de declansarea procedurilor pentru suspendarea presedintelui tarii.

Interesele transpartinice si, pana la urma, identificarea presedintelui Basescu drept inamicul public nr.

1 al tuturor ”baietilor destepti” din Romania, indiferent de averile agonisite si de domeniile controlate, au facut ca peste noapte ideea motiunii sa se piarda in neagra uitare si Mircea Geoana sa ajunga sa decreteze ca prioritatea absoluta a devenit operatiunea de eliminare din viata politica a lui Traian Basescu.

Ce a surprins absolut pe toti analistii si comentatorii, din tara sau din afara ei, a fost riscul asumat cu o infinita inconstienta al unei asemenea intreprinderi, de cel care o lanseaza, cata vreme sprijinul popular de care se bucura presedintele este o realitate pe care nu poti s-o ignori, decat in masura in care esti grav bantuit de irepresabile porniri suicidiare.

Ce l-a impins pe presedintele PSD intr-o asemenea aventura este o chestiune asupra careia e greu sa te pronunti cu titlul de certitudine.

Te poti gandi la o anume lipsa de profunzime a gandirii politice la care Geoana are acces, asa cum a mai fost ea probata in numeroase situatii si pe care Ion Iliescu a fixat-o intr-o formulare referentiala; sau la panica sub care cauta cu orice pret ”marea lovitura”, care sa readuca electoratul in jurul unui PSD caruia i-a promis atat de mult si caruia i-a dat atat de putin; dar nu

m-as grabi sa elimin din calcul nici ”sfaturile de bine” pe care i le-au dat prieteni, de factura unui Hrebenciuc, care sunt oricand gata sa ridice o cupa cu otrava... in sanatatea ta. Fapt e ca Mircea Geoana a ajuns astazi, in sfarsit, sa realizeze miza la care se joaca partida in care a intrat.

De aici agitatia tot mai vizibila pe care nu o mai poate ascunde; formularile nefericite scapate de sub control si care pot da lesne nastere la interpretari dezastroase (de la incinerarea ”deseului toxic” Traian Basescu la incinerarile practicate in cadrul ”Solutiei Finale” nu este decat un pas...); glumitele de un gust mai mult decat indoielnic; asigurarile stridente

ca referendumul e ca si adjudecat si ca noua functie a lui Traian Basescu e cea de ”amintire”. Daca, pe parcursul anilor, timpul i-ar fi permis lui Geoana sa citeasca macar cateva din piesele domnului Shakespeare, ar fi avut posibilitatea sa afle ca o amintire nascuta din micimea sufletului omenesc poate fi la fel de aducatoare de moarte ca si pumnalul cel mai bine ascutit.

Cel putin teoretic, pana la sfarsitul numararii participantilor si a voturilor exprimate, orice rezultat este posibil. Un lucru este insa sigur. Reconfirmat presedinte al Romaniei sau demis ca urmare a incalcarii grave a Constitutiei de 322 de parlamentari romani, ziua de 19 mai relanseaza spectaculos cariera politica a lui Traian Basescu.

In ceea ce-l priveste pe Mircea Geoana, o infrangere in 19 mai marcheaza sigur data de la care va incepe scurta si implacabila agonie politica a celui despre care se va scrie ca: ”Prin jocul orb al intamplarii, a fost pentru o vreme presedinte al PSD”. Un epitaf pe cat de neiertator, pe atat de crud.