"In Rosia Montana mai sunt doar patru, cinci familii care refuza sa plece si credem ca si acestea vor putea fi convinse sa vanda.

Vorbim despre localnicii din zona care ne intereseaza pe noi”, a declarat ieri Alan Hill, presedintele Gabriel Resources.

Aceasta este compania care, prin Rosia Montana Gold Corporation, incearca de ani buni sa obtina avizele pentru a exploata aurul din Rosia Montana.

Realitatea contrazice, insa, spusele presedintelui. In zona de impact, noi am reusit sa numaram zeci de familii care refuza sa plece.

Acestea pot fi recunoscute usor fiindca si-au atasat pe case placute cu inscriptia „Aceasta proprietate nu este de vanzare”.

In plus, reprezentantii organizatiei Alburnus Maior au explicat ca sunt cu mult peste 100 de familii care nu vor cu nici un chip sa-si vanda gospodariile celor de la companie.

Organizatia Alburnus Maior este formata din localnici care militeaza pentru intreruperea proiectului de exploatare a depozitului de aur din Rosia Montana.

Presedintele Gabriel Resources a mai spus ca infrastructura noii localitati unde va fi stramutat o parte din sat este aproape gata si ca satenii „se mandresc ca vor locui acolo”. Localnicii spun, insa, ca nu este deloc asa.

Ei sustin ca foarte multi dintre cei dispusi sa-si vanda gospodariile companiei nu vor sa se mute in noul sat, iar pana acum nu s-a construit acolo decat un drum de acces si atata tot.

Acum, dupa ce a raspuns la cele circa 6000 de intrebari formulate de cetateni, compania canadiana asteapta ca proiectul sa primeasca de la Guvern acordul de mediu.

Fara acesta, nu va putea deschide exploatarea. Compania ar trebui sa afle foarte curand daca va primi acordul de mediu sau nu, fiindca peste cateva zile urmeaza sa se constituie Comitetul de Analiza Tehnica.

Acesta este un organism interministerial care, pe baza raportului Studiului de Impact, va lua decizia finala.

„Indeplinim toate conditiile europene. Avem in spate sumele de bani necesare pentru aceasta mina. Respectam cele mai proaspat adoptate criterii de securitate miniera. Nu vad nici un motiv pentru care nu am putea primi acordul de mediu”, a mai spus Alan Hill.

Daca acordul va fi obtinut, Guvernului ii vor sari in cap o gramada de ONG-uri romane si straine, plus Academia si Biserica Ortodoxa. Pana acum, protestele acestora n-au facut decat sa intarzie obtinerea avizelor pentru inceperea exploatarii.

Integral in Gandul