Brand de tara n-avem, caci fabulospiritul a luat-o pe glume, catre fabulospirt si fabulospritz. Se pare ca mai repede prind la lume brandurile national-culinare, care circula cu viteza sunetului in argoul zilnic si internaut. Alaturi de mamaliga romaneasca si gulyasul unguresc, iata ca apare si slanina saseasca, neaparat cu ceapa.

In saseste, „Boflisch” e un apelativ dulce, cam ca „mamaligarule”! Sa vedem ce zice si bancul.

Witze sasesti

Ramanand in registru glumet, cum se recunoaste sasul transilvanean, repatriat in Germania? Bancurile spun ca, dupa:

1) tinuta lui conservatoare

2) dispretul lui fata de socialisti si verzi

3) masina lui neaparat nemteasca

4) datoriile la banca

5) casa in general prea mare si prea scumpa

6) silinta lui nemasurata, cauzata de punctele 4 si 5

Prezenta lui in Germania e insa grozav de binevenita. Cu si de pe urma lui, s-ar bucura:

1) bancile, asigurarile si alti finantatori

2) magazinele si firmele auto

3) patronii germani, mai ales din industria automobilelor

4) demografii germani si partidele de dreapta

5) biserica evanghelica

6) baile termale si plajele ieftine

7) fostii colegi, vecini si alte „elemente” din Romania, care i-au inlesnit plecarea inainte de 90.

Constiinciozitate la locul de munca si o oarecare laudarosenie i se pun in carca sasului transilvanean. Sasii au insa un fenomenal spirit de echipa. Tin la comunitatea lor -caci nu sunt 100% asimilati de neaosii-refege-, tin la traditii, dansuri, cutume, pe care si le asezoneaza cu steagurile comunitare.

Noi, in Europa

Sub steagul comunitatii

foto: Dani Rockhoff

In fiecare an, organizatorii intalnirii anuale a sasilor originari din Romania, de la Dinkelsbuhl, asteapta 10-12.000 de participanti. Si in fiecare an se face planul, ca la nemti.

Intreg oraselul bavarez, cu aspect de burg medieval, e suprasaturat de lume: sasi, nemti, dar si destui romani merg la festivalul de patru zile, incoronat cu parade de port popular sasesc, discursuri oficiale pe podium, dar si volei, fotbal, disco in corturi si mititei la gratar.

Asa a fost si la Heimattag-ul de anul acesta, sub motto-ul „Noi, in Europa!” Evenimentul e organizat anual la sfarsitul lui mai, de Landsmannschaft-ul sasilor transilvaneni din Germania.

Insa e loc si pentru privati la chioscuri, cu marfa lor, fie ca e vorba de prajituri romanesti de la Backerei Ludwig, de informatii despre transferul rapid de bani al companiei internationale Western Union, sau de mici de la macelaria sasului Fronius din Nurnberg.

„Strada cu mici” face deja parte din istoria locului, iar lumea isi rezerva loc la hotel, cu sase luni inainte de eveniment. Te-ai trezit tarziu, dormi intr-un cort pe campul de langa terenul de fotbal.

Echipa nationala

Fiindca veni vorba de Landsmannschaft, un cuvant lung nemtesc, care denumeste o structura asociativa gen „umbrela”, in subordinea ei aflandu-se diverse grupe teritoriale de etnici germani repatriati din Romania. Numarul lor este de aproape o jumatate de milion, mai precis 430.448 de repatriati dupa 1950, cca jumatate, dupa 1990. In traducere, Landsmannschaft e „echipa nationala”.

Iar spiritul acestei echipe chiar ca exista la sasii din Germania, care cumpara cu 6 euro la Dinkelsbuhl o medalie comunitara si si-o atarna cu mandrie pe piept. Toti cotizeaza lunar la asociatia care-i reprezinta, sustinand astfel si periodicul „Siebenburgische Zeitung”, ca si varinta sa bine citita in Internet.

Tot asa functioneaza la nivel asociativ svabii, in aceeasi formula de echipa nationala, ziarul lor comunitar fiind Banater Post.

La noi nu-i ca la ei

Dinkelsbuhl de Ziua Patriei -Heimattag 2007

foto: Dani Rockhoff

Doar la romani, in mediul asociativ din strainatate, nu se poate. „Capra vecinului” e mai vioaie ca oricand, chiar daca e osandita zilnic la moarte. Asociatiile si ligile se ocupa de imaginea culturala a Romaniei in strainatate, cand nu au interese financiare sau de alta natura, deghizate sub palaria de ONG.

Cotizatiile nu curg, caci membrii asociatiilor sunt putini si cotizatiile platite regulat, la zi, sunt si mai putine: cateva zeci, poate 100 (fara a numara pe cei de la bisericile ortodoxe inregistrate in regim de asociatie non-profit in Germania). As dori sa fiu contrazisa, pe fapte si acte.

Am si o explicatie pentru letargia cotizanta la romani: membru-nemembru, la un spectacol sau eveniment cultural poti merge oricum, iar alte facilitati, in afara de o Ziua Femeii cu tacim platit, o excursie anuala „cu membrii”, sau o reuniune discutanta VIP, „cu sefii”, nu se prea ofera.

Ce au oferit „echipele nationale” sasesti si svabesti, ca sa numere cateva zeci de mii de membri regulat cotizanti? Sprijin social. De la repatriere, pana la integrarea sociala in noua si vechea lor patrie Germania, Landsmannschaft-urile sasesti si svabesti s-au ocupat de familiarizarea noilor-veniti, le-au furnizat informatii si contacte utile.

Multora le-au gasit locuinte, locuri de munca, scoli de meserii sau reprofilare profesionala.

S-au gasit si solutii financiare in unele cazuri, caci activitatea Landmannschaft-urilor este sustinuta si la nivel federal german, cu buget alocat. Iar acesta nu-l dau nemtii decat unor structuri asociative reprezentative, pentru actiuni si proiecte la fel.

Dupa oblon

Culturalul vine cand burta ti-e plina, si ca sa fie asa, „echipele nationale” de etnici germani repatriati din Romania au facut lung antrenament, pe terenul spinos al integrarii jucatorilor lor pe noul teren.

Ma-ntreb cand vor avea si asociatiile romanesti din Germania vreun gand pentru nou-venitii din tara, temporari si definitivi, studenti, muncitori cu contract in constructii si industrii, capsunari rupti de sale, IT-isti defulati doar la disco si in Internet?

Din pacate, odata ce ai ajuns si te-ai ajuns in Germania, un ger aprig ti se lasa peste casa cu ratele grele la banca. Inchizi obloanele si te bucuri singur, de propriul caldutz.