Abia la 12.45, alesii au reluat sedinta. Pentru inceput este citit textul motiunii, dupa care Guvernul si-a prezentat pozitia. Au urmat apoi dezbaterile care s-au intins pe perioada maxima de 171 de minute.

La dezbateri au asistat, in loje, lideri de partid care nu ocupa fotolii de parlamentari, cum ar fi Emil Boc, presedintele PD, Theodor Stolojan, presedintele PLD, sau Liviu Dragnea, vicepresedintele PSD.

In prima parte a sedintei, care a avut loc dimineata, parlamentarii au validat mandatele a patru membri ai CNVM, audiati de comisiile parlamentare in cursul zilei de miercuri: Gabriela Anghelache - presedinte, Carmen Negoita - vicepresedinte, iar Dorina Mihailescu si Catalina Sava in functiile de comisari.