The Times“ a intervenit cu un material amplu, subintitulat „Nu te teme, Britney Spears. Chiar daca prabusirea din viata ta personala ar putea continua sa influenteze lansarea ultimului tau album, destul de bun, nu esti singura. De fapt, lumea pop este plina de astfel de lectii, unele dintre ele chiar fericite“.
Michael Jackson, David Bowie, Bob Dylan, Ron Wood, George Michael, Whitney Houston, Paul McCartney sau Madonna sint doar citeva nume care au trait din plin experienta ratarii si care s-au redresat pe parcurs, recistigind, pas cu pas, binemeritata celebritate.
In anii ’70, David Bowie era in plina ascensiune, desi avea din ce in ce mai multa nevoie de cocaina si dezvoltase obsesia unei vizite extraterestre inevitabile, ajungind sa-si pastreze urina in frigider ca nu cumva sa fie folosita de vrajitori pentru a-l fermeca.
Faptul ca nimic din toate astea nu s-a reflectat pe scena sau in calitatea muzicii sale l-a mentinut la suprafata in tot acest timp. Un alt moment critic pentru imaginea lui a fost pe 2 mai 1976, cind a aparut la Victoria Station intr-o limuzina care apartinuse unui anume dictator argentinian asasinat, intimpinindu-si fanii cu un scurt salut nazi.
Pe NME a aparut fotografia cu el in acea ipostaza si comentariul „Heil si la revedere“. Crize mistice a avut si Bob Dylan in 1979, cind l-a gasit pe Dumnezeu si a lansat doua dintre cele mai slabe albume ale sale, „Slow Train Coming“ (1979) si „Saved“ (1980).
John Lennon l-a numit un „tradator al poporului sau evreu“, dar Dylan sustinea in continuare ca a simtit o prezenta in camera care nu putea fi altcineva decit Isus.
S-a scuturat la timp de noua sa crestinatate, astfel incit, in 1983, cinta „Cine a zis ca sint crestin? Ca si Gandhi, sint crestin, sint evreu, sint musulman, sint hindus, sint un umanist“. Si publicul l-a iubit din nou.
