Un nou incendiu a izbucnit, miercuri, în Parcul Natural Văcărești, cunoscut de bucureșteni drept Delta Văcărești. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov (ISUBIF), suprafața afectată depășește 10.000 mp. Pompierii au acționat cu 11 autospeciale de stingere. După aproape două ore, incendiul a fost localizat.

Incendiu Delta Văcărești 20 martie 2024Foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Pe 8 februarie 2024, o suprafață de circa 6 ha din Parcul natural a fost distrusă din cauza unui alt incendiu.

Parcul Natural Văcărești se află pe locul fostului lac Văcărești, pe teritoriul Sectorului 4, între Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Independenței. Demersul de a transforma zona într-un parc natural a început în 2012, când Helmut Ignat a publicat în Național Geografic un articol despre "Delta dintre blocuri" și a prezentat imagini impresionante cu acest loc.

În 2016 locul a căpătat statutul de parc natural și arie naturală protejată. Parcul natural Văcărești adăpostește circa 100 de specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, potrivit informațiilor furnizate de Asociația Parcul Natural București. Printre acestea se numără rața roșie, stârci, egrete, eretele de stuf, cormoranii, găinușa de baltă. Zona mai adăpostește 6-7 specii de mamifere (vidra, vulpea, nevăstuica, bizam), amfibieni și reptile.