Andreea, mama unui copil cu Sindrom Down, diagnosticat după naștere, face un apel la părinți să-și învețe propriii copii că a fi diferit nu e echivalent cu a fi rău/ greșit/ de ocolit. Povestea ei arată că fericirea de a fi părinte nu ține cont de numărul de cromozomi cu care se naște copilul, ci de lumina și iubirea din ochii lui. Redăm povestea Andreei și a micuțului M, așa cum a fost scrisă de mamă:
”Când l-am născut pe M., știam că viața noastră sa va schimba, însă nu știam încă în ce fel. Cu toate analizele făcute în sarcină, la o clinică privată, cu un medic bun, nu a fost nicio suspiciune că puiul meu ar avea o malformație genetică. Și totuși, în maternitate ne-au spus că au suspiciuni de Trisomia 21/ Sindrom Down. Pe moment, a căzut cerul pe mine și pe soțul meu.
Apoi am negat, cam o săptămână, timp în care am citit tot ce am găsit prin țară și m-am îngrozit, și apoi am ajuns pe grupuri de suport din afară. Ce am aflat acolo? Sindromul Down nu este un capăt de țară. Copilul cu Sindrom Down (SD), și, apoi, adultul, pot duce o viață satisfacatoare, pot avea relații sociale, pot avea un job, pot fi independenți.
Cu susținere și perseverență, M. poate duce o viață super
Astfel că m-am oprit din plans și m-am apucat de treabă. Pentru că da, pentru a ajunge la ce am scris mai sus, este nevoie de acțiune. Pasul 1? Consult genetic. IOMC are un medic genetician excelent, care, însă, deservește nu știu câte județe, și se ajunge acolo cam după două luni, timp pe care eu nu am fost dispusă să îl astept.
Am găsit medicul la privat, am fost, ne-a confirmat, prin expertiza și priceperea ei că, mai mult ca sigur, copilul are Sindrom Down.
