Pompeii nu a fost singurul oraș acoperit de cenușa Vezuviului ● S-a mai întâmplat odată și acum 4.000 de ani ● Evoluție în direct la broaștele de la Cernobîl ● O singură specie de pește a dispărut din Noua Zeelandă, și nimeni nu știa de ce
Pompeii nu a fost singurul oraș acoperit de cenușa Vezuviului. S-a mai întâmplat odată și acum 4.000 de ani
Erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr., respectiv distrugerea orașelor Pompeii și Herculaneum, nu a fost un caz singular. S-a mai întâmplat o dată și acum 4.000 de ani, cu două milenii înaintea erupției amintite. Și, ca în cazul celor două orașe, o altă așezare a fost complet acoperită de cenușă, ca o veritabilă capsulă a timpului. Este vorba de Afragola, o mică așezare aflată la circa 10 kilometri de Napoli.
Necazul celor din Epoca Bronzului, fericirea arheologilor de azi, căci au reușit să descopere în detaliu nu doar cum trăiau oamenii de atunci și cum arăta o astfel de așezare, ci și modul în care s-a produs erupția devastatoare și, mai ales, perioada anului în care a avut loc.
Într-o primă etapă, erupția a eliberat un uriaș nor de cenușă vulcanică în direcția nord-est, asta însemnând că locuitorii, aflați în direcție opusă, au avut timp să părăsească așezarea. Din acest motiv nu există rămășițe umane ca în cazul Pompeii-ului, ci doar urme de adulți și copii care au părăsit scena. O a doua etapă a fost marcată de schimbarea direcției vântului, fapt care a dus la acoperirea Afragolei cu cenușă vulcanică. Materialul piroclastic a avut darul de a preveni degradarea materialului organic, iar mica așezare de atunci a fost complet conservată în timp.
Astfel, arheologii au putut reconstitui detaliat imaginea satului. În primul rând, au observat o discrepanță flagrantă între palatele existente în Grecia acelor vremuri, și condițiile relativ modeste din zona centrală a Italiei. Afragola apare astfel ca o așezare populată de o comunitate redusă de agricultori. Oamenii trăiau în colibe și depozitau ceea ce recoltau într-un siloz aflat, se pare, la dispoziția tuturor. Interesant este că toate produsele (orz, cireșe, alune, ghinde, mere sălbatice, rodii, dar și oase de vite, capre, porci sau pește) au fost conservate de cenușa vulcanică, așa că avem o imagine foarte clară a ceea ce consumau ei.
Ah, și încă ceva, după gradul de conservare a fructelor respective, s-a putut stabili inclusiv că erupția a avut loc toamna, ceea ce ar fi fost imposibil în lipsa unor astfel de date. Cum spuneam, necazul celor de atunci, fericirea arheologilor de astăzi.
Evoluție în direct la broaștele de la Cernobîl
Încă din anul 2016, niște cercetători care prindeau broaște pe la Cernobîl au observat un aspect bizar la acestea. Este vorba despre o modificare evolutivă extrem de rapidă care le permite acestora să supraviețuiască într-un mediu radioactiv.
Ce s-a întâmplat la Cernobîl acum mai bine de 30 de ani știe toată lumea, nu are rost să reluăm. Ce nu știe lumea, și ceea ce tocmai s-a publicat în revista Evolutionary Applications, este că broaștele de copac (Hyla orientalis) de acolo și-au schimbat coloritul din verde deschis în negru. Un aspect observat exclusiv în zona Cernobîlului.
Se pare că această schimbare a fost dictată de melanină, un pigment care are și un rol mai puțin cunoscut, acela de a proteja celulele vii de efectul radiațiilor. Din datele obținute până acum, indivizii care au dezvoltat această mutație au fost favorizați de-a lungul celor aproximativ 10 generații care au existat de la producerea exploziei de la Cernobîl și până în prezent. Astfel, populația de Hyla orientalis a devenit un dominantă de specimene de culoare neagră, mult mai rezistente la efectelor radiațiilor de acolo.
Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât arată că anumite modificări evolutive se pot produce extrem de rapid, în doar câteva decenii, ca măsură de supraviețuire în fața anumitor evenimente catastrofale. Din păcate, numai de broaște nu le mai arde celor de acolo, ca să putem afla mai multe.
O singură specie de pește a dispărut din Noua Zeelandă, și nimeni nu știa de ce
Din anul 1923, anul în care a fost semnalată ultima captură de lipan neo-zeelandez (Prototroctes oxyrhynchus) și până în prezent, nimeni nu a știut să spună de ce a dispărut această specie de pește emblematică pentru Noua Zeelandă. Acum, avem în sfârșit un răspuns.
Prin secolul al XIX-lea, lipanul respectiv era pescuit peste tot, în cantități industriale, căci era la mare căutare atât local, cât și la export. Părea să fie peste tot, astfel încât oamenii și-au permis să mai și distrugă din habitatul lui, să mai introducă niște specii invazive care să îl mănânce, pe seama poluării au mai venit și niște boli peste el și... asta a fost. După cum spuneau chiar autorii studiului publicat în Zoological Journal of the Linnean Society, brusc a devenit mai rar ca „dinții la găină”.
Când s-au trezit și autoritățile să îl declare specie protejată, fază de Cascadorii Râsului, el deja dispăruse. Acum avem răspunsul mult căutat și... surpriză! Lipanul neo-zeelandez a dispărut din cauza pescuitului intensiv, a poluării, a distrugerii habitatului, a bolilor și a introducerii speciilor invazive. Oare cum și-or fi dat seama?
Specialiștii au propus să rezolve cazul și să repopuleze râurile neo-zeelandeze cu o rudă a acestuia, lipanul australian. Problema a fost că, la analizele genetice, a reieșit că lipanul australian e un văr al celui neo-zeelandez, dar unul foarte îndepărtat. Strămoșul lor comun a trăit acum peste 15 milioane de ani, iar introducerea acestuia în mediul neo-zeelandez nu ar rezolva nimic. Tot de la autorii studiului citare, „e ca și cum ai trimite un urangutan în locul tău la muncă. Ar avea aceleași performanțe în acest mediu nou pentru el”.
Acum, în cazul lipanului neo-zeelandez nu prea mai e mare scofală de rezolvat. Tot ce pot specialiștii să mai facă e să atragă atenția că nici alte specii nu se simt prea bine, și fix din aceleași motive.
Sursa foto: dreamstime.com
1
2
