Naţionala U17 de fotbal a României a remizat, marţi, scor 1-1, cu echipa similară a Suediei, în grupa 2 a Turului de Elită. În urma acestui rezultat, formația antrenată de Nicolae Roșca a ratat calificarea la Euro 2024.

Minge de fotbalFoto: Rich Graessle/Icon Sportswire / AP / Profimedia

După o înfrângere cu Ţara Galilor şi remiza înregistrată contra Bulgariei, România a remizat şi contra Suediei, scor 1-1, în ultimul meci de la Turul de Elită pentru Campionatul European.

Tricolorii au fost conduşi pe final, după ce Bozicevic a deschis scorul în minutul 85, dar au restabilit egalitatea prin reuşita lui Petculescu, care a înscris în ultimul minut de joc regulamentar cu un şut plasat din apropierea punctului de la 11 metri.

În celălalt meci din grupă, Ţara Galilor a învins Bulgaria cu 2-1. România ratează astfel calificarea la turneul final care va avea loc vara aceasta în Cipru, terminând grupa pe locul al treilea.

Au evoluat echipele

România U17: 12. Radu – 2. Gaşpar, 16. Racu, 5. Dumitra – cpt., 3. Techereş (13. Ilaş 75′) – 18. Burlacu, 20. Tomşa (4. Laszlo 46′), 11. Stoian (19. Somandru 80′) – 9. Doicaru, 14. Iordan (7. Popa 46′), 17. Pîrvu (8. Petculescu 46′);

Rezerve: 1. Ungureanu – 6. Ioniţă, 15. Cotor. Selecţioner: Nicolae Roşca.

Suedia U17: 12. Ramming – 13. Barlind (15. Vucenovic Persson 46′), 3. Hilvenius, 14. Kurtulus, 5. Antwi – 16. Busuladzic, 6. Nordvall (8. Ajdin 63′) – 7. Jonsson (9. Kusi-Asare 75′), 20. Andersson (11. Bozicevic 63′), 17. Jareteg – 19. Staykov (2. Nafors Dahlin 75′);

Rezerve: 1. Fischerstrom – 10. Isaksson, 18. Lahdo. Selecţioner: Roger Franzen.

Grupa 2, clasament

1 Suedia U17 7 puncte

2 Țara Galilor U17 6

3 România U17 2

4 Bulgaria U17 1.

De știut:

  • La EURO 2024 se califică câştigătoarele celor opt grupe plus 7 din cele 8 ocupante ale locurilor secunde, cu cele mai bune rezultate în faţa echipelor de pe locurile 1 şi 3.
  • Campionatul European U17 din 2024 va avea loc în Cipru, în perioada 20 mai-5 iunie.