La 30 aprilie 2024, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 62,5 miliarde euro, față de 64,2 miliarde euro la 31 martie 2024, a transmis joi Banca Centrală, în condițiile în care în cursul lunii aprilie a avut loc rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanțelor, în sumă de aproximativ 1,49 miliarde euro.

Aur din Tezaurul României în muzeul BNRFoto: Inquam Photos / Marin Raica

Scopul principal pentru care se constituie rezervele internaţionale este reglarea finală a tranzacţiilor unei ţări cu restul lumii, altfel spus, pentru a asigura onorarea obligaţiilor de plată faţă de exterior în cazul în care toate celelalte posibilităţi au fost epuizate, explică prof. Silviu Cerna.

De aceea, cea mai des folosită metodă pentru aprecierea nivelului rezervelor internaţionale ale unei ţări (suficient, insuficient, optim etc.) este raportarea acestuia la volumul importurilor.

De regulă se consideră că valoarea rezervelor trebuie să acopere valoarea importurilor pe o perioadă de trei-şase luni. Totuşi, atunci când determină nivelul optim al rezervelor valutare ale unei ţări, analiştii au în vedere şi alţi factori, cum ar fi: gradul de deschidere al economiei (prin prisma tranzacţiilor curente şi a tranzacţiilor financiare), volumul datoriilor imediat exigibile, accesul la împrumuturi externe pe termen scurt, sezonalitatea importurilor şi exporturilor etc.

În România, importurile au scăzut în ritm anual, cele mai recente date ale INS arătând că în primele două luni media lunară a importurilor a fost de aproape 10 miliarde de euro, ceea ce face ca rezervele de la BNR să fie mai mult decât suficiente, depășind 6 luni de importuri.

În cursul lunii aprilie, potrivit BNR,au avut loc următoarele operaţiuni:

• Intrări de 1,33 mld. euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

• Ieşiri de 3,1 mld euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanțelor, în sumă de aproximativ 1.492 milioane euro) și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 7,18 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2024 au fost de 69,7 miliarde euro, faţă de 71,17 miliarde euro la 31 martie 2024.

Plăţile scadente în luna mai 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 148 milioane euro, mai arată BNR.