Chatgpt este un superagregator de text. “Suge” text ca nimeni altul pe lumea asta. Observă duplicate, texte identice. Și “scuipă” ca un balaur sinteza. Pentru aceste operațiuni ChatGPT e lăudat, invidiat, luat la mișto, șobolănit. Dar mai ales folosit în draci. Uite, mi-am făcut prezentarea, uite, bă, nu știe nimic. Uite, bă, ce puternic e. Uite, bă, e un robot prost, ba nu, o tigaie-minune. După multe dezbateri a apărut filosofia: domle, trebuie să știi ce să ceri, ca să-ți dea ce trebuie. Mi-a luat mult timp să mă dumiresc. Adică, să-l pot face “uman”, să-l aduc la nivelul înțelegerii mele. Pentru că, nu-i așa, doar atunci îl pot integra în viață. Și eu zic așa: prostiile și deșteptăciunile pe care le-am postat noi, universul, pe net timp îndelungat, prostiile și deșteptăciunile alea ne vin înapoi acum cu acest ChatGPT. ChatGPT nu e nici mai deștept, nici mai prost decât gloata care a umplut acest ardei umplut numit internet cu conținut. Rahatul halit pe net ani de zile, ne refulează acum pe Chatgpt. Ne umple de prostioare.

Of, socializareea meaFoto: Profimedia

Postările noastre - umpluturi de ardei umplut

Să nu uităm că fără munca noastră de a posta, de a da info, de a ne da mari pe net, social media n-ar funcționa. Facebook, Insta, Tik-Tok, Youtube și toate mediile de socializare sunt umplute ca ardei cu umplutura noastră. Cu cuvinte, foto, atitudini, emoții. Prostii, rele, deșteptăciuni, bunătăți, toate-toate fac parte din mecanica acumulării, selecției robotice. Și nu doar “umplem” ardeiul. Noi mai și căutăm. Când ne uităm la conținut, la trenduri pe net, întărim ca fiind “adevărat”, “fundamental important” ce a postat poporul pe net. Căutarea, ca și postarea, sunt două activități care umplu ardeiul umplut și-i dau valoare. Să luăm un exemplu simplu. “Vaccinele” pentru a ține departe diverse afecțiuni pentru copii. Vaccinul, oricare ar fi el, este în primul rând o enumerare de definiții asemănătoare compilate între ele, postate de industria farmaceutică. După care urmează antivacciniștii cu asaltul lor mortal. Deci, cei care reușesc pe Google sunt nespecialiștii. Wikipedia însăși este umplută de amatori, compilând ceva materiale și simulând un limbaj științific. Specialiștii sunt ascunși, nu-s populari, n-au postări. Cine se naște azi pe net, ardeiul ăsta umplut îl mănâncă. E bine? Nu e bine. Netul nu are gatekeeperi, nu are profesioniști să selecteze conținuturi. Google are niște puști care nu șriu “carte” știu IT, taie nuditățile și hitlerismele. Google nu are specialiști în științe și nici bătrâni cât de cât școliți. Deci, pot trece toate rahaturile direct pe net. Pot.

Prostii stocate NU competențe

ChatGPT accesează acum baze de date la care noi am contribuit. Noi ăștia incompetenți, dar umflați în pene, noi plini de emoții, invidioși, trufași. Ne-a mâncat limba că știm noi mai bine, că plictisul nostru cere surpriză, rapiditate în reacție. Așa că Chatgpt e atât de competent pe cât de competent am fost, pe cât de surprinzători și deștepți am fost odată. Netul, googăl, mediile de socializare nu sunt niște Profesori. Sunt niște ardei buni de umplut. Maimult, nu există profesori, competențe adevărate care să ia un par și să le dea nebunilor peste degete. Nebunii, incompetenții, vrăjitorii, influencerii au întâietate. Spun prostii, rahaturi, alea rămân pe net în numele popularității. Cei care știu cât de cât ceva, pe vreo temă, sunt puși la colț, pe net, că sunt plicticoși, n-au, domle, spontaneitate. Competențele sunt întrebate atât de rar în țunamiul fiecărui subiect, încât suntem uimiți cum triumfă fake newsul, trumpiștii, antivacciniștii și alte nații ale prostovăniei. Rahat am mâncat, rahat primim înapoi de la ChatGPT. E ca la instalațiile din casă. Înfunzi chiuveta, înfunzi wc-ul, înfunzi ghena. Ele refulează, îți dau înapoi ce-ai băgat înăuntru. Ce-ai băgat tu, poate mai merge, dar ce rahaturi au băgat alții, nu-ți place. Pe scurt, cam asta-i situația cu ChatGPT. Rahat am mâncat decenii, refulează astăzi pe ChatGPT. Nu s-a pus niciun mare instalator IT să desfunde țevile. Nu. A conectat trompa ChatGPT la țevăria de content existentă. De aceea, primim răspunsuri paradoxale de multe ori. Și zicem, hai bă că e robotul prost. Nu robotul e prost, ci, din nefericire noi am transformat un instrument precum netul, cu medii de socializare, baze de date, într-un loc insalubru. WTF.

BREAKING NEWS: Ultima știre este că invidioasele baze de date care au fost supte de ChatGPT acum îl dau în judecată pe CHATGPT. Cică au fost supte și furate. Corect. DhatGPT ar trebui și el să dea în judecată pentru cât rahat au înghițit bazele de date.