Interesantă această înclinație a regizorului Marian Crișan de a da filmelor sale titluri cu rezonanțe străine. Filmului de debut în lung metraj numit Morgen (2010), i-au urmat în 2012 Rocker (e drept, acest cuvânt e deja de multă vreme adoptat ca atare în limba română) și în 2020¸ Berliner. Ceea ce nu înseamnă însă că Marian Crișan nu ar avea în palmares și filme cu titluri neaoșe, Megatron din 2008, Orizont din 2015 sau miniseria Valea Mută, produsă pentru HBO. Așa că, dacă acei critici de film care s-au grăbit să spună că Warboy ar fi un western românesc ca și aceia ce au sărit să-i contrazică, ar fi privit mai cu luare aminte titlul celui mai recent film al regizorului – Warboy- poate că ar fi înțeles adevăratele intenții ale peliculei.
Warboy e construit pe schema clasică a călătoriei. E ceea ce se cheamă un road movie. Acțiunea lui se petrece în toamna anului 1944, majoritar după seara zilei de 23 august, undeva în Munții Apuseni. Filmul e vorbit în românește, în engleză, germană și rusă. Iar plurilingvismul nu e nicidecum un moft, Warboy urmărește, de fapt, nu acțiunile de pe front, luptele se duc undeva departe, ci devenirea, maturizarea, schimbarea (Michel Butor i-ar fi spus modificarea) unui adolescent în vreme de război. Când nu e prea clar nici cum e prezentul, viitorul e incert, oamenii sperând totuși la mai bine și nu e tocmai sigur nici cine sunt învingătorii și învinșii. Când România era cumva entre chien et loup.
Nicu, protagonistul filmului (bine jucat de adolescentul Daniel Băliș), a preluat în bună măsură grijile gospodăriei. Tatăl lui a fost mobilizat pe frontul antisovietic. Veștile despre el au ajuns să fie tot mai puține. Nimeni nu știe când și dacă va mai reveni. Deocamdată sunt totuși indicii că ar mai fi în viață. Nicu și mama lui își duc cu greu zilele de azi pe mâine, vânzând unui localnic mai înstărit și nițeluș cam prea escroc (Ovidiu Crișan) copaci. Afaceristul tot afacerist așa că, în loc să le plătească marfa în bani, le-o achită exclusiv în făină de mălai. Mama băiatului (Adina Iftime) e cumva împăcată cu soarta. Deviza ei a devenit e bine și așa. Pare-se chiar că s-a obișnuit și cu absența soțului. Care are deja un fel de înlocuitor (Ion Ruscuț). Femeia are minime reacții în fața înșelătoriei pe față, se dovedește conciliantă cu nemții care i-au confiscat băiatului cei doi cai de care acesta are grijă. Și care sunt mândria lui. Nicu îi recuperează și hotărăște să plece la unchiul său la Roșia. De aici o serie întreagă de peripeții și comice, și triste, de aici întâlnirea cu pilotul american Earl Cooper (excelent jucat de Reginald Ammons, despre care în ruptul capului nu aș fi putut nici măcar bănui că nu a făcut nici măcar studii minime de actorie) ce îi va deveni tovarăș de drum. De aici întâlnirea cu soldații ruși care, așa cum va face mai târziu Marea Armată Roșie eliberatoare, vor să se înstăpânească forțat pe avutul oamenilor. Îi confiscă lui Nicu cei doi cai, pe unul îl vor sacrifica spre a-și potoli foamea, cu celălalt vor merge mai departe. Până la urmă Cooper va pleca la el acasă, lui Nicu ii va râmâne doar geaca acestuia. În cele din urmă, adolescentul va deposeda prin forță de un cal tot un copil. Va urma o goană nebună. Indiciu clar că viața l-a schimbat pe Nicu, iar americanii nu vor mai reveni decât după vreo 45 de ani.
E adevărat, precum în westernurile autentice și în Warboy caii se află la mare preț. Avem în film o atenție specială acordată peisajelor naturale asupra cărora camera lui Adrian Pădurețu va zăbovi poate nițeluș cam mult. Foarte frumoasă și în specificul genului căruia unii ar fi vrut să îi atașeze filmul muzica compusă de Alin Zăbrăuțeanu și Călin Torsan. Sunetul e bun, e ca în filmele americane. Nu am reușit să aflu numele celui sau celor ce merită pentru asta toate laudele.
Cu mici excepții, oamenii locului au rămas pe mai departe buni. Conflictele dintre ei sunt minore. _ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
